Actualitate

Concursul „Profesorul anului”, pasat directorilor de şcoli. Ce competiţie organizează ISJ

După succesul de anul trecut al concursului „Profesorul anului”, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud le-a dat undă verde directorilor de şcoli să organizeze astfel de competiţii la nivel de şcoală, de comună sau chiar de zonă. La rândul lui, ISJ va sărbători şi anul acesta Ziua Educaţiei organizând o gală în data 5 octombrie 2017 când, de asemenea, vor fi premii, inclusiv pentru inspectori.

„E o provocare pentru fiecare inspector legată de originalitatea şi competenţele pe care le are. Şi noi intrăm într-o competiţie deschisă care se va organiza în 5 octombrie”, a spus inspectorul general.

În ce priveşte competiţia de anul trecut, „Profesorul Anului”, Camelia Tabără a spus că aceasta a fost o reuşită. „Vă invităm pe toţi carea veţi şcoli mari sau şcoli mai mici care faceţi un anumit consorţiu pe o vale să dezvoltaţi asemenea proiecte. La final de an puteţi evidenţia lucrurile deosebite pe care colegii noştri le fac. Există posibilitatea în Legea educaţiei şi se poate da titlul de Profesorul Anului, la nivelul şcolii, la nivelul comunei, al judeţului”, a spus ea.

În ce priveşte concursul organizat de ISJ, Camelia Tabără a explicat motivaţia lui: „Noi ne ducem prin şcoli şi găsim de foarte multe ori profesori foarte buni, dar fără să existe acel liant de unitate de acţiune la nivelul şcolii. Bineînţeles că asta ne propunem prin acest proiect dând o ţintă strategică, un obiectiv educaţional pentru fiecare dintre şcoli cum anume vor reuşi să lucreze împreună pentru atingerea lui, cum vor reuşi să demonstreze că au lucrat împreună, cum vor reuşi să măsoare progresul, ce idei şi efortul suplimentar au investit pentru această ideea. Asta încercăm să valorizăm, forţa unei şcoli, unitatea ei şi dezvoltarea culturii organizaţionale care e mai mult decât necesară pentru fiecare şcoală”.

Calendarul pentru Ziua Educaţiei: martie-iunie 2017 – perioada de implementare, iulie 2017- centralizarea rezultatelor, septembrie 2017 – jurizarea şi selecţia produselor, 5 octombrie 2017 – Gala Educaţiei.

Domeniile de concurs sunt:

  1. Secțiunea colegii/licee – Motivaţie pentru educaţie – suport pentru dezvoltarea domeniului Consilierea şi dezvoltarea personală a elevilor
  2. Secțiunea şcoli gimnaziale mari – Comunicarea în limba română – deziderat sau necesitate?
  3. Secțiunea şcoli gimnaziale medii  – Orientarea şcolară şi profesională a elevilor
  4. Secțiunea şcoli gimnaziale mici – Cultura organizaţională
  5. Secțiunea grădiniţe – Dezvoltarea personală/socio-emoţională a copiilor
  6. Secțiunea unităţi de învăţământ special – Identitate naţională
  7. Secțiunea palat/cluburi – Parteneriate de succes

Inspectorul pentru activităţi educative Aurelia Dan a explicat că se va ţine cont de acele proiecte/activități/acțiuni care promovează valorile unității și spiritul de echipă, au caracter inovator, stimulează creativitatea, sunt generatoare de impact, pot fi promovate ca exemplu de bună practică, asigură transferul de cunoștințe, abilități, deprinderi în sfera aplicativă şi sunt circumscrise temei stabilite la nivelul fiecărei secțiuni.

În 2016, un număr de 30 de cadre didactice au râvnit la titlul de “Profesorul anului” la Gala Educaţiei care a avut loc în data de 5 octombrie, cu ocazia Zilei Educației. Atunci, 12 cadre didactice au intrat în posesia titlului la zece categorii, juriul desemnând, în două cazuri, câte doi câştigători.

4 comentarii

  • Dacă în cadrul ISJ Bn există un inspector pentru activităţi educative, înseamnă că activităţile verificate de ceilalţi inspectori (orele la fiecare specialitate) nu sunt activităţi educative?

  • Pentru toți profesorii și inspectorii școlari din județul Bistrița-Năsăud: Analistul și scriitorul Cristian Tudor Popescu face o analiză dură dar, în același timp, corectă a școlii românești și bistrițene la Digi24, în emisiunea Jurnalul de seară a d-lui Cosmin Prelipceanu, începând cu minutul 26.
    Vedeți https://m.youtube.com/watch?v=RHGAH4-vXn0
    Comunicat de #Rezist

  • Da, se desemneaza prof. anului in scoali, dar pe de alta parte vin dispozitii sa nu se mai acorde premii. Ce le dati prof. castigatori?
    O diploma … pot sa isi faca singuri una?!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS