Actualitate

Conducerea CJ, în RP Chineză pentru a semna înfrățirea cu Provincia Hunan

O delegație a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud condusă de președintele CJ Radu Moldovan și din care vor mai face parte vicepreședintele CJ Dorin Popescu și reprezentanți ai mediului de afaceri, pleacă marți în Republica Populară Chineză, mai exact la Changsha, pentru a semna înfrățirea cu Provincia Hunan și pentru a discuta diverse oportunități de afaceri. Delegația CJ revine în țară săptămâna viitoare.

În ianuarie, CJ a aprobat semnarea unei înțelegeri de cooperare și prietenie între județul Bistrița-Năsăud și Provincia Hunan din Republica Populară Chineză. Fostul amabsador al acestei țări în România, E.S. Huo Yuzhen, a susținut cu ocazia vizitei din 2013 intenția conducerii CJ de a stabili relații de cooperare cu una din provinciile chineze. Propunerea promovată de Ambasada RP Chineze în România a fost Provincia Hunan. În 6 iulie 2015, la Consiliul Județean s-a semnat o scrisoare de intenție în vederea cooperării dintre județul Bistrița-Năsăud și Provincia Hunan (Republica Populară Chineză). Documentul a fost parafat de președintele CJ Emil Radu Moldovan și Yu Laishan (director adjunct şi reprezentantul Guvernului, Comitetul Permanent al Congresului Poporului din Provincia Hunan) – foto

Acordul de cooperare sună astfel:

”Având în vedere relaţiile de prietenie între autorităţile administraţiei publice locale din statele lor şi comunităţile locale pe care le reprezintă, bazate pe respect şi sprijin reciproc în desfăşurarea activităţilor de cooperare în diferite domenii de interes comun, convinse fiind de posibilitatea promovării unor proiecte comune de dezvoltare economică şi socială, părțile au convenit următoarele:

I. Părțile convin să întreprindă eforturi concertate, pe baza egalității și avantajului reciproc, în vederea promovării contactelor de la om la om și să efectueze în mod activ schimburi și cooperări în domeniile:

a) administraţie publică, prin facilitarea contactelor între autorităţile administraţiilor publice locale din cele două unităţi administrativ-teritoriale, inclusiv în vederea promovării unor acţiuni sau proiecte comune de interes public, b) cultură, prin realizarea de schimburi Culturale, organizarea de expoziţii, participarea la festivaluri, tabere de creaţie, etc.; c) economie şi comerţ, prin facilitarea contactelor între firmele din cele două regiuni, în domenii diverse de activitate, d) ştiință și tehnologie, transferului tehnologic şi de know-how prin atragerea în această colaborare a firmelor, universităţilor şi unităţilor de Cercetare din cele două unităţi administrativ-teritoriale; e) educație şi tineret, prin promovarea schimburilor între elevi, studenţi şi cadre didactice din toate formele de învăţământ, precum şi identificarea şi valorificarea unor oportunităţi de învăţare a unor profesii şi meserii tradiționale.

II. Conducătorii şi departamentele relevante ale celor două părţi vor păstra contacte periodice în vederea facilitării consultărilor asupra schimburilor, cooperării şi în chestiuni de inters comun.

III. Părțile vor suporta în mod independent toate cheltuielile apărute în cursul implementării prezentei înțelegeri de cooperare, în limitele stipulate de legislațiile naționale ale statelor celor două părți.

IV. Orice diferend apărut cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei înțelegeri de cooperare se va soluționa amiabil, de către părți, pe calea negocierilor directe și a consultărilor diplomatice.

V. Prezenta înţelegere de cooperare se încheie pe durată nedeterminată şi va produce efecte de la data semnării.

Documentul de cooperare poate fi modificat prin acordul scris al celor două părți. Modificările vor produce efecte de la data semnării. Fiecare parte poate denunţa prezenta înţelegere prin notificare scrisă adresată celeilalte părţi. Denunţarea îşi produce efectele după trei luni de la primirea respectivei notificări. Încetarea prezentei înțelegeri de cooperare nu va afecta punerea în aplicare a programelor şi proiectelor demarate în perioada de valabilitate a acesteia, cu excepția cazului în care s-a convenit altfel de către părți”.

Etichete

4 comentarii

  • Mulțumim din inima tovarășe radu moldovan ! Pe primarul de Bistrița și pe abramburica cu pălărie roșie de la învățământ ai uitat-o acasă (și cât s-a mai chinuit ea cu implementarea învățării limbii chineze în școlile din Bistrița-fără glumă). Păi se poate tovarășe?! Ce ți-au zis omuleții, până în 5 iunie avem statuia lui Mao Zedong între struți și ouă la Big?

  • Recunosc nu am reușit să citesc tot articolul (batranetea bato vina ),dar intreb dacă nu-i cu supărare,oare si-au luat bilete numai dus? Sunt mai ieftine,nu de alta dar sunt din banii noștri,că rezultatul pentru noi=0,pt.ei huzur,distractie ,poze,facebook,sper după 5 iunie să vină altii mai dornici de muncă.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS