PSD BN și-a ales conducerea, în prezența premierului Viorica Dăncilă (FOTO-VIDEO)

Holistic

(FOTO) Președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, și primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, au fost realeși în unanimitate, prin vot deschis, în funcțiile de președinte respectiv președinte executiv al organizației PSD Bistrița-Năsăud, în cadrul conferinței județene de alegeri care a avut loc la Centrul Cultural Dacia din Bistrița și la care a participat conducerea națională a partidului: premierul Viorica Dăncilă (președinte), vicepremierul Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice (președinte executiv), respectiv senatorul Mihai Fifor (secretar general).

”Este un lucru care ne resonsabilizează, ne dorim să facem în continuare lucruri bune pentru județ”, a spus Radu Moldovan.

La conferința județeană de alegeri a PSD au fost prezenți și miniștrii Sănătății (Sorina Pintea), Transporturilor (Răzvan Cuc) și Fondurilor Europene (Roxana Mânzatu).

Nu au lipsit vicepremierul Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, și ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, realeși în unanimitate vicepreședinți ai filialei județene PSD alături de alți nouă social-democrați: Cristian Niculae, Vasile Puica, Mircea Romocea, Paul Știr, Iustian Muntean, Camelia Tabără, Bogdan Ivan, Gabriela Deak, Mihaela Ivan.

Totodată, primarul comunei Lechința, Romeo Florian, a fost reconfirmat în funcția de secretar executiv.

În conformitate cu statutul PSD, conducerile organizațiilor județene de partid se aleg din patru în patru ani. Ultima conferință a organizației județene PSD Bistrița-Năsăud se desfășurase în octombrie 2015.

Din conferința județeană de alegeri a PSD BN:

– Au vorbit liderii partidelor partenere, invitați la eveniment. Președintele executiv al Partidei Romilor, Cătălin Manea, i-a oferit o distincție președintelui PSD Radu Moldovan. ”Sunt cocoșei?”, a întrebat Eugen Teodorovici înainte ca Manea să prezinte placheta. ”Haideți să depășim aceste stereotipuri, suntem în secolul XXI, cocoșei sunt pe la Cioabă”, a răspuns liderul romilor.

– Președintele organizației teritoriale Pro România, Grigore Timoce, a transmis un salut din partea fostului premier Victor Ponta. ”Primesc salutul domnului Victor Ponta, este un semn că va reveni alături de proiectele PSD, pentru a susține proiectele bune pentru România. Suntem deschiși la colaborare cu orice formațiune care propune proiecte bune pentru județ, pentru România”.

– Sorin Roșu Mareș, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, numit președinte interimar al ALDE Bistrița-Năsăud: ”Voi conduce interimar organizația județeană ALDE. Este prima mea misiune oficială în această calitate. Îi doresc președintelui PSD BN să țină în continuare ștacheta sus. Tandemul Radu Moldovan – Ioan Țintean a dat roade, județul s-a dezvoltat, doar cei care nu vor să vadă acest lucru nu văd”.

– Radu Moldovan a spus că din iunie 2012 și până astăzi, de când PSD este la conducerea administrativă a județului, s-au implementat și sunt în diferite faze de execuție proiecte de peste 1,3 miliarde euro: ”Cei de dreapta doar au zis, noi am făcut”. El i-a făcut invitația premierului Viorica Dăncilă de a veni, pe finalul anului, la inaugurarea noului sediu al DGASPC, investiție de peste 1 milion de euro din bugetul județului. Șeful PSD a spus că numărul de angajați la nivelul județului a ajuns la 72.200, cu 15.700 mai mulți decât în 2012.

– Romeo Florian a spus că PSD BN are 6.949 de membri.

– Roxana Mânzatu: ”PSD are forță și viitor, acum PSD trece prin încercări. Faptele nu tot timpul vorbesc suficient de bine, nu cred că poate cineva să spună că PSD nu a crescut salariile, nu a transformat România într-o țară antreprenorială. Important este cum comunicăm. Avem fonduri europene de 30 de miliarde de euro pentru această perioadă de finanțare, dar credeți că sunt suficiente? PSD a ales să canalizeze mare parte din fonduri pe zona de Sănătate. Am fost uimită de ce am văzut la Spitalul Județean de Urgență din Bistrița, o bijuterie de spital, mi-a dat imboldul de a obține și fonduri europene pentru continuarea modernizării spitalului”.

– Sorina Pintea: ”Astăzi m-am simțit bistrițeancă, am fost SJU Bistrița și a fost ca o mândrie locală: acești oameni au meritat fondurile alocate, lucrurile sunt extraordinare. Aș vrea să vedem în fiecare județ astfel de realizări, Bistrița-Năsăud este un exemplu”.

– Ioan Deneș: ”Sunt onorat să fac parte din marea familie PSD-istă. Aici, acasă, am gustat și victoriile și amarul înfrângerilor. PSD nu a murit, doar un pic s-a odihnit”.

– Doina Pană: ”PSD va renaște, trebuie să turăm motoarele”

– Daniel Suciu: ”Linie tragem în 2020. Aici în județul nostru ne-am făcut datoria, oamenii văd aceste lucruri, doar trebuie să coborâm în mijlocul lor. Niciodată nu m-am rușinat de faptul că sunt PSD-ist, să nu o faceți nici dvs.”.

El a anunțat că primarul din Măgura Ilvei, Valer Avram, tocmai a devenit tată. Soția sa a născut o fetiță, numită Valeria. ”Să fie într-un ceas bun, să ne poarte noroc faptul că astăzi s-a năpscut un prunc”, a spus Mihai Fifor.

Google Ads-sub articol

Comentarii

    • Cititor

      No Raducule,gata, în noiembrie te duci acasă. Tu nu prinzi turul doi la prezidențiale, așa că vei pleca în turul unu.

      (13)
  1. Nero

    Cel mai toxic partid. Uitati-va in sală, numai bugetari de lux care iau pe lună zeci de mii de lei și care taie frunze la câini. Ei sunt adevărata mafie a României.

    (31)
  2. Zorro1

    Uite pentru ce au renovat ei cinematograful Dacia!!!
    Sunt curios daca s-au luat bani pe bilete, sau Tarmure a lasat intrarea gratis!? Mai sunt curios si daca o sa apara pe facebook poze cu cojile de seminte de pe jos sparte de Veorica & co.
    Pe bune… poti folosi un spatiu destinat cetatenilor pentru intalniri politice, gratuit????

    (12)
  3. Zorro

    Pana la urma ce rost are atat fast daca e inscris fiecare pe functia dedicata…. fara concurenta si mai sunt si aceeasi de pana acum!!!???
    Nu stiam eu de ce e gol golut in parcari si lacatele puse la toate institutiile de stat!!!! Cum de ce? Doar toti is la Dacia mobilizati!!! In delegatie!!!! :))))

    (22)
  4. cristi

    Cati sunt in sala atatia o sa va voteze la urmatoarele alegeri!!Conduce guvernul o femeie care nici de ingrijit batrani in Germania nu este capabila.Vreau sa l intreb pe seful finantelor cum si a permis sa umprumute tara cu 2 miliarde de euro(din care plateste 2 luni salarii nesimtite si pensii) cu scadenta la 30 de ani.Bai nesimtitule ,ai indatorat si copiii nenascuti din tara asta!!

    (21)
  5. marius

    Te uiti si vezi ca este condusa tara de incompetenti cu neveste si copii angajati la stat,adevarate lipitori si capuse care nu lasa tara din gheare!!

    (18)
  6. ovidiu

    Vreau sa vad auditul pe care la promis un reprezentant usr(daca ajung la guvernare),in care o sa fie controlate angajarile in institutiile bugetare,cum sau cheltuit banii tarii.Daca intri intr o institutie vezi pe usi numele de sot,sotie,copii,neamuri de politicieni,pile,etc.,etc.Daca 80% din bugetul tarii se duce in salarii si pensii,ne inchipuim nesimtirea si inconstienta politicienilor aflati la putere in ultimii 30 de ani(adica ciuma rosie).

    (16)
  7. Nea Ion

    Uraaaaa,uraaaaaa tovarasii realesi la al x-lea congres.Macar de forma era bine sa fie o minima concurenta,dar urmasii lui Nicu si Leana vor doar unanimitate.Am totusi o mica nedumerire,oare Doina Pana era prevazuta pe lista celor drepti unde nu exista intristare si suspin,dar nu a fost suficienta doza de mercur,sau cum de nu e macar vicepresedinte?
    PAREREA MEA!

    (15)
  8. Zorro

    Doamneeee!!! M-am uitat live cateva secunde si observ ca stimabilul presedinte rm nu stie sa citeasca!!!!! Fantastic !!!! Tot la al 3-lea cuvant citeste altceva sau se poticneste!!!!
    E adevarat ca nu l-am mai vazut citind… cand vorbeste liber mai are o tendinta de balbaiala dar controlata… si da sa sune… dar cu cititul, e grav!!! Mai rau ca Veorica!!!!!

    (18)
  9. Radu

    Si RATATUL DE CRETU E PREZENT SAU EL ESTE BAGAT LA APA ? Multa mafie e in tara asta oare nu se mai ridica un Vlad Tepes ?

    (15)
  10. Majoritori covârșitari în România 1

    Ascult cu interes discursurile bombastice ale pesedeilor bistrițeni: chemări la întrecere, dezacorduri stridente de limbă română, inepții pe bandă…
    Radu Moldovan vorbește ca un om educat: Suntem majoritori covârșitari în România… Cine este pentru? Cine este împotrivă? Sunt abțineri?… Domnul Discotecă și Doamna Sacâz nu-l ascultă că au de vorbit ceva între ei, șopa-șopa, cu mâna dusă la gură ca atunci când tu te scobești între dinți, țt-țt!
    Urmează Roxana Mânzatu: important este cum cumunicăm… Radu Moldovan este un foarte bun vorbitor… Acuma tocmai se laudă între între ei… Aplauze!

    (14)
  11. Majoritori covârșitari în România 2

    Fifor: Numai atât putem aplauda pe Ministrul Sănătății. Nu se poate mai mult? Merită… Ioan Deneș citește: Pentru mine este o onoare că fac parte din marea familie pesedistă. Dar nu le mulțumește nici liberalilor, nici altora, că l-au crescut, că el i-a trădat… Un fel de Teodorovici de Beclean… Vorbește de nectarul amar al înfrângerii… Ori noi știm din școală că nectarul este un lichid dulce, ca mierea. Oare ministrul pădurilor cum de nu știe asta?… Hapa-hapa, hapa-hapa. Zici că-i Nae Cațavencu la Bistrița.

    (16)
  12. deneșanul

    Videle își va schimba numele în Argentina în speranța că vor avea și ei o doamnă PREȘEDINTĂ (pe) PERON!

    (12)
  13. Majoritori covârșitari în România 3

    Daniel Suciu: Nicăieri nu-i ca acasă… Eu fac la minister ceea ce am făcut mereu la Sângeorz-Băi: Am stat între oameni. În sfârșit, pricepem ce vroia Ioan Deneș să spună când a zis: PSD-ul n-a murit, doar puțin s-a odihnit. Așa că stai, Suciule, dormi în pace, țara ministru te face!

    (15)
  14. Majoritori covârșitari în România 4

    Fifor: Nicu Moldovan câștigă alegerile cu cât vrea el, cu 120, cu 130 la sută. Păi de e când la Beclean votează și morții că eu numai pe asta nu o știam?!

    (15)
  15. Majoritori covârșitari în România 5

    Fifor: Ciuma asta roșie tocmai a dat pe secretarul general adjunct NATO. Minciună prin omisiune: PSD-ul a dat afară din partidul roșu pe Mircea Geoană. Voi așa de repede ați uitat? Așa că vă spun și eu tot de la Bistrița:
    Cu coliva pe bomboană,
    Voi n-ați pus Geoană pe geană.
    Muguri-v-aș isăroiul.
    Ceauși-v-aș reformoiul.
    Dăncili-v-aș Pesedeul.
    Kovăsi-v-aș procedeul.

    (15)
  16. Câtă prostie pot sa vad

    Daca tot ăștia vor fi președinți și se știa, de ce sta tămbălău? Puteau face că la contractul de televiziune prin cablu …..daca nimeni nu vrea sa i deranjeze sa fie renumiți automat…..că la Teleorman..
    .
    Sau că la Jilava..

    5 ani cu executare …cu repetiție!!!!

    (15)
  17. Majoritori și covârșitari în România 6

    Urmează Domnul Discotecă: „Regret că n-am fost eu la un anumit moment”. Tu ai fost tu doar atunci când cu ceva ani în urmă erai în Partidul Liberal. Odată intrat în PSD nu mai ești tu, devii un mutant ca toți ceilalți, ca fostul liberal Deneș, ca fostul pedist aflat aici de față. „Noi nu excludem din partid pe o persoană care gândește altfel”. Minciună sfruntată. Cu Mircea Geoană ce-ați făcut? Dar cu Cristian Diaconescu ce-ați făcut?

    (12)
  18. Majoritori și covârșitari în România 7

    Doamna Sacâz: Momentul evaluării, momentul adevărului… USR și PNL nu au câștigat alegerile… (Că de fapt noi le-am câștigat; cel puțin ea așa gândește)… Noi suntem un guvern eficient… Un partid cu adevărat românesc… Trebuie să mergem pe fiecare uliță… Bla-bla-bla, bla-bla-bla… Sunt de acord cu Radu Moldovan că noi o să câștigăm la alegerile prezidențiale cu cel 50 % în turul întâi și cu 60 % în turul doi… Trebuie să avem un președinte de la PSD… Aici sunt oameni cu tricolorul în suflet. Mult succes!… (Vreți să v-o spun pe cea dreaptă? Scorul alegerilor pentru PSD în BN va fi comparabil cu al elevilor la bac, din unele licee de la noi din județ)

    (7)
  19. Baron local

    Regele a murit! Traiasca regele! Pana la moarte cu raducu. Baron local. La ce manastire mergi azi??? Raducu manastire

    (5)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.