Politică

Consilierul județean Vasile Negrușeri a plecat din PDL. Oltean, dezamăgit: I s-a promis o funcție

Consilierul județean Vasile Negrușeri, primul administrator public al județului, în perioada 2008-2012, a anunțat că a depus actele care atestă noua sa opțiune, în baza OUG care le dă posibilitatea aleşilor locali să treacă de la un partid la altul sau să rămână independenţi fără a-şi pierde mandatul.

La finalul ședinței extraordinare de vineri a CJ, Vasile Negrușeri, care a candidat în 2012 din partea PDL, a anunțat că a depus la Registratura CJ documentele care atestă noua sa opțiune, cea de consilier județean independent.

Într-o conferință de presă, președintele PDL Bistrița-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a declarat: ”Cu mine nu a discutat, vreau să am o discuție cu el. În urmă cu o săptămână îmi făcea cunoscute toate presiunile sau toate ofertele pe care PSD le-a făcut prin diverse persoane și se angaja la modul ferm că e în stare să refuze orice. Vreau să-l privesc în ochi, să discut cu el. Sunt foarte dezamăgit pentru că am crezut mult în Vasile Negrușeri, am investit multă încredere în el. L-am sunat imediat ce am aflat, nu mi-a răspuns, apoi și-a închis telefonul. Este o lecție pentru cei care au încredere nelimitată în oameni, iar eu din păcate am mai luat asemenea lecții și se pare că iau și astăzi. Nu m-am așteptat să plece Vasile Negrușeri, nu mă aștept să plece Vasile Marc, de fapt niciunul din consilieri. Eu am fost cât se poate de corect cu ei, aștept aceeași atitudine. Se pare că mai sunt și excepții. Vasile Marc nu mi-a spus că i s-a făcut o ofertă, Vasile Negreușeri a fost printre cei doi-trei care mi-au spus că li s-au făcut oferte și le-au refuzat. Ce oferte? Funcții în administrație, funcții peste funcții. Nu știu de șantaj, știu doar de oferte tentante, precum funcția de inspector general adjunct la ISJ, așa am aflat, că aceasta ar fi funcția pentru care a cedat demnitatea și cinstea. Va fi un exemplu excelent pentru cadrele didactice, cum se pot obține funcțiile în politică. Acum diferența e sensibilă în CJ, o absență-două din partea puterii pot duce la imposibilitatea luării de decizii. Mi se pare onest să lucrez cu oameni care pot să rămână în partid, nici nu i-am căutat pe primari să-i determin să nu plece. Le-am lăsat întreaga libertate. N-am făcut nimic cu oameni care pe la spate îi cântă în strună lui Radu Moldovan”.

Reamintim că alți doi consilieri județeni au decis să rămână independenți, părăsind Partidul Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD): Ramona Bugnar și Ciprian Breșfelean.

Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă 55/2014, alţi trei consilieri judeţeni, aleşi pe listele USL – PNL, vicepreşedintele CJ Dorin Popescu, Mirela Cârcu şi Mircea Mereuţă, au trecut la Partidul Liberal Reformator (PLR).

În 2 septembrie a intrat în vigoare OUG care permite migraţia aleşilor locali fără ca aceştia să îşi piardă mandatul. Aleşii locali care îşi vor schimba formaţiunea, în termenul de 45 de zile prevăzut de OUG, o vor putea face o singură dată, ordonanţa prevăzând şi că opţiunea este pentru partid, organizaţie a minorităţilor naţionale sau statut de independent.

2 comentarii

  • Ma mutul asta din Maieru minca rahat si cind era la inspectorat la invatamint!Ce dracu sa faci cu unul ca asta frate cu Popescu,Mereuta,Bindea,Marc,Tintean si toata gasca de lingai?Nu-s buni nici de dat la ciini!La pensie resapatilor!

  • mutu din Maieru si a aranjat in invatamant zeci de rude din Maieru si zona ; contra spaga , falsuri peste falsuri la bacuri ,titularizari ,numiri de directori etc un mincinos si un spagar nesimtit ;asta a nenorocit zeci de generatii de tineri intervenind la bac , la distribuirea posturilor si favorizandu-i in special pe maiereni ;ma intreb DNA chiar nu stie nimic de asta ??poate da domnu sa stie !!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS