Consilierul PER Teodor Mârza: Aștept scuze publice. Claudiu Șular: Erau trei, nu doi agenți

Holistic

Consilierul municipal Teodor Mârza, președintele filialei Bistrița-Năsăud a Partidului Ecologist Român (PER) susține că, în condițiile în care raportul Poliției Locale Bistrița este total neadevărat în ceea ce îl privește, așteaptă ”scuze publice de la șeful acesteia, Florin Frandeș”.

”Raportul Poliției Locale este neadevărat în ceea ce mă privește. Nu am fost nuntaș, am mers în parc cu scopul de a juca șah, ceea ce am și făcut între ora 12 și 15. În tot acest timp nu a fost niciun incident cu niciun nuntaș. Singurul eveniment care s-a întâmplat a fost venirea polițiștilor locali care ne-au cerut aprobare scrisă de la Primărie din care să rezulte în mod expres faptul că avem voie să jucăm șah. Discuțiile au fost calme din partea tuturor celor prezenți, nu am fost obligați sub niciun fel să oprim jocul. Nu am fost legitimat, deși le-am înmânat din proprie inițiativă cartea de identitate care mi s-a restituit cu mențiunea că nu e necesară legitimarea mea. Nu am avut nicio legătură cu presupusul schimb de replici dintre nuntași și fotograf, nefiind prezent în parc decât după ce acesta pare a fi avut loc. Consider că polițiștii locali au gestionat greșit situația, și mai mult, și-au dezinformat superiorul cu privire la cele întâmplate, rezultând un raport mincinos. Având în vedere acestea, solicit și aștept scuze publice de la Poliția Locală, respectiv de la seful acesteia domnul Frandeș pentru dezinformarea făcută în ceea ce mă privește”, a scris Mârza pe Facebook. 

La rândul lui Claudiu Șular a transmis: ”Raportul făcut public de către Poliția locală, personal spun ca nu e un raport ci un material scris în grabă în care agenții de politie locală încearcă să-și dea cu părerea asupra a ceea ce s-a întâmplat, nu e o analiză pe date reale. Cum am mai spus, cu excepția existentei doar a replicii verbale dintre mine, fotograf și mire pe motiv că aceștia au vorbit vulgar, tot ce e scris în raport sunt date eronate: ora discuției dintre mine și nuntași a fost imediat după 11 (și nu 12.45 cum scrie in raport), înainte de alergarea de la ora 11.30, iar discuția cu Mârza și cu mine pentru autorizații, după 12.30, da cum spun ei pe la 12.45, sunt momente diferite, la mai bine de o oră diferență, iar aspectul ăsta contrează, cred. Apoi ce scriu despre mine sunt presupuneri, de unde știu ce am gândit eu (că am vrut să fac poze cu nuntașii, ce aberație)? Mi-au scanat gândurile? De unde știu ce am vorbit eu cu nuntașii, dacă nu erau acolo la 11, m-au înregistrat, erau de față? Au venit imediat după si le-am sesizat chiar eu incidentul iar în raport au scris probabil impresia nuntașilor pe care i-au întrebat despre incident, dar se pare că nu au legitimat pe nimeni din moment ce îl confundă pe nuntaș cu Doru Mârza, care venise la 12 și nu era nuntașul de care scriu în raport, absolut tot ce scriu despre Mârza e greșit, clar, îi mai pun și lui vorbe pe care nu le-a spus. Confundă persoanele, încurcă informațiile, scriu în raport confuzii, presupuneri și folosesc într-un comunicat public nume de persoane, lezând dreptul la imagine, în timp ce agenții apar cu inițialele si aici omit ceva (erau 3 nu 2 agenți)”. 
Reamintim că, după ce Teodor Mârza a relatat pe pagina sa de Facebook că Poliția Locală i-a luat la rost pe cei care jucau șah în Parcul Municipal, instituția condusă de Florin Frandeș a dat publicității următorul comunicat:

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. Zorro

    Pe bune????
    Chiar asa de mincinosi sunt unii???
    Nu stiu care parte… dar e clar ca cineva minte cu nerusinare, oficiala in spatiul public!!!
    Nici nu mai conteaza cine e mincinosul… ca e Politia locala sau un consilier local!!!! Problema e alta… CHIAR LA ACEST NIVEL EXISTA ATATA MINCIUNA???? Scuipata fraierilor in spatiul public? PE BUNE????
    Nici nu stiu ce masuri sa propun!? Conciedierea cu litera i a celor de la politie daca mint in halul asta… toti… si sef si politisti, si tot asa… concedierea fara drept de a mai candida si ocupa functii publice pe viata a consilierului… daca minte el…

    (16)
    • alin

      scuze??? poi de asta are 13.000 lei fara norma de hrana si fara sporuri ca sa ne minta?? si cand e prins cu minciuna doar sa isi ceara scuze si merge cu leafa aia monumentala din banii nostri mai departe???altceva ce mai face? trebuie desfiintati sau cel putin restructurati la sange ! se cheltuie bani cu care s-ar putea face o PARTIE in fiecare an ! au aceiasi importanta pentru bistriteni ))

      (15)
    • Alexandru

      Băi Zorro, cum nu mai contează cine e mincinosul?! Atunci mincinosul ești tu! În loc să discerni între bine și rău, între adevăr și minciună, între servirea și deservirea interesului public faci un talmeș-balmeș din care reiese că totul e otova, lupul și mielul stau îmbrățișați, defăimatul cu detractorul, cel care servește interesul public e totuna cu cel care face exact contrariul lucrului pentru care este plătit, victima cu torționarul, mincinosul cu cel care spune adevărul. Acest relativism moral este propriu regimului comunist și urmașului sau direct, pesedismul-dragniot-peremist.
      Dacă tot te bagi în seamă uită-te în fotografia din articol și citește comunicatul poliției locale. Este domnul consilier îmbrăcat de gală, stă acesta alături de vreun grup de nuntași, pare el deranjat dintr-un eveniment de stare civilă de jucătorii de șah sau mai degrabă pare interesat de jocul de șah și e alături de șahiști? Lucrurile sunt mai mult decât evidente! Doar propagandăii pesediști ar putea să susțină că nu sunt. Gen băiatul ală care promovează turismul în comuna Șintereag pe 12000 de euroi. Are o conferință despre comunicare astăzi. Vezi să nu întârzii!

      (5)
    • Zorro

      #Alexandru… n-ai inteles nimic!!!! E vorba de principii!!! Nu am dispozitia necesara sa stidiez pozele si detaliile si nu stiu ce altceva! Nu exista evidente! Adevarul este tot timpul relativ!!!
      Pai daca consilierul are 100%dreptate… facea un scandal monstru… ii chema atunci la fata locului pe primar, viceprimari, manager municipal, sef de politie… suna la 112, dadea adunarea ecologistilor care l-au votat si facea un miting … punea de alegeri anticipate in Bistrita! Asa, el pune pe facebook!
      Poate politistii locali chiar asta cred… ca el, consilierul, era nuntas, in ganditea loc limitata poate sunt convinsi de acest fapt!!!
      Si… sa fim seriosi… chiar ii crezi pe politistii locali in stare sa “creeze” o asemenea poveste ca sa o dea publicitatii????

      (-2)
    • zen

      politistii locali,fostii gardieni publici,fostii paznici de parcuri platiti pe mii de euro???? iti dai seama unde s-a ajuns ! stiu o familie unde lucreaza 3 la politia locala ! duc acasa cam 20.000 lunar ! si astia-s de aia mici !! sunt interese mari nenicule pe un asemenea post de taiat frunza la caini ! pentru 8 amenzi la parcare si 2 la gunoi pe saptamana era nevoie de 5 persoane ,”imputerniciti” ai primarului ,nu de o armata de zeci asazisi politisti ! dar e convenabil oricum sa ai slugi si sustinatori pe banii prostimii

      (6)
    • Alexandru

      # Zorro… Bine că ai înțeles tu fără să studiezi nici măcar pozele darămite detaliile. Bine că nu ai timp să te informezi dar ai timp să scrii comentarii despre lucruri despre care nu ști nimic și să vorbești despre principii. Bine că continui să pui în continuare sub semnul întrebării ceea ce domnul consilier spune și ilustrează convingător cu imagini. Adevărul nu este relativ. Faptele sunt fapte! Sunteți penibil susținând în același timp că cei care mint trebuie să plătească și imediat după că adevărul e relativ. Poziția pe care o afișați este cel puțin duplicitară. Atitudine duplicitară probată în continuare prin faptul că îl incriminați în continuare pe consilierul ecologist spunând că trebuia să reacționeze și să facă pe loc miting de protest. Păi la ce să reacționeze dacă el juca șah și a aflat după, din comunicatul poliției că voia să-și facă poze cu nu știu ce nuntași și alte scorneli cu mașina. Dacă nu polițiștii locali au “creat” această poveste, atunci cine? Punând retoric această întrebare reiterezi presupunerea falsă că poate poliția are dreptate asupra faptelor. Sau, te pomenești că ne putem gândi la o conspirație întreagă în care chiar consilierul ar fi scris comunicatul mincinos ca să poată după aceea să demonstreze cu ușurință minciuna și să apară într-o lumină bună. De biciul lui Occam ai auzit, cugetătorule? Indiferent cine a „creat-o” este scrisă pe pagină cu antetul instituției, asumată și semnată. Cei care au făcut asta s-au umplut de penibil și ar fi cazul să dea explicații.

      (6)
    • Zorro

      Si??? Ce se intampla??? Consilierul nu mai zice nimic? Politia l nikic? Primaria nimic??? Se uita tot????

      (0)
  2. Bica

    Poliția locală Bistrita e de paie, nu are alt scop decat sa amendeze pe cei care nu au tichet de parcare si sa dirijeze vezi doamne traficul uneori. In rest zero barat. Daca i chemi pentru alte situații e vai de capul lor, nu stiu cum i cheamă, nu stiu scrie …. ce mai contează .. au salarii bune la primărie ?! … au… restul e poveste …

    (14)
    • gigi

      au salarii , au sporuri , au de toate ca … de … au fost angajati pe principiul care bate mai tare din palme la manifestarile de partid . 0 competenta , 0 profesionalism , 0 pe toate liniile …

      (7)
  3. leon

    pe facebook ,pe pagina”Bistrita trezeste-te ” se sustine ca se cheltuie cu asti 10 mil de eur intr.un mandat… si e f posibil daca ne gandim ca doar pentru salariile lor pe 2019 ne iau din buzunare 1.7 mil euro…cu banii astia s.ar putea face parcari misto supraterane ca in alte orase care ar rezolva o parte din probleme…ca sa sa cheltui atata amar de bani pe oameni care aduc INCASARI EFECTIVE ( nu raportari de cuantum total amenzi aplicate) de maxim 50.000 euro pe an….pt ca ne intereseaza ce se incaseaza nu ce se raporteaza…e bataie de joc !! desfiintati sau restructurati total politia locala ! n-o sa observati nici o schimbare in rau si o sa fie bani berechet la buget pt lucruri infinit mai utile !

    (9)
  4. Marian

    Cei care răspund de Politia Locala trebuie sa ia atitudine, nu contează contextul în situația de fata ci atitudinea. dl primar, viceprimar, va rog respectos sa analizați situația și sa-i sancționați pe cei care dezinformează opinia publica pe canal oficiale!!!

    (3)
  5. Marian

    Dl. Leon, dl marza nu era participant la starea civila, dl marza nu a avut probleme cu blocarea mașini, după cum declara/dezinformează dl director, dacă aceste mici detalii nu sunt reale cum pot sa am încredere ca restul comunicatului e real? Ori e dezinformat cea ce înseamnă că a manageriat defectuos situația ori este vădit intenționat rastalmacuta pentru a se acoperii. Oricare ar fi situația denota lipsa de tofesionalism!!

    (7)
  6. leon

    aveti dreptate,am citit mai atent toate materialele.Sa le fie rusine ! dar asta nu e destul ! astia nu mai trebui platiti de noi ! sa-i plateasca cine i-a infiintat fara nici un rost ! cati sunt in total ?

    (11)
  7. PAREREA MEA

    indiferent ce a fost…ca deja nu mai cred in nimeni ce spune…. politistii locali ar trebui alesi in baz aunui test psihologic astfel incat …in situatii din astea sa stie cum sa iasa fara a raspunde la provocari…..ceea ce politistilor locali si a bugetarilor in proportie de 90% le lipseste cu desavarsire!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    ASTA E PROBLEMA………..
    nu ca a dat marza cu pumnu intr-un politist local si ala a chemat 20 de colegi sa-l bata pe sular….astea-s….kakamaka!!!!

    (4)
    • Păreri complementare

      Asta-i unu la mână! Doi la mână cum ieși tu boactăraș de la oraș să dai comunicate mincinoase ca să ieși tu bine inventând un presupus conflict între două persoane care au un rol public și care culmea susțineau ambele exact manifestarea pe care tu, Garcea, ai venit s-o cercetezi? În cazul asta nu mai vorbim de incapacitatea de a aplana conflicte ci de capacitatea remarcabilă de a genera animozități și neplăceri lezând demnitatea și imaginea publică a celor despre care se vorbește aiurea în tramvai. (gen domnul îmbrăcat în ținută de gală a întrebat dacă evenimentul este autorizat). Tertium, nu înțeleg de ce nu-i fac polițiștii locali proces-verbal direct primarului pentru că a făcut tablă de șah neautorizată în parc. Parcul presupunându-se, de agenții ordinii locale, că e destinat integral activităților de decorticare a bomboanelor agricole.

      (7)
    • parerea mea2

      corect…complementar…
      dar daca politistii comunitari ar fi alesi in baza unui studiu psihologic si ar trece si ar corespunde sigur….CEI CE TREC TESTUL SI VOR FI ALESI NU VOR FI SI MINCINOSI…..PARVENITI…OPORTUNISTI….etc asa cum sunt acum majoritatea bugetarilor!

      (3)
  8. seica sergiu

    toate i se intampla numai lui sular…ma da ma lasi….cum nu mai e director pus de psd cum gata hai sa fac valuri iar…ma da ma lasi
    politistii locali sunt angajati asa cum sunt cu relatii, multi nici cum ii cheama nu stiu daca ii iei repede, ei se cred comisarul catani, dar asta e de mult nu numai de acuma,
    sular nu face miting in fata prefecturii iar si pt asta?
    intreb si eu…l-au pus psd in fonctii era bun psd, apoi nu mai e bun

    (0)
    • Claudiu Șular

      Vă rog să aveți demnitatea să spuneți în față dacă aveți ceva de spus, terminați cu aprecieri și comentarii de genul ăsta, anonime! Vă stau oricând la dispoziție, cu respect, pentru discuții principale! Să auzim de bine!

      (2)
  9. Nea Ion

    Fix tranta doi neica nimeni s-au trezit si ei …ca nu era ora 12.00 ,ca doar era numai 11.59,ca nu erau doi politisti,ca erau trei,ca Marza nu-i Marza din Bistrita ,ca-i Marza din Sieu,ca ei n-au mutat calul,c-au mutat nebunul,ca n-au fost amendati,ca nu le-a cerut buletinul ,dar le-au aratat cartea de identitate…ca nu-i bai ca ma lovit ,dar de ce ma impins…Hai ma ca in timp ce voi mutati nebunul,altii lucrau in medii toxice si periculoase ,dar nu stie nimeni de ei.
    PAREREA MEA!

    (2)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.