Actualitate

Consultare publică la CJ privind Planul de management al ariei protejate Peştera Tăuşoare

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud organizează joi 18 septembrie, începând cu ora 13.00, în sala de şedinţe a Palatului Administrativ, consultarea publică a factorilor interesati privind Planul de management al sitului de importanţă comunitară şi ariei protejate de interes naţional Peştera Tăuşoare.

Planul de management, care poate fi descărcat de AICI, a fost elaborat pe baza studiilor realizate în cadrul proiectului ”Sistem de management eficient al sitului de importanţă comunitară şi ariei protejate de interes naţional Peştera Tăuşoare”, în valoare de 1.029.824 de euro bani europeni, lansat în septembrie 2012.

”La elaborarea Planului de management s-au luat în considerare doi factori de interes: unul care ţine de echilibrul ecologic al peşterii, extrem de fragil, şi celălalt care ţine de interesul uman în acest areal. Planul de management stabileşte raportul dintre impactul activităţii umane şi interesul conservării resurselor ştiinţifice ale ariei protejate. Ne adresăm factorilor interesaţi cu rugămintea de a se implica în definitivarea Planului de management al ariei protejate Peştera Tăuşoare, observaţiile şi sugestiile din această etapă fiind deosebit de importante în activitatea de implementare a Planului de management, pe care îl dorim cât mai eficient”, precizează Consiliul Judeţean.

Scopul proiectului ”Sistem de management eficient al sitului de importanţă comunitară şi ariei protejate de interes naţional Peştera Tăuşoare” este realizare a unui cadru de management eficient al sitului de importanţă comunitară şi ariei protejate de interes naţional Peştera Tăuşoare, în vederea conservării biodiversităţii, a habitatelor naturale, a speciilor de floră şi faună sălbatică existente în areal. Proiectul prevede reabilitatea infrastructurii de acces în peşteră, cartarea şi realizarea de studii geologice, geomorfice, de climă şi hidrografie. Proiectul pune un accent ridicat pe conştientizarea importanţei ariei protejate şi a biodiversităţii acesteia pentru comunitatea locală şi ştiinţifică.

Peştera Tăuşoare are statut de arie protejată din anul 2007 şi este totodată rezervaţie ştiinţifică datorită multitudinii elementelor cu ocurenţă rară în peşterile României sau cu caracter de unicat, care necesită măsuri de protecţie şi conservare deosebite. În Peştera Tăuşoare se găsesc minerale de gips, numite anthodite sau flori de gips,aici aflându-se cea mai mare concentrare de formaţiuni de gips din peşterile ţării. A fost identificată prezenţa mineralului ”Mirabilit”, unic în peşterile din România şi găsit doar în câteva peşteri din lume, dar şi a ”Bilelor de Tăuşoare”, sfere de calcar care reprezintă un fenomen unic în peşterile lumii. Peştera de la Izvorul Tăuşoarelor este singura din Carpaţii Orientali în care au fost găsite fosile de faună glaciară din specia ”urs de peşteră”. Până în acest moment au fost identificate patru specii de lilieci care îşi au habitatul în peşteră: liliacul mic cu potcoavă, liliacul comun, liliacul comun mic şi liliacul cărămiziu.

Peştera Tăuşoare (Izvorul Tăuşoarelor) ascunde o succesiune de galerii care se întind pe aproape 17.000 de metri. Este peştera cu cea mai mare lungime a galeriilor din Carpaţii Orientali. Într-o sală aflată la peste 4 kilometri şi jumătate distanţă de intrarea în peşteră se află o cascadă de 15 metri înălţime. În peşteră sunt trei sute de metri de galerii active, străbătute de râuri subterane.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS