Social

Continuă modernizarea drumului Nușeni – Feleac – Chiraleș, care scurtează ruta spre Bistrița

(FOTO-VIDEO) Continuă lucrările pe DJ 172 G pe tronsonul de 10 km între Nușeni, Feleac și Chiraleș, investiție de 3 milioane euro bani europeni prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Pe lângă asfaltare, modernizarea drumului care scurtează ruta spre Bistrița constă în consolidări, șanțuri din beton, podețe, zid de sprijin din beton pe o lungime de 95 de m, zid de sprijin din gabioane, montarea unui parapet de siguranță flexibil pe o lungime de 1,43 km.

”Drumul Județean Nușeni – Feleac – Chiraleș (10 km, DJ 172 G), ruta ocolitoare pentru a ajunge la Bistrița, practic se creează, iar oamenii vor avea acces mult mai ușor spre municipiu. Este o gură de aer pentru zona de câmpie a județului nostru, pentru comunitățile din acea zonă și nu numai”, spune președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

Lucrările din cadrul proiectului derulat de CJ sunt executate de asocierea dintre FAR Foundation, MIS Grup și Drumserv, LA Consult & Development realizând proiectarea și asistența tehnică.

5 comentarii

  • Multumesc domnului presedinte pentru implicare si pe acest tronson care parcurge un traseu mirific printre dealuri.
    Ca si conducator auto care merge foarte des prin BN la sfarsit de saptamana dau peste tot de drumuri noi si modernizate.
    Meritul incontestabil este al lui RADU MOLDOVAN prins in toate aceste santiere.

    • Fără o limbă caldă de la specialistul numărul unu al județului, nu se putea
      Cât despre drum, acum un an, înainte de alegeri, era mai gata. Cu filmări și poze din avion de ziceai că-i autostradă. În realitate un an întreg ai putut să-ți rupi gâtul și mașina pe bolovani. Veveritz-ul, tot cu mulțumiri și temenele și atunci.
      https://timponline.ro/se-toarna-asfalt-pe-dj-172-g-nuseni-feleac-chirales/
      Cât despre merite, ce să mai vorbim. Ca toate „marile” proiecte, rostogolite din generație în generație și acesta trebuia să fie finalizat de o lună: 5.10.2021. Chestia e că dacă lucrezi repede și bine, nu te angajează nimeni că nu mai câștigă „marele manager” nimic pe lângă salariu. Așa e legea. De aia nici un proiect nu se finalizează la termen. Plus că și poze și filmări poți să faci mai multe că cine mai ține minte și veveritzii cu limba lungă de abia așteaptă să mai apară o poză.
      https://timponline.ro/conectarea-la-reteaua-ten-t-a-comunitatilor-rurale-din-centrul-judetului-bistrita-nasaud-vaile-sieului-budacului-si-melesului/
      Altfel, jos pălaria! Extraordinar! Un drum de țară de 10 km se modernizează în România în trei ani cu banii jos. Un milion de euro pe an. Un drum fără nicio importanță care leagă strategic Nușeniul de Chiraleș. Ce să zic, impresionant. Faraonic!

  • Daca se gaseste o solutie pentru a uni com Nuseni de com Unguras, se creaza o alternativa la drumul Bistrita – Cluj. Deci, nu e chiar asa, fara nici o importanta.

  • Felicitari pentru toate realizarile din judet! dar DJ 162 portiunea de 8 km intre Sanmihaiu de Campie-Micestii de campie-Visuia , nu s-a mai reabilitat nici in ziua de azi! Drumul este betonat din anii 90′ si de atunci pana in zilele noastre doar carpeli. Pt cine circula pe acel drum este o adevarata aventura, este mai rau ca si drumul de piatra. eu si multi altii, care circulam zilnic, ne rupem practic masinile . Oare cand o sa se faca acel drum? ca promisiuni avem la fiecare tura de alegeri?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS