Campania de asfaltări începută de Primăria Bistrița după data de 1 mai, când municipalitatea a preluat societatea LDP, continuă.
În prezent se asfaltează strada Cailei din Sigmir, iar de săptămâna viitoare intră în modernizare strada Cascadei.
Celelalte străzi asfaltate până acum în acest program sunt: str. Vinului din Viișoara, str. Nouă din Viișoara, str. Secundară din Sărata, str. Secundară nr. 3 din Ghinda, str. Secundară nr. 6 din Ghinda, str. Oifului (Secundară 3) din Unirea, Secundară nr. 4 din Ghinda.
În 1 mai a fost finalizat procesul de transfer de activitate de la LDP, iar echipamentele și personalul au fost preluate de Primăria Bistrița în cadrul SC Business Park. Municipalitatea a demarat apoi un program etapizat care urmărește reparații serioase și intervenții cu asfalt pe străzile nemodernizate, de pământ sau pietruite. Programul de asfaltări a început cu străzile care au avut documentațiile cadastrale finalizate și s-a putut elibera autorizația de construire în scurt timp, 12 străzi, urmând autorizarea pentru încă 29 de străzi.
Lucrările săptămânii 30 iunie – 4 iulie, care cuprind și reparații pe str. Lupeni și Valea Budacului:
Am vazut ce au in proiect. Dar oare cand vor repara si trecerea de pietoni de pe strada Mihail Kogalniceanu, langa Asezamantul Sfantul Vasile cel Mare si Monumentul Exodul Sasilor?
Aici, daca sunt dezorientati angajatii primariei: https://maps.app.goo.gl/TLC7hewPZWypXQJB6
Jale este daca ai de trecut pe acolo, iti rupi masina in denivelarile generate de lipsa pavajului.
Unde se poate vedea lista cu străzile ce urmează ? 12 cu AC si restul de 29 ?
Asteptam si trotuare si borduri pe noile străzi, asfaltările de pana acuma arată a drumuri agricole.
Pai cam astea sunt străzile astea secundare care au fost asfaltate… drumuri agricole și vicinale… no name… fără pretenții de străzi.. . și fără pretenții prea mari la calitatea lucrărilor… până își fac ledepiștii mâna…
Totusi nu pot sa inteleg cum in Poiana Negri se repara drumurile exact ca si in Germania. Nu am vazut nicio diferenta intre asfaltul vechi si cel nou doar de culoare. La noi orice groapa se astupa ne rupem masinile in doua, prima data testezi groapa groapa si apoi dambul. La ce naiba mai asfaltam? Lasam pietris pe drum renuntam la asfalt, ca Aquabis sa-si rezolve problemele care nu se mai termina… Investesc milioane de euro in zone in care nu au nicio casa racordata, iar unde au clienti isi bat joc de toti cu niste tarife record, mai ales pentru un judet de munte. Iar primaria tolereaza comportamentul asta de mafioti, pentru ca ”ie fratele acolo” sau exista vreun alt motiv?
Facem asfaltari doar la Cuca Macaii si ignoram toate intrarile in orase, ne pregatim de razboi faceti la intrari si dinti de dragon nu de alta dar de regula poti sa circuli pe o singura banda.
Sa nu uitam minunatul drum european 🙂 🙂 🙂 dinspre Suceava care de la Piatra Fantanele la Bistrita este imaginea administratiei judetene!!! La fel si cel catre Cluj, probabil clujenii vor inlocui de vreo 3 ori stratul de uzura pana se vor trezi astia din Bistrita-Nasaud pe portiunea lor. Doamne fereste ce incompetenti! Nu ma credeti mergeti in alte localitati sa vedeti cum se repara drumurile si apoi veniti in Bistrita-Nasaud sa va oripilati!
S-au reparat 2 km și la noi în toamnă și deja drumul e plin de cratere!!! Oare pe ăștia nu îi întreabă nimeni de sănătate?
Aveți perfectă dreptate cu asfaltările aiurea din județ!!!!
Anul trecut au terminat de refăcut drumul din Piatra Fântânele până la granița cu Suceava și am trecut de vreo 2 săptămâni pe acolo și iar e plin de gropi, parcă sunt mai nasoale gropile față de cum erau înainte de reabilitarea drumului, deci pe aia nu ii ia nimeni la rost, de la Piatra Fântânele până în Bistrița iar e dezastru drumul, eu cunosc drumul că merg destul de des in judetul Suceava, Botoșani, etc.
@Relu
Au facut lucrare de calitate .!!! Bani tocati cu buna stiinta a baronului ce la CJ, care nici macar nu are interesul sa se intereseze de calitatea lucrarii si sa-i traga la raspundere pe cei responsabili. La fel si cu celelalte lucrari din judet si la fel procedeaza si acolitul lui 8 voturi cu “aleile” cu care se lauda ca le asfalteaza. La cum sunt realizate, intr-un an vor fi pline de gropi si locuitorii acestora vor spune ca mai bine punea numai piatra…
Mi se face lehamite de asa conducatori…