Actualitate

Continuă verificările în sectorul panificaţiei. Doi administratori, cercetaţi pentru evaziune fiscală

Poliţiştii bistriţeni, care au demarat la începutul lunii o acţiune de combatere a ilegalităţilor în domeniul panificaţiei, au făcut miercuri peste 40 de controale, fiind verificate trei societăţi comerciale şi 39 de autovehicule care transportau produse cerealiere. Doi administratori sunt cercetaţi pentru evaziune fiscală.

Miercuri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, sprijiniţi de poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa şi Serviciului de Ordine Publică, au acţionat pe raza localităţilor Bistriţa şi Beclean, pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor din domeniul producerii, prelucrării, depozitării şi comercializării de produse cerealiere şi de panificaţie.

În urma verificărilor mijloacelor de transport deţinute de două societăţi comerciale, a rezultat faptul că reprezentanţii acestora au comercializat produse de panificaţie fără a întocmi documente legale, respectiv avize şi facturi, şi  având o evidenţă contabilă dublă pentru produsele livrate şi banii încasaţi.


Poliţiştii au întocmit două dosare de cercetare sub aspectul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală, constând în “omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale”, prejudiciul estimat fiind de 7.000 lei, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

De asemenea, s-a constatat că unul dintre conducătorii auto lucra fără a fi angajat conform legii, aspect comunicat Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud pentru luarea măsurilor legale.

Poliţiştii au aplicat totodată 12 sancţiuni contravenţionale la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Poliţştii bistriţeni au demarat la data de 1 septembrie a.c. o acţiune de prevenire şi combatere a ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie, fiind efectuate controale de la producători până la cei care vând produsul finit către populaţie.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS