Actualitate

Contractul nr. 6 din Masterplanul de apă și canalizare, reziliat și scos din nou la licitație

Până la 31 decembrie 2015 vor fi finalizate 6 din 7 contracte de lucrări parte a Masterplanului județean de apă și canalizare – Faza 1, în valoare totală de circa 60 de milioane de euro, iar contractul executat parțial, cel cu nr. 6 (12% – Sîngeorz-Băi, Maieru, Salva, Rebrișoara, Năsăud și Telciu), va fi fazat pe POIM 2014-2020.

La finalul acestui an, în urma finalizării lucrărilor Fazei 1 a Masterplanului de apă și canalizare, aproximativ 73% din populația județului va fi racordată la rețele de apă curentă și 58% la rețele de canalizare, informează SC Aquabis SA, care derulează proiectul ”Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Bistriţa-Năsăud”, în valoare de 291.046.487 lei bani europeni.

”Contractul nr. 6 a fost reziliat și va fi rescos la achiziție publică în această toamnă. Lucrările vor fi împărțite pe patru loturi, fazate pe noul exercițiu financiar. Nu pierdem finanțarea, vom putea face și aceste lucrări, care vor trebui finalizate până la sfârșitul anului 2016. S-a executat 12% din contract de către vechea firmă. Din primăvară se reiau lcurările de execuție”, a precizat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

Contractul de lucrări nr. 6 ”Reabilitare şi extindere reţele de distribuţie a apei şi canalizare în Năsăud, Salva, Sîngeorz-Băi şi Maieru. Aducţiuni apă potabilă pentru Rebra-Năsăud şi Maieru” a fost câștigat la licitație, cu o valoare de 37,2 milioane lei, de asocierea SC Cartel Bau SA – SC General Construct SA. Lucrările prevăzute: reţea de canalizare menajeră Salva, reabilitare conductă de aducţiune şi sistem de alimentare cu apă Năsăud, extindere şi reabilitare sistem de alimentare cu apă Telciu, extindere şi reabilitare reţele de canalizare Sîngeorz-Băi, reţea de canalizare Maieru şi Anieş, reabilitare sistem de alimentare cu apă Maieru şi Anieş, extindere şi reabilitare reţele de alimentare cu apă Sîngeorz-Băi.

Foto: arhivă

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS