Actualitate

Care este valoarea contractului cu operatorul pârtiei din Wonderland

ACTUALIZARE Contractul semnat de municipalitate cu SC Euroalpin SRL Bistriţa, care are subcontractant SC Comelf SA Bistrița, pentru serviciile de operare/exploatare a instalațiilor (de transport pe cablu, de producere a zăpezii artificiale și de iluminat nocturn) aferente pârtiei de schi din Wonderland are o valoare de 297.000 de lei fără TVA, circa 350.000 de lei cu TVA (aproape 78.000 de euro).

Valoarea estimată a contractului care se întinde până la sfârșitul lunii martie, publicată în anunțul de licitație, era de 297.945 lei.

Euroalpin este singura firmă care a depus ofertă. Fondatori sunt Dumitru Tănase – managerul firmei Eurocompozite Bistriţa, administrator al aerodromului Unirea şi actual preşedinte în exerciţiu al Rotary Club Bistriţa, şi fiica sa Adriana Tat, care este şi administratorul companiei.

Personal de operare: 10 persoane pentru telescaun (șef instalație, responsabil cu verificarea instalațiilor, mecanic trolist, agenți de peron, agenți de supraveghere), 8 persoane pentru întreținerea/pregătirea pârtiei de schi, operarea instalației de producere a zăpezii artificiale și a instalației de nocturnă – 44 de stâlpi de iluminat (4 muncitori pentru tunurile de zăpadă artificială și pompe, unul pentru ratrac – pregătire pârtie, 3 pentru verificarea balizajului și a celorlalte elemente de siguranță).

7 februarie este data estimată pentru deschiderea pârtiei și punerea în funcțiune a telescaunului.

Aici o coborâre pe Pârtia Cocoș. Cum se vede Wonderland de pe schiuri.

ȘTIREA INIȚIALĂ Contractul pentru exploatarea și întreținerea pârtiei de schi, semnat. Cine este operator. Imagini din Wonderland

Serviciile de operare/exploatare a instalațiilor (de transport pe cablu, de producere a zăpezii artificiale și de iluminat nocturn) aferente pârtiei de schi din Wonderland, care au fost scoase la licitație înainte de Crăciun, au fost atribuite. Singurul ofertant a fost desemnat câștigător de către comisia Primăriei Bistrița: SC Euroalpin SRL Bistriţa, cu subcontractant SC Comelf SA Bistrița, contractul fiind apoi semnat.

Firma Euroalpin SRL Bistriţa a fost înfiinţată în luna octombrie a anului 2016 şi are sediul pe strada Aerodromului la nr. 31. Este neplătitoare de TVA şi are domeniul principal de activitate din grupa CAEN: 493 – „Alte transporturi terestre de călători”. Fondatori sunt Dumitru Tănase – managerul firmei Eurocompozite Bistriţa, administrator al aerodromului Unirea şi actual preşedinte în exerciţiu al Rotary Club Bistriţa, şi fiica sa Adriana Tat, care este şi administratorul companiei.

Data la care se intenționează deschiderea pârtiei este 7 februarie. Până atunci, se fac pregătiri, reglaje, iar tunurile de zăpadă sunt în funcțiune, după cum puteți vedea în imaginile surprinse din zona pârtiei de schi iluminată nocturn.

Contractul se întinde din momentul semnării până în data de 31 martie 2017. Ofertele pentru prestarea acestor servicii pe Pârtia Cocoș din Unirea, așa cum a anunțat primarul Ovidiu Crețu că se va numi, s-au putut depune până în 4 ianuarie 2017. Valoarea estimată, publicată în anunțul de licitație, era de 297.945 lei. Până la această oră nu au fost oferite detalii despre suma prevăzută în contractul încheiat cu operatorul menționat.

Firma câștigătoare trebuie să aibă obligatoriu personal de operare: 10 persoane pentru telescaun (șef instalație, responsabil cu verificarea instalațiilor, mecanic trolist, agenți de peron, agenți de supraveghere), 8 persoane pentru întreținerea/pregătirea pârtiei de schi, operarea instalației de producere a zăpezii artificiale și a instalației de nocturnă – 44 de stâlpi de iluminat (4 muncitori pentru tunurile de zăpadă artificială și pompe, unul pentru ratrac – pregătire pârtie, 3 pentru verificarea balizajului și a celorlalte elemente de siguranță). Conform datelor din documentația de licitație, operatorul care întreține și exploatează pârtia va solicita Autorității Naționale de Turism omologarea pârtiei de schi înainte de darea ei în funcțiune.

Municipalitatea va asigura întreținerea drumului de acces și parcarea, dar și reviziile tehnice ale instalațiilor. Banii din taxele de acces pe pârtie și din închirierea diferitelor suprafețe pentru agenții economici care prestează servicii de alimentație publică vor merge la bugetul local. Programul de funcționare a instalațiilor va fi întocmit de Primăria Bistrița în funcție de perioadă, solicitări, condiții atmosferice pentru a se asigura accesul la instalația de transport pe cablu. Pârtia de schi va fi administrată de Biroul Turism, serviciu de specialitate al Direcției Comunicare din cadrul Primăriei Bistrița, nou înființat.

Anul trecut, Primăria Bistrița a alocat 7.021.000 lei de la bugetul local și 14.327.000 lei din creditul bancar pentru pârtia de schi din Wonderland (Unirea – Dealul Cocoșului), care costă în total 26 milioane lei fără TVA (31,2 milioane lei cu TVA), adică peste 5,8 milioane euro fără TVA (6,9 milioane euro cu TVA), din care s-au făcut în 2015 lucrări de 3.632.000 lei. 961.000 lei costă branșamentul electric. Lucrările de 13,5 milioane lei (3 milioane euro) au fost realizate de SC Kranz Eurocenter SRL în asociere cu SC Elcompet SRL, echipamentele fiind asigurate de Doppelmayr (Austria).

În proiectul pârtiei de schi au fost prevăzute defrişări, nivelări, amenajări, instalaţie de transport pe cablu, construcţie clădiri, instalaţii de producere a zăpezii artificiale, construirea unui post de transformare, lucrări de drumuri şi platforme betonate. Elementele de bază sunt: telescaun fix cu 4 locuri, pârtia propriu-zisă iluminată nocturn, stație de plecare, drum de acces și parcare, bileterie.

Lungimea pârtiei (de categorie medie spre ușoară) este de 1.335 m (diferență de nivel de 257,5 m), cu o bretea de 447,10 m. Lățime: 60 m. Pârtia are punctul de plecare la altitudinea de 676 m.

Telefericul monocablu tip telescaun fix are 4 locuri și este alimentat de o bandă transportoare cu capacitatea de 4 persoane, viteza de deplasare fiind de 2,6 m/sec. Vor fi 57 de scaune. Traseul va fi susţinut de 10 piloni metalici. Accesul pe platforma staţiei se va face pe o scară amplasată la capătul staţiei. Lungimea traseului telescaunului va fi de 1182,71 m, cu o capacitate de 1.200 persoane/h.

Taxa de acces la telescaun este diferenţiată în funcţie de vârstă: între orele 9.00 – 16.00: 1. Persoane adulte: 30 de lei pe zi/ 150 de lei pentru 6 zile, 2. Tineri între 15-18 ani inclusiv şi seniori (peste 65 ani): 20 de lei pe zi / 110 lei pentru 6 zile, 3. Copii pînă la 14 ani inclusiv: 10 lei pe zi / 50 lei pentru 6 zile, 4. Nocturnă (orele 18.00 – 21.00): 20 lei pe zi.

Încasarea acestei taxe de acces telescaun se va efectua de către Direcția Economică – Venituri prin caseria deschisă în cadrul Complexului Sportiv Polivalent Wonderland.

Cele patru tunuri de zăpadă au un debit de 6,7 l/s. Parcarea auto a fost prevăzută pentru 493 de locuri.

Persoanele fără schiuri sau plăci vor avea accesul restricționat pe pârtie, pentru a evita producerea de accidente. Pe pârtie nu se va putea da nimeni cu săniuţa, dar va fi amenajat un loc în apropiere.

48 comentarii

    • Ce va mai mira, stimati concetateni?! Se stia de mult CINE va administra, firma „castigatoare” a fost creata expres pentru a servi.. „intereselor comunitatii”. Iar intarzierea punerii in functiune se datoreaza… birocratiei care – de data asta- nu a putut urgenta procedurile. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, poate aceasta partie va fi „rentabilizata” in iarna viitoare, sau cine stie cand?! Iar noi vom plati scump si de data asta incompetenta si lipsa de respect a „edililor” ! Oare – in afara de Dumnezeu (pe care ei dovedesc ca nu-l au!) cine i-ar mai putea trage la raspundere? Fiecare sa-si plateasca greselile, ca noi ne-am saturat!

    • Cine i-ar mai putea trage la raspundere?
      Dumnezeu si Numai Acesta (DNA). Asteptam prima venire!

    • Aranjamentul de care spui tu a fost soluția prin care se va drumul pârtiei anul acesta. Nu e nici un aranjament poate veni DNA ul și mai vreți toate au făcute legal și măsura sumei de care s-a dispus pt acest proiect.

    • Ordonanta pentru gratiere este praf in ochi,adevarata lupta se da pentru DEZINCRIMINAREA abuzului in serviciu, 200000 x n primari,sefi,sefuleti…….

  • COPIII NOSTRI SCLAVII COPIILOR LOR!
    sau ce naste din pisica…buget manca!
    CONGO- viata dupa moarte!!!!
    (pentru Adrian C- daca spun ca tanase se comporta ca un evreu e antisemitism? )

  • Afaceri de tipul Cosa Nostra.
    Cretu, Tanase, Stoian – toti din aceeasi FAMIGLIE.
    Impart banul public dupa bunul plac.
    Asteptam feedback de la DNA!

    • Să vină , să vină
      Îi așteptăm cu drag,
      Cu mâinile întinse, pită și slănină…

  • Pentru toți comentacii: de ce nu v-ați înscris la licitație ca să administrați pârtia? Nu s-a inchis „poarta” ca sa nu va puteti inscrie. De ce doar veniți cu comentarii de doi bani? Credeți ca aici este vorba doar de bani? În primul rand este vorba de răspundere foarte mare pe care acest om si-a asumat-o!

  • Poi dom premar, mai bine-ti faceai matale o firma, decat sa o cotesti prin intermediari. Cretu&Cocos de exemplu… suna mai bine decat Cretu&Tanase&Stoia

  • dupa cum este amplasata pe mijlocul pârtiei instalatia aia de urcat la deal mare minune daca nu vor muri câtiva la coborâre.
    abia atunci o vor beli smecherii astia care se joaca cu banul public de parca l-ar avea de la muma-sa.

  • In loc sa va bucurati ca avem un operator ca sa porneasca telescaunul si sa mai prindem cateva zile de zapada, voi va ciorovaiti aiurea. Pe mine nu ma intereseaza deocamdata cine, ce si cum a preluat responsabilitatea expluatarii si intretinerii acestei parii si mai cred ca daca nu era acest „aranjament” nimeni nu se inghesuia sa preia partia aceasta care va da mari batai de cap la intretinere si are foarte mici sanse sa fie rentabila! Eu zic sa ne bucuram si sa ne vom intalnim pe partie la inaugurare!

    • Poi daca esti unul dintre aia care lucra la stat sau poate chiar la primarie, bineinteles ca nu-ti pasa de cum se sifoneaza banii publici ca doar tu iei de la stat multi si dai la stat putini… Dar noi, care platim impozite si taxe din munca noastra si nici macar nu suntem schiori ca tine si ca Cretu nu avem de ce sa ne bucuram ca altii castiga 297.945 lei intr-o luna. Rusinos!

    • nu vrei sa vin sa-ti matur prin curte banii?
      ar trebui sa te bucuri ca-ti matur curtea cu 123.000 lei pe an!

    • Chiar am lucrat la primarie si chiar am fost seful serviciului de investitii. Dar cand mi s-a cerut sa accept o licitatie pentru o investitie care era nefezabila, adica avea o solutie prost gandita, mi-am pus demisia pe masa primarului si m-am dus pe santier, realizand ca tehnicienii nu-si mai au locul intre politicieni ! Nu trebuie sa considerati ca toti cei care lucreaza in primarie sunt incapabili sau excroci !
      Spun si eu ca este rusinos ca pe strada la mine, ca pe zeci de strazi din Bistrita, sa nu am canalizare si asfalt, sa ma imprumut de bani ca sa ne facem retelele de apa, gaz si energie electrica, iar primaria sa considere prioritar un imprumut de 7 milioane de euro pentru partia de schi. As fi fost incantat sa schiez pe bani europeni sau de la guvern !

  • Este inadmisibil sa dai o investie de 6milioane de euro unei societati care are o vechime de 3 luni, chiar si unei persoane din anturajul intim al tau (cuplul Cretu-Stoian-Dumitru Tanase). Nesimtire pe fata. Si noi stam ca prostii si postam pe internet in loc sa ne postam in fata Primariei.

    • Poate tu stai ca prostul, noi , cei mai multi, vom schia!
      Ura Wonderland!!!!! Da Doamne zapada. Iarna viitoare o sa fie un sezon complet.
      Daca CL n-ar fi avut un Tuța in mandatul trecut, bistritenii ar fi schiat de cativa ani.

    • Pt Roxana: esti tare ingusta. Nu tot ce zboara se mananca. Si mie mi-ar face placere sa schiez, dar nu cu orice costuri. 66000 euro pentru 54 de zile? Cam mult totusi.Dar mult nu vom schia in Bta. Partia va avea soarta partiei pe care o dadea exemplu chiar domnul primar. Cea din Piatra Neamt. Google it sa vezi si aia in ce stadiu a ajuns si cat s-a schiat pe ea. In rest…numai bine.

  • Cum sa dai aproape 300.000 de lei pentru 2 luni de zile atata timp cat partia nu e omologata si firma infiintata acu 3 luni fara absolut nici un pic de experienta ? La Figa se poate dar la Bistrita nu! Pentru cunoscatori ! Acest Tanase a stiut din vara care sunt cerintele pentru a opera partia…… Primaria a publicat anuntul de participare in urma cu 1 luna in care se cer 20 de angajati bine specializati in domeniu….. SA FIM SERIOSI …. CINE MAI AVEA ACCES LA ACEASTA OFERTA DEDICATA ?? Primaria plateste absolut toate cheltuielile de functionare iar Tase culege roadele cu max 20 de angajati pe care si daca i-ar platii cu cate 2000 de lei/pers/luna ar iesii 40000 lunar iar la 2 luni ar fi 80000…. pana la 300000 bani la buzunar fara nici un stres !!! Asa se produc banii in zilele noastre….

    • In articol scrie foarte frumos ca e subcontractor Comelf. Ei au destui angajati. Euroalpin va opera cu angajatii Comelf, carora le va da o manuta de galbeni. Restul…partidului rosu si cui mai trebuie.

    • Exact … se cunoaste si poveste cu Comelf doar ca imi trebuie 3 coli a4 pentru a descrie „gruparea”. Era logic sa apeleze la Comelf atata timp cat ei intretin telescaunul de la Tihuta. Ideea nu e de ce intretin ei ci de ce se platesc 300000 de lei pentru 45 de zile de servicii ? Ia verificati cat castiga Comelf pentru intretinerea telescaunului de la Tihuta. Pacat de aceasta investitie din care primaria Bistrita ar fi putut sa scoata bani frumosi la buget. Niste dobitoci si incompetenti care urmaresc doar interesele proprii si personale.

  • Japca pe fata fara ca cineva sa reactioneze in vreun fel !! Am un minim de curiozitate, as vrea sa stiu cum s-a ajuns la suma de 300000 pentru operarea partiei pana in 31.03.2017. Cotractul e semnat, partia e inchisa, banii se produc . …..

    • cum s-a ajuns la suma?
      simplu
      salariu 2 persoane / 20.000 euro
      salariu 10 fraieri / 10.000 euro
      avans concediu mauritius/ 10.990 euro
      comisioane diverse si comisoane banci 30.000 euro
      total 77.990 euro
      10 de euro ramane sa vedem daca fac profit sau nu sa platesca la stat ceva!

  • Tase are specialisti in mase plastice, fibra, dar cum l au parasit mai toti hopa sa fac altceva, mai ales ca are 3 ha concesionate pentru pensiune, aierodrom sau poate s a marit suprafata, a ! trece si centura pe langa pensiune unde se va face o parcare mare.

  • Toată lumea se găsește sa vorbească! Mai vedeți-va toți de ale voastre și așteptați sa se rezolve totul! Săriți ca niște inculți și toată țărănimea are ceva de spus ! Așteptai pana se deschide! Aveți impresia ca e așa de usor sa obții avize și sa pui in funcțiune o pârtie de schi?! Cine spune da, sa și-o facă in curtea proprie din apa (ca îngheață pe frigul asta) și sa își dea drumul la vale! Oameni fără pic de cultura! Daca s-a luat decizia sa fie și la Bistrița o pârtie de schi, atunci așa se va întâmpla! Pana acum, cât nu ați avut pârtie, unde ați schiat???? Mai lăsați aerele astea de vedete și păstrați-va calmul!

    • dupa cum te exprimi la adresa comentatorilor am si eu o intrebare pertinenta: cand te-a facut muma-ta, te-a scapat in cap pe ciment?
      cu ce drept imi incalci mie si altora dreptul la libera opinie?
      ce impresii avem fiecare nu e problema ta si cata cultura au unii nu poti tu sa evaluezi asa ca vezi-ti tu de ale tale.
      pana atunci noi ne vedem de banii platiti ca taxe si impozite cu care se imbuiba altii.

    • cum pana mea vorbesti asa pe banii mei?
      eu trebuie sa strang acum din pantaloni ca am prima transa de plata a impozitelor locale si tu iti bati joc de banii mei !
      cum p…la mea vorbesti asa pe banii mei????
      pentru 78000 de euro pot sa te bag la origini odata la doua secunde!

  • Tot felul de invarteli si manevre pe bani publici….. cea mai buna afacere este cu banul public. Se fac tot felul de smecherii de care profita alti si nu cetateanul platitor de taxe. Smecherii isi fac concediile in vest pe banii nostri iar altii n-au banii nici de o sanie. Se duc banii publici pe tot felul de idei prostesti ale inginerului Cretu…… esti dezastru

  • Veverite vii sau moarte si sensuri giratorii „tepoase”….
    Ne cam lipsea aceasta partie de ski destul de controversata- dea Domnu’ sa fie frig sa poata fi cat de cat rentabilizata(???), ca altfel, in conditiile date, iar va rade o lume intreaga de noi CETATENII Bistritei , cotizanti de 2 bani, cu asa „edili” plini de idei… ingenioase, cu rezolvari atat de paguboase!!!
    Ce mai, sunt alesii nostri, nu-i asa?!

    • Iti place tortul?
      Asai ca daca-ti dau un tort bun…il manaci si-mi si canti…..alta data…alta data?
      Dar pentru asta iti iau din buzunar 70.000 euro!

    • nu are nici o legatura daca vom fi sau nu pe partie. Cu siguranta ca vom fi. Se discuta aici doar despre faptul ca sunt prea putine informatii oficiale referitor la atribuirea acestui contract.Cum a fost calculat 300000 lei doar pt operare? Dar lucrurile astea pe tine te depasesc. Esti bucuros ca s-a facut o partie si ai unde te distra. Dar pe unii ne intereseaza si cu ce costuri ne distram. In fine…distractie placuta pe partie.

  • Partia exista. Buna sau rea. Cum sa facut ? Sa verifice aceia care au atribuții în domeniul. Noi rămânem la stadiul de comentatori. Pro sa contra?

  • Daca ati fi fost curiosi, toti comentatorii de rau,v-ati fi uitat pe site primariei,cind s-a postat licitatia,si vedeati concret fiecare operatiune,cu valoarea si cu datelei ei.Vorbiti fara sa stiti! Dati cu presupusu doar,ceea ce nu este in ordine! Eu cred ca totul s-a facut cu respectarea legii!

    • Sa stii ca am urmarit in detaliu procedura de achizitie, chiar am descarcat caietul de sarcini si l-am analizat cu atentie insa surpriza….. Caiet de sarcini cu dedicatie !! … timpul alocat depunerii ofertelor circa 25 de zile este unul mult prea mic pentru a putea scolii un numar de 20 de angajati pentru a demonstra primariei si comisiei de evaluare a ofertelor ca societatea in cauza chiar are resursele umane necesare pentru intretinerea obiectivului….. daca noi am aflat abea in decembrie de ce fel de personal este nevoie,cum am fi putut avea acces la o asemenea achizitie daca timpul minim pentru astfel de pregatiri este de 90 de zile?…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS