Social

Controale la Ocolul Silvic Tihuța Colibița. Ce nereguli au găsit polițiștii

Polițiștii de combatere a delictelor silvice, împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere Bistrița-Năsăud, au efectuat controale la Ocolul Silvic Tihuța Colibița.

”Astfel, ca urmare a neregulilor constatate, a fost dispusă ridicarea în vederea confiscării a 34,01 mc de material lemnos, în valoare de 7.554 lei. În cadrul verificărilor, polițiștii au constatat faptul că materialul lemnos, obținut din exploatarea a 3 partide aflate în gestiunea unui pădurar din cadrul ocolului silvic ar fi fost expediat fără avize de însoțire. De asemenea, din cercetările efectuate a mai rezultat că în perioada 13-14 iunie a.c., pădurarul ar fi exploatat în afara termenelor prevăzute în autorizaţie 12 arbori, cu un volum de 17 mc și o valoare de 9.020,59 lei. Ca urmare a celor constatate, polițiștii au dispus confiscarea a 51,01 mc material lemnos, în valoare totală de 16.574 lei. Peste 50 mc de material lemnos, fără documente de proveniență legală a fost confiscat de polițiști”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Totodată, în cadrul acțiunilor pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, polițiștii împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere județene Bistrița-Năsăud au dispus confiscarea cantității de 53 de mc material lemnos deținută de un bărbat din Agrieș.

Din verificările efectuate, a rezultat faptul că, întreaga cantitate, în valoare de 8.798 lei, nu avea documente din care să rezulte proveniența legală a acesteia.
Bărbatul în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 6.000 de lei.

Foto cu caracter ilustrativ

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.