Actualitate

Controale în trafic și dispozitive de scanare a retinei pentru evaluarea stării de oboseală a șoferilor

În urma accidentului din judeţul Ialomiţa soldat cu moartea a zece persoane după ce un TIR a pătruns pe contrasens și a izbit un microbuz care transporta la lucru mai mulți angajați, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a anunţat că începând de luni se vor face controale în trafic pentru tahografe, în cazul TIR-urilor şi maşinilor care transportă marfă, şi că va emite un ordin privind introducerea dispozitivelor de scanare a retinei, pentru a identifica oboseala şoferilor.

”Am luat decizii cu privire la adoptarea unor măsuri suplimentare faţă de reglementările care există în momentul de faţă pe partea de control pentru tahografe şi controlul care se exercită asupra TIR-urilor şi maşinilor de transport marfă. În perioada imediat următoare, vorbesc de luni, se va forma un grup mixt între ISCTR şi Poliţia Rutieră care va avea ca principal atribuit controlul tahografelor. Va fi făcut un plan general şi în dimineaţa în care se va stabili unde se vor face controalele, acolo se va pleca. Nu se va şti de către absolut nimeni decât în ziua când se va pleca pe traseele respective pentru a se face controalele pentru verificarea timpilor, dacă sunt respectaţi de şoferi. Aceste lucruri au existat şi până în prezent. S-au aplicat sancţiuni foarte mari dar vrem să intensificăm aceste controale”, a spus ministrul Transporturilor.

El a anunţat că va emite un ordin de ministru privind introducerea dispozitivelor de scanare a retinei și că orice element suplimentar introdus pe un autoturism, TIR sau microbuz de transport persoane care vine să prevină oboseala şi atragerea atenţiei pentru şoferi este un element pozitiv:

”Luni vom forma un grup de lucru şi, în regim de urgenţă, voi emite un ordin de ministru prin care vom introduce dispozitive pentru scanarea retinei. Există astfel de dispozitive pe piaţă, care au ca principal scop identificarea oboselii pentru şoferii care conduc aceste TIR-uri şi, totodată, sunt nişte dispozitive care avertizează sonor în momentul în care se depăşeşte banda pe care se deplasează în mod normal TIR-ul. Sunt măsuri de siguranţă care trebuie introduse suplimentar. Probabil la modelele noi de maşini sunt prevăzute cu astfel de sisteme, dar sunt acele maşini mai vechi în exploatare care trebuie să beneficieze de aceleaşi sisteme şi elemente de siguranţă, ca şoferul să fie avertizat. Vom intensifica la maximum controalele pentru transportul de mărfuri şi la tonajul care este transportat pe astfel de TIR-uri. În afară de accidentele care vedem că se întâmplă mai este şi o altă problemă care derivă din supraîncărcarea acestor transporturi de mărfuri şi anume deteriorarea infrastructurii drumurilor naţionale”.

Foto cu caracter ilustrativ

7 comentarii

  • Nu mai bine ar lua decizia de a construi autostrăzi, drumuri expres, centuri în regim de urgență? Iar unde nu se poate, să pună separatoare de sensuri? Autoritățile ar face orice, doar să nu fie scoase din letargia în care se află 🙁

  • Pîna joi cînd zboară cu toti cei care pîna acum nu au facut nimic pina nu s-au întîmplat asemenea nenorociri. Asa se circula de zeci de ani si stie toata lumea.

  • Dispozitive de scanare a retinei pentru stabilirea gradului de prostie , hoție si slugărnicie la politicieni !

  • Pentru zece dintre noi si familiile dânșilor este prea târziu.
    Pentru presedintele lucrului făcut cum a iesit este un prilej de campanie.
    Pentru pesedei un moment de a ataca presedintele si a ridica din umeri.
    Pentru noi poate fi un moment de reflectie….. ne aflam in orice clipă in ultima secundă a vietii si atunci conteza doar un singur lucru: Cum ți -ai petrecut viața ?
    Condoleanțe famililor care trec prin aceasta durere

  • Du-te și da-ti demisia că nu sunteți buni de nimic. Si tu ar trebui să fi tras la răspundere, fiindcă starea drumurilor este jalnica. Să faci 100 de km in 2 ore in 2019 este strigător la cer. Iar că să îi trezesc pe tovarășii de la drumuri naționale Bistrita Năsăud îi anunț că drumul de la Bistrita la Năsăud nu este marcat.Acuma sunt in campanie electorală toți in jurul lui Moldovan. Am impresia că totul ce s-a construit s-au reabilitat îi făcut de proastă calitate. Am va,ut drumuri noi care se prăbușesc.

  • Domnilor sa fie clar patronii de la noi nu angajeaza pe nimeni care nu merge pe magnet s-au daca nu cu doua carduri, altfel nu te tine nimeni. Istitutiile sunt la curent cu tot ce se intimpla si sunt in relatii foarte bune cu numitii ” patroni” de transport. S-au mergi pe magnet pina in vama sau pe alt card ca alfel nu le ajunge marfa si nu vin banii. Si asta e peste tot.!!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Impulsoru schimbat Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS