Anul acesta, poveştile lui au fost citite de peste trei mii de copii din şase ţări care au pictat apoi personajele basmului Harap-Alb ca să participe la concursul „Odată ca niciodată” care şi-a desemnat câştigătorii aseară, la Bistriţa.
Lucrările lor au fost panotate şi expuse pe simezele Galeriilor Uniunii Artiştilor Plastici unde vor putea fi admirate în perioada următoare şi de cei care nu au reuşit să ajungă la vernisaj.
Un juriu de specialitate, condus de prof. univ. dr. Petru Lucaci, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) din România a desemnat câştigătorii concursului „Odată ca niciodată” care a ajuns la ediţia a patra.
Tema din acest an a fost, pe de-o parte, Povestea lui Harap-Alb fiindcă se împlinesc 175 de ani de la naşterea lui Ion Creangă şi pe de altă parte toate basmele lumii.
La concurs au participat copii din şase ţări, cu vârste de la trei până la 18 ani. Este vorba de două şcoli din Grecia din Salonic şi Salastra, din Polonia de la Bialystok, din Republica Moldova de la Chişinău – Liceul de Arte „Onisifor Ghibu”, din Belgia de la Bruxelles şi din Franţa de la Paris.
Organizatorii au acordat premii I, II, III şi câteva menţiuni pentru fiecare categorie de vârstă (grădiniţa, clasele I-IV, V-VIII şi liceu) constând în cărţi şi materiale de lucru, dar toţi participanţii vor primi diplome de participare.
Foarte frumos, insa organizatorii ar fi trebuit sa expuna lucrarile copiilor din Bistrita pentru ca cei din Navodari si Iasi nu au fost prezenti astazi la galeria din oras..Am vazut copii cu ochii inlacrimati pentru ca nu le-au fost expuse lucrarile.Cine a facut selectia lucrarilor nu cred ca intelege ce inseamna ca un copil de 7-8 ani sa stie ca urmeaza sa-si vada lucrarea pe simezele galeriei si cand ajunge acolo sa constate ca de fapt lucrarea lui zace alaturi de celelalte 2700 undeva intr-un colt al cladirii si nimanui nu-i pasa de stradania lui.
Stimată doamnă, a fost un concurs. Organizatorii au fost obligaţi să facă o selecţie. Dacă nu era aşa, nu se mai numea concurs, ci simplă expoziţie. Îmi pare rău pentru situaţie. Cred că e trist pentru un copil să afle atât de devreme că cineva te elimină când tu crezi că nu meriţi asta.
Cred ca s-ar fi putut juriza la fel de obiectiv si daca ar fi incantat privirile si sperantelor micutilor prin expunearea lucrarilor celor din oras care era clar ca merg sa le vada.Din ceea ce spuneti d-voastra se pare ca au fost doua concursuri: unul pentru „castigarea ” locului pe simeze si unul pentru premiile de rigoare.Imi pare si mie rau ca eliminarea atat de devreme dupa cum spuneti trebuie sa o intelegi din clasa I si cel mai trist e ca tuturor li se pare ca e absolut ok .
Nu are nicio importanţă cum mi se pare mie. Eu spuneam că, fiind un concurs cu reguli, probabil că au fost respectate. Dacă nu au fost, da, atunci e o problemă. În ce priveşte lucrările, ştiu că vor să editeze o carte sau să le pună pe un site. Sper ca, în felul acesta, supărarea copiilor să treacă.
Din pacate in acest secol suntem tributari unui sistem de invatamant gandit in timpul iluminismului si pus in aplicare in revolutia industriala, vorbim de sec. 19, un sistem bazat pe competitie si nu cum s-ar cere in zilele noastre, pe colaborare. Dar si mai rau este ca acest lucru nu se intelege la nivelul factorilor de decizie din invatamant si de cele mai multe ori de cadre didactice. Competitia distruge talente, omoara in fasa sperantele si de multe ori distruge caractere.
Competitia distruge talente???? …nu cred asa ceva. Nu suntem toti la fel si nu traim intr- o uniformitate totala. Daca ar fi asa nu am mai evolua.
Copiii trebuie sa stie sa si piarda caci viata nu-i o reusita continuua, si daca nu invata asta de mici apoi e si mai greu.
Îmi pare rău pentru copiii care nu şi-au văzut desenele expuse. Nici nu ştiu unde ar mai fi putut fi puse, pereţii erau plini. Atmosfera era impresionantă, copiii alergau de la un desen la altul, iar adulţii, privind eroii poveştilor, şi-au retrăit copilăria. Toate acestea mi-au amintit versurile Constanţei Buzea: „Copilăria e un har/Al sufletului fără trup/ Când creştem, ea se mai aude/Ca zumzetul închis în stup”.
Cred ca este o problema in ziua de azi in randul copiilor, mai ales in randul celor singuri la parinti, nu stiu sa piarda. Am si eu copil si vad acest lucru. Sunt obisnuiti sa primeasca totul de-a gata, fara efort cu un simplu „Vreau”. Mi se pare normal ca la un concurs unii sa piarda si altii sa castige. Parintii, de altfel si profesorii, nu ii invata pe copii sa piarda. D-na Lavinia, nu va dau dreptate, nu trebuiau expuse toate lucrarile doar ca sa nu planga copiii. Nu este corect. Trebuie sa fim realisti cu copiii nostri, daca le spunem zi de zi ca sunt cei mai frumosi, mai buni, deseneaza cel mai bine si la un concurs nu castiga, numai copilul are de pierdut. Eu asa cred. Copilul trebuie sa mai si piarda ca apoi sa castige. Si aici nu ma refer numai la un concurs, ci in viata in general.
Nu consider ca premierea copiilor, sau expunerea lucrarilor, doar de dragul de a nu plange este o idee buna. Un concurs este totusi un concurs. Copiii trebuie invatati ca in viata se mai si pierde, se mai si castiga. Este intr-adevar dureros sa iti vezi copilul plangand ca nu are lucrarile expuse, desi erau frumoase, dar aste este! Poate data viitoare. Iar noi parintii, precum si profesorii, trebuie sa fim realisti cu copiii nostri, spre binele lor.