Actualitate

O şansă în plus pentru copiii din grupuri vulnerabile să se integreze în şcoli de masă

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a accesat peste 900.000 de lei din fonduri norvegiene, bani cu care va ajuta copiii din grupuri vulnerabile să se integreze în învăţământul de masă, inclusiv pregătind 105 cadre didactice care să poată elabora materiale de lucru specifice educaţiei inclusive.

Proiectul „Învăţăm împreună – Dezvoltare de strategii şi politici pentru a acorda şanse egale copiilor aparţinând grupurilor vulnerabile” a fost lansat, luni, într-o conferinţă la Hotel bistriţa unde au fost prezenţi partenerii ISJ în acest proiect: Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Casa Corpului Didactic Bistriţa-Năsăud, Şcoala Gimnazială nr. 4 Bistriţa şi Asociaţia Autism Europa, reprezentanţi ai celor opt primării în care se va derula proiectul, cadre didactice, psihologi, pedagogi, directori de şcoli.

Inspectorul şcolar general Camelia Tabără: „Noi am rezonat cu solicitările pe care ni le-a transmis Ana Dragu, preşedinta Asociaţiei Autism Europa, care ne-a sensibilizat vizavi de această chestiune. Am reuşit să scriem acest proiect, l-am depus împreună cu partenerii. Au fost multe revizuiri, modificări, dar până la urmă nu ne-am dat bătuţi şi iată că astăzi începem. În acest domeniu eu spun că oricât facem, nu facem destul. E un subiect extrem de sensibil. E nevoie să lucrăm împreună spre binele copiilor cu autism, cu ADHD şi cu alte vulnerabilităţi şi trebuie să facem dovada că ştim să lucrăm cu ei şi să le oferim şanse egale tuturor copiilor noştri”.

Vicepreşedintele CJ Bistriţa-Năsăud, Alexandru Pugna: „CJ se bucură că poate fi partener într-un proiect atât de necesar pentru copiii din grupuri vulnerabile. Mă bucur că ISJ a iniţiat acest proiect şi că alături de ISJ sunt asociaţii cu experienţă vastă îna cest domeniu şi mă refer la asociaţia condusă de doamna Ana Dragu”.

Prin proiect vor fi formate şi dezvoltate competenţe de elaborare şi realizare a materialelor de lucru specifice educaţiei incluzive pentru 105 cadre didactice din judeţul Bistriţa-Năsăud, integrarea pe termen de şase luni a unei viziuni de ansamblu privind educaţia incluzivă la nivelul a două entităţi publice, opt primării: Bistriţa, Năsăud, Sîngeorz-Băi, Beclean, Lechinţa, Teaca, Prundu Bârgăului şi Nimigea de Jos – şi 12 unităţi de învăţământ, creşterea gradului de responsabilitate socială şi informare privind drepturile copilului pentru cele opt comunităţi în vederea reducerii inegalităţilor, combaterii discriminării şi excluziunii sociale pe termen de cel puţin 6 ani.

De asemenea, prin proiect va fi creat un Centru educaţional pentru copiii cu autism şi tulburări de dezvoltare, vor fi organizate cursuri de formare pentru specialişti: psihologi, consilieri şcolari, logopezi, profesori de sprijin şi profesori, vor fi consiliaţi profesorii şi tuturii şi se va face un studiu privind gradul de integrare a persoanelor cu dificultăţi de integrare.

proiect ISJ 2 proiect ISJ 3 proiect ISJ 4 proiect ISJ 5

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS