Social

”Crăciunul Solidarității”: 380 de pachete, distribuite de municipalitate

La a treia ediție a campaniei umanitare ”Crăciunul Solidarității”, inițiată de Primăria Bistrița și dedicată persoanelor vulnerabile sau cu posibilități materiale reduse, s-au strâns produse în valoare de aproape 28.000 de lei.

380 de pachete au fost pregătite și distribuite celor aflați în nevoie.

“Crăciunul Solidarității”, tot mai aproape de cei aflați în dificultate! Le mulțumesc tuturor bistrițenilor darnici, care nu au uitat că bucuria Crăciunului este pentru toți membrii comunității!

La a treia ediție a campaniei pe care am inițiat-o în decembrie 2021, Primăria Bistrița a derulat și în acest an, prin efortul comun al Direcției de Asistență Socială și al voluntarilor SVSU, o acțiune umanitară dedicată persoanelor aflate în evidențe ca fiind în situații foarte dificile.

Mai multe societăți comerciale și persoane fizice au răspuns apelului inițiat de municipalitate. La sediul SVSU, în perioada 29 noiembrie – 20 decembrie, au fost preluate și centralizate donații în valoare de 27.906 lei, fiind vorba de alimente neperisabile, dulciuri, conserve, produse de igienă, perne, pilote, pături, mănuși, jucării etc.

380 de pachete au fost pregătite, iar astăzi, în sala mare a Primăriei, am distribuit mare parte dintre acestea, aducând un zâmbet de mulțumire și speranță pe chipurile concetățenilor aflați în dificultate, dar și asistenților personali ai persoanelor cu dizabilități.

Cu sprijinul bisericilor și al voluntarilor SVSU, ne vom asigura că vor ajunge pachete și la persoanele nedeplasabile sau la cele instituționalizate în Căminul de bătrâni, Centrul de noapte, Adăpostul victimelor violenței domestice, dar și la cei care frecventează Centrul de zi pentru persoane vârstnice”, a precizat primarul Ioan Turc.

3 comentarii

  • Țara voucherelor,a tichetelor și a pachetelor sociale! Asta ați făcut din țara asta bogată, lăsată fără datorii de Ceașcă. Rușine! În loc să plătiți salarii decente oamenilor, le aruncați fărâmituri și îi obligați să stea cu mâna întinsă la mila altora. ” Săracă țară bogată”

    16
    2
  • Ce dragoste mare are directorul direcției de asistență, fata de amărâți.
    Rușine sa va fie, plățile drepturile nu ii momiți cu ulei și zahăr.

    4
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS