Actualitate

Crengile copacilor de pe strada Dornei, tăiate aproape până la trunchi (FOTO)

Traficul rutier pe strada Dornei din Bistriţa s-a desfăşurat, joi, cu dificultate, întrucât angajaţii Primăriei Bistriţa au început toaletarea arborilor de pe această stradă. Deja, pe partea dreaptă a străzii, au fost tăiate crengile tuturor copacilor, urmând ca acţiunea să continue şi pe partea stângă. Cu această ocazie sunt luate din copaci şi ghirlandele cu care a fost împodobit oraşul de sărbători.

În anii trecuţi, ecologiştii au protestat când s-au făcut operaţiuni similare pe alte străzi, însă s-a dovedit că, în caz de furtună, ramurile uscate cad peste trecători şi maşini şi creează numai pagube, aşa încât poate că este mai bine ca, din când în când, să se facă această toaletare.

17 comentarii

  • Ești arbore și te-a ciuntit primarul, așa că reacționezi. Nu poți rămâne indiferent, deci răspunzi. Pe unde te-a străpătruns ferăstrăul mecanic dezvolți rapid barierele transversale cu care astupi vasele conducătoare, pe rând. Trebuie să produci urgent lăstării regeneratori, să lupți frontal, cu toate inelele tale, ca să nu te dovedească praful invizibil al ciupercilor atunci când vântul îți bate drept în cioplaj. Dinspre centru împingi razele prelungi, verticale, ca să obții placa subțire necesară localizării rănilor foarte recente. De s-ar țese mai repede coaja cea nouă peste porțiunile vătămate. De s-ar mai domoli și bacteriile. Că te-a lăsat fără platoșa protectoare, hoțomanul, iar acuma, după ce te-a modificat estetic și chimic, explică lumii c-a făcut acest lucru numai spre binele tău. De tânăr erai spoit en gros, ca să fii apărat de furnici și buburuze, pesemne, cu toate că varul politic arde la noi, mult prea des țesutul vital dintre coajă și lemn. Te-a gâtuit cu sârmele iluminatului public, ca să-ți sporească fotosinteza, probabil. Aveai portul frumos, natural, iar el te-a transformat și adaptat după gusturile sale până te-a epuizat. Ce-ar spune cetățenii acestui oraș dacă într-o bună zi necuvântătoarele ar plasa, prin imitație, potcoava struțului african în pliscul edilului-șef, ori dacă l-ar îndoi de mâini și de picioare ca să devină rotund, oval, roș-albastru, precum ouăle de dinozaur, la Paști? Tu nu te lași, că ești arbore. Chiar dacă unul ghilotinat de către domnul primar.

    • Mai oameni in acest oraș majoritatea arborilor au peste 100 de ani, in pădure pot trăim 200 de ani ca acolo dacă cade o creanga nu rănește aproape pe nimeni. Arbori ornamentali din orașe ori ii toaleteze calumea au reduci riscurile sau ii tai și ii înlocuiești!

    • Multumim Ancuța pentru lămuriri. Unii bistrițeni mai cred că Crețu taie arborii ca să aibă pe unde alerga struții. Dar pe Dealul Cocoșului de ce vrea să-i taie? Că și ăia îi cam stau în gât.

  • Crețu poate veni când vrea dumnealui. Este un drept constituțional. Dar voi să scrieți mereu: Vine Crețu… Vine Crețu… nu este prea constituțional. Asta sună mai mult a ironie și la Bistrița nu se admite și nu se iartă. Și până când?

    • :-))))))))
      Este constituțional sa vină, dar nu este constituțional să remarci acest lucru?
      Ce logică domnule…Ce vă mai place să vă spună altcineva ce să spuneți, faceți, votați.Oameni de cârpe, marionete, paiațe…minte creață!

    • Este constitutional libertatea de exprimare asa cum este si venirea lui cretu… pana cand pleaca cretu… oameni nu sunt multumiti de el. Am ajuns de rasul curcilor in tara asta cu prostiile pe care le face… sa gandeasca ca un primar de oras european nu ca fost director de fabrica… deci sa plece odata cretu ca ne-am saturat de psd.

  • pai e normal, trebuie facut spatiu pentru LINIA VERDE.
    la final, cei care l-om mai apuca, daca n-o sa fugim pâna atunci, probabil o sa vedem trasata o dunga verde creata si frumoasa pe mijlocul strazii.

  • Sa mai protesteze si altii. Eu m-am saturat sa vorbesc cu DRUJBISTII manati de TATUCUL lor ! In orice caz nu asa se procedeaza cu arborii de aliniament. Exista o lege a spatiilor verzi incalcata de fiecare data de administratie. Plimbare placuta printre NOXE !

    • Art. 12 alin.(5) din Legea 24/207 a spatiilor verzi ar cam spune ca…În cazul arborilor ornamentali (tei, salcâm, castan, arţar, mesteacăn, stejar) plantaţi pe spaţiile verzi din domeniul public, precum şi al celor plantaţi în aliniamente în lungul bulevardelor şi străzilor, pe terenurile din zonele urbane şi rurale, este interzisă intervenţia cu tăieri în coroana acestora, cu excepţia lucrărilor de eliminare a ramurilor uscate sau a celor care afectează siguranţa traficului pietonal şi rutier, a imobilelor aflate în apropiere, precum şi a celor de pe traseul reţelelor aeriene@

  • Daca ar fi dupa mine i-as toaleta din radacina la cat de rau si la cate probleme sunt cu ei! S-ar rezolva o multime de probleme incepand de la locurile de parcare pana la curatenie.

    • Rabinule, citind de-a lungul timpului comentariile tale, mă întreb oare prin ce gaură ai ieşit la lumină, că numa cuvinte răsuflate scoți pe țeavă…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS