Actualitate

Crețu: Mergem pe mâna specialiștilor, nu a unor cetățeni gălăgioși care vor notorietate

”Știu că există candidați care încearcă să profite de fiecare ocazie și să își mai câștige câte un procent în notorietate. Societatea civilă nu sunt 10-20-30 de oameni, soceiatea civilă înseamnă 80.000 de bistrițeni. Nu poți spune că cei 10-20 de oameni care au ieșit în stradă sunt societatea civilă și restul sunt proștii satului, faceți ce spunem noi. Democrația se manifestă prin voturi numărate. Dacă discutăm despre ce se amenajează, nu trebuie să ne luăm după 5-10 oameni sau după părerea lui X sau Y, sunt specialiști, oameni de meserie și pe mâna lor vrem să mergem, ei trebuie să ne spună ce avem de făcut. Altfel, ne putem lua după fiecare și tot a treia zi ne schimbăm soluțiile, a mai venit unul cu o idee, un om care știe sau nu știe. Eu am mers întotdeauna pe mâna specialiștilor, am contractat pe baze legale specialiști care să ne spună ce să facem cu orașul nostru. Sunt specialiștii pe care trebuie să-i ascultăm, artiștii de azi ne prefigurează viitorul, la oamenii aceștia trebuie să ne uităm, nu la cei care sunt mai gălăgioși și vor să obțină încă un vot pentru Consiliul Local”, a afirmat primarul Ovidiu Crețu la Radio Transilvania.

”Societatea Civilă Bistriţeană” organizează sâmbătă 19 martie, ”înaintea sărbătoririi de către Primăria Bistriţa a Orei Pământului la „comemorarea” tăierii copacilor din Piaţa Centrală de către primarul Ovidiu Creţu în viitorul mandat”, spune prof. Florin I. Bojor, care vrea să candideze ca independent la Consiliul Local. ”Plimbarea comemorativă” are loc în Piaţa Centrală din Bistriţa, între orele 19.00 şi 20.00.

Florin Bojor: ”Pentru domnul primar al Bistriței suntem ”cetățeni gălăgioși care vor notorietate”, de aceea vă invităm la plimbarea „comemorativă” Ora tăierii copacilor din Piaţa Centrală ca să vadă ca nu suntem ”gălăgioși”, ci oameni cu bun simţ care ne iubim orașul!”.

13 comentarii

  • Primarul demonstreaza de fiecare data ca el este tata specialistilor. Arogantele raspunsuri le are pregatite si le foloseste cu dibacie. Vedem ca nici nu se deranjeaza ca exista un grup de cetateni activi, si nici nui baga -n seama. Asta este modelul bolsevic de conducere si cred ca institutiile abilitate au avut ocazia sa vada cum un primar abuzeaza de functie si de banul public, cum o administratie isi permite sa incalce legile de mediu, ( LEGEA 24 din 2007 ) etc. Am facut parte timp de 9 luni din COMISIa Primariei de toaletari- taieri arbori. Unul singur este in domeniu ; Ing. ANCA de la OC. SILVIC municipal. Primarul dezinformeaza ca se consulta cu specialistii. Daca era asa, nu ar fi primit amenda de 40.000 lei de la GARDA de MEDIU pt. schilodirea teilor de pe B-dul Republicii, precum si atentionari in scris de la APM. Eu am stat de vorba cu specialisti adevarati de la ITRSV si am fost prezenti la tv locale. Toti au aratat greselile pe linie silvica facute de administratie. Toate pot fi verificate pe adresele Primariei. O. Cretu dezinformeaza si manipuleaza aproape toate subiectele si problemele orasului, este un negativist la toate ideile trimise de cetateni, si se crede superior la toate.

  • V-o face primarul dl.Balan…..si voi ce faceti ??? adica ce biata puteti sa faceti ?? galerie si gargara,atit.sinteti prea mici si neimportanti si…..fara vlaga si putere.dar strigati…!strigati in continuare ca
    .
    ………este gratis…..!

  • Stimatul nostru primar, inainte de toate este INGINER-TCM -ist, a lucrat la Comelf, deci stie, cunoaste si decide, specialistii sunt asa de forma, pentru ca sa arate bine in media…
    De ce nu a depus pentru consultare publica, minim 3 ( trei ) variante diferite a Studiului de Fezabilitate, inainte de selectia prin concurs a firmelor, ca cetatenii interesati sa aiba ce compara, ca in final sa se aleaga varianta optima pentru perspectivele de dezvoltare a Bistritei ?
    Nici dupa selectarea firmei din Cluj, nu sunt prezentate mai multe variante…!
    Stiati ca este pe rol, un proces la Tribunalul Bistrita-N, cu cetatenii care locuiesc in P-ta Centrala ?

  • Tot de specialisti ati ascultat cand ati vopsit blocurile.? Pentru dumneavoastra nu exista specialisti doar o singura persoana stiti cine.

  • Struții ,merele ,fântânile arteziene ,centrul istoric și multe alte tâmpenii ale primarului Cretu tot cu specialiști s-au făcut ?
    Dl primar acești specialiști de care dvs vorbiți sunt doar spagarii administrației .
    Ca și firmele de construcții cu care lucrați . Aceleași firme ,aceleași lucrări proaste pe bani mulți și pe banii noștri chiar dacă dvs le spuneți bani europeni. Tot noi plătim și banii ăsta.
    Unii patroni se și lauda cu cotizatiile pentru primirea lucrărilor.
    La beție începi sa vorbești multe .

  • Sunt foarte curios cum va explica dl. primar următoarele concluzii ale specialiștilor (specialiști adevărați, cu coloană vertebrală) din PMUD (Planul de Mobilitate Urbană Durabilă) referitor la varianta ocolitoare din PUG (așa numita „Centură prin pădurea Codrișor):
    „În prima variantă de analiză s-a urmat traseul drumului de ocolire cuprins în PUG Bistriţa. De asemenea s-a avut în vedere că accesarea rutei ocolitoare se face la Sărata, iar relocarea în drumul naţional după localitatea Unirea, înainte de localitatea Livezile.
    S-au considerat ponderile de fluxuri actuale de trafic: tranzit turisme, camioane şi autobuze, rezultând pe baza criteriului Origine-Destinaţie următoarele:
    Se observă din prima analiză că volumele de trafic preluate sunt mai modeste, sub 2800 autoturisme, 380 camionae şi 160 autobuze (volume de trafic raportate la 24 ore).
    Dacă păstrăm prelungirea Drumului Cetăţii propusă, se observă că descărcarea se face pe Calea Moldovei, fără a aduce modificări majore pe reţeaua considerată.
    Analizând efectul drumului de ocolire propus în cadrul PUG se constată că nu va ajuta prea mult descărcarea Drumului Moldovei şi, în final, eficienţa acestuia va fi mai mult locală, reprezentând o alternativă de deplasare pentru cei din zona în care urmează să se materializeze proiectul.
    Diagrama Flow Bundle, arată volumele globale efective ce vor încărca varianta de ocolire propusă şi aici rezultă încărcări sub 2180 vehicule în 24 ore, ceea ce indică o eficieţă redusă a alternativei.
    Analiza „drumul critic” , prin izocrona deplasărilor auto, exprimă cel mai clar care sunt premizele derulării traficului pe varianta de drum propusă.
    Astfel a rezultat că drumul are o eficienţă de cca 50% dpdv al atractivităţii. După cum se poate observa din izocrona (linia roşie), fluxurile de vehicule vor urma calea oraşului şi vor utiliza mai puţin ieşirea directă la Livezile. Este de altfel de aşteptat să se întâmple astfel în condiţiile în care s-a respectat numărul de poduri existent şi ceea ce ar duce la o încărcare mai semnficativă este vitorul pol de mărfuri preconizat a se dezvolta.
    Calea Moldoei va rămâne în continuare un drum foarte încărcat şi va fi preferată în deplasările de tranzit.” (extras din PMUD pag. 299-304, document afișat pe site-ul primariabistrita.ro)
    Să promovezi un drum foarte scump ( peste 12 milioane Euro/km) care îți preia doar cca 20% din traficul de tranzit (conform PMUD și studiului de trafic din PUG) este încă o aberație „marca Crețu”.
    „Gălăgia” pe care am făcut-o în 2013 este confirmată acum de specialiștii plătiți de Primărie(repet, specialiști cu deontologie profesională) și, cu siguranță, va fi confirmată și de instanțele de judecată.
    Primarul vrea „liniște” ca să-și poată promova toate inepțiile.

  • Nu ma miră atitudinea primarului Creţu. Este consecvent în încăpaţânarea-i cu care-şi susţine aberaţiile. Daca vreţi un oraş numai al betoanelor în loc de spaţii verzi, străzi cu copaci chinuiţi, fără coroană, ca nişte bâte, un oraş al KITSCH -ului ajuns literă de lege, un oraş în care pe străzi curăţenia lasă de dorit, cu toate asigurările că firma sudistă „agreată” de acesta este cea mai bună, alegeţi-l în continuare, dar nu vă mai plângeţi.
    Toţi suntem proşti (adică societatea civilă) numai el şi” experţii” (care experţi?) care stau la dispoziţia lui cu sfaturi „elevate” sunt deştepţi şi le ştiu pe toate. Cât poate fi de arogant acest om!
    Eu cred că acest om (primarul) are o fobie. Nu suportă copacii falnici şi cu coroană bogată. Aţi văzut ce le-a făcut pomilor de pe str. Gh. Şincai (fostă Teilor)? Vă place cum arată aceşti pomi, asemenea monumetului din Parcul Eroilor? Care stăzi urmează să aibă copaci schilodiţi prin grija acestui om? Oare inspectorii de la Garda de mediu nu circulă prin oraş să vadă şi să ia aitudine? (slabe speranţe fiindcă şeful gărzii este tot omul „roşu”, coleg supus de partid). Oare Agentia de mediu va da acceptul pentru distrugerea spaţiului verde din jurul Bisericii Evanghelice”? Se ştie că şeful agenţiei este tot coleg de partid şi nu numai, chiar rudă cu primarul. Oare nu este şi un conflict de interese?

  • Mai tineti minte cand au protestat cau s-au pus garduri pe republicii sa nu mai treaca lumea aiurea strada? Sau cand urlau ca din gura de sarpe ca distruge Cretu Parcul Municipal? Asa e si cu treaba asta: manipulare facuta dupa manual, de un candidat la Primaria Bistrita si o mana pierde-vara.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS