Actualitate Politică

Cristian Niculae: Contează ceea ce rămâne în urma noastră!

”Peste tot pe unde am lucrat, am încercat să las în urma mea lucruri bune, trainice, făcute cum trebuie.

Mi-am început cariera profesională în silvicultură. Câțiva ani, am avut cel mai frumos birou din lume: pădurea!

O amintire, foarte dragă mie din acea vreme, este pădurea pe care am plantat-o în perioada 1998 – 1999 în zona Stegea, din Bistrița Bârgăului. Cu doi ani înainte, o doborâtură de vânt a ras peste 60 de ha de pădure. Refacerea acelei zone a fost o provocare. Accesul dificil la peste 1.000 m altitudine sau solul superficial predominant stâncos nu ne-au împiedicat însă.

270.000 puieți de molid au fost plantați în acel interval de timp, sub coordonarea mea. Este plăcerea și bucuria mea să revin în fiecare an în zona Stegea, să văd cum crește pădurea această tânără și am speranța că peste 100 de ani generațiile care vin se vor bucura la fel de mult de frumusețea acestor locuri.

Așa cum sunt obișnuit, după 27 septembrie, cu ajutorul bistrițenilor, vom face lucruri bune și durabile în orașul nostru.

Este despre Bistrița, este despre Noi!”, spune Cristian Niculae, candidatul Alianței pentru Bistrița-Năsăud la funcția de primar al Bistriței.

(Articol electoral comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Bistrița-Năsăud, executat de Timp Online SRL – portal timponline.ro, CUI mandatar financiar județean: 21200019)

21 comentarii

    • penelistii ar avea multe de invatat de la acest gospodar. Dar lor le este prea ciuda sa fie atat de deschisi. prefera sa o arda pe HATE, asa cum le-a indicat Turc.
      Pacat…
      Bistritenii vor alege intotdeauna un om gospodar in locul unui om cu gura mare.

  • Un om cu trecut real si un viitor si mai real.
    El isi poate prezenta CV-ul si se vede ca nu a fost bugetar toata viata lui
    Imi place ca avem astfel de oameni in admimistratie

    • Asa este!
      Turc da din gură, la asta e specialist.
      Si la blaturi politice.
      Nu ne spune totuși ce a făcut el in viața lui in afara de a ocupa un loc călduț si bine plătit la registrul comerțului ?

    • Bravo Neculaie.. Dacă te pricepi așa bine la plantat copaci te vom trimite în 27 înapoi la plantat. La primărie nu ai făcut nimic de seama..

    • Da.. Din 27 să ne trimită o poză din pădure să fim siguri că am scăpat de el.., dacă se poate să fie și un urs în decor ca să fim și mai siguri :))). Niculae mincinosu!

  • Dar pana acum de ce nu a facut nimic??? Viceprimarul inexistent , care si-a facut campanie din banii primăriei = banii noștri!!! Rușine!!!!!!!

  • Da, în urma voastră rămân multe „realizări”: pârtia Cocoș, asfaltarea din bordură în bordură spartă după câteva zile pentru intervenții la utilitățile subterane, haos în urbanism, blocuri între case, favorizarea rechinilor imobiliari, tarife exorbitante la apă-canal și salubritate, oraș murdar, jumătate din bugetul orașului pe salarii, să vă mai spun?

    • La primărie nu prea ai lăsat lucruri bine făcute nu te mai lauda degeaba sau ți au murit lăudătorii? Au mai rămas doar câțiva postaci psd, dar este „despre noi” nu despre voi.

  • Dupa 27 sept. nu mai ramane nici un copac intreg in tot orasul. Asa ca daca nu va feriti si votati DRUJBA sa nu va plangeti de boli pulmonare. Votati DRUJBA ???

  • Bun,
    Vedeti asta a fost soarta post-decembrismului in democratia romana
    Cristian Niculae , acum 30 de ani era un om normal ,supercalificat intr-un post la nivelul studiilor sale bune de atunci. Foarte bune, la nivel local.
    A facut lucruri minunate sub supravegherea sa directa a reimpadurit o zona afectata de doboraturi.
    E frumos.
    Dar, s-a oprit acolo.
    Ar fi putut sa mearga la Brasov sau Suceava.
    Nu a facut-o. Nu a reusit, nu a vrut, nu se stie..de ce nu a devenit inginer silvic. Cu bagajul de padurar ar fi fost un de meserie si mai valoros.
    In schimb ce a devenit?
    A devenit ceea ce nu trebuia sa devina.
    Un om politic, care in loc de a planta arbori,a griji viata, are propuneri de a *planta* si mai multe betoane intr-o zona sufocata de betoane in care locuiesc sute de familii. Sanatatea colectiva e un domeniu care necesita specializari la nivel de doctorat. Cunosc un primar care intr-un oras de 2 milioane de locuitori, a luat decizia de a inchide doua rotiserii amarate de pe colt deoarce analiza stiintifica a datelor arata ca fumul degajat de aceste doua unitati polua in particule fine zona peste limita admisa legala. Masuratori stiintifice, respect de protocoale, masura politica.
    Deci Cristi ce a devenit?
    Febra post-decembrista a lansat in afaceri pe cei cu legaturi si accesul la resurse din fostul regim, un gen de cursa a aurului , Eldorado pe functii, bani…
    Am dubii ca diploma care l-a propulsat si in functii mari la Garda de Mediu a fost una care a fost obtinuta pe munca serioasa, a fost nu un proiect serios ci mai degraba pe principiul fabricilor de diplome din Romania, care ofereau hartii contra unor specializari de forma.
    Altfel probabil s-ar interesa mult mai atent la calitatea aerului din municipiu si ar anticipa ca anumite proiecte au impact evident negativ asupra celor multi din zona.
    Ar fi reintarit politicile de gestiune a deseurilor, ar fi realizat cat de mult conteaza educatia, dincolo de zilele speciale in care intradevar s-a oferit exemplu . Dar impaduriri cu studenti sau militari, sau curatiri cu puscariasi..spune ceva mai profund. Capacitatea de a mobiliza civica sau una intr-un sistem ierarhic..lidership civil sau de tip militar..Uite, dl Balan e un lider civic. El impreuna cu prieteni se pune pe treaba cand vede o problema ecologica. Mobilizeaza prieteni, pune cizmele la treaba. E misiunea, menirea lui personala. Cristian Nicolae o face de o maniera mai mult militara de om care invarte rotite in angrenaj.
    Cristian Nicolae devenit si un om de afaceri cu un relativ succes. Acum se poate intrebarea, cat de multi metri cubi a costat lansarea afacerii sale initialem in vremurile de atunci, cand doboraturile dispareau in gaterele unui alt bargauan Anton Vlad, promovat secretar de stat.
    Deci pentru post-democratia din Romania exista o istorie .Si ceva mult mai profund, decat realizarile. Sunt istorii de furturi. Da, dle toata lumea fura. Angajatii , angajatorii, paznicii fureau ceea ce trebuia pazit. Toti inchideau ochii . Era supravietuire.
    Stim astazi datorita societatii civile, reportajele pe recorder.ro cum s-au nascut miliardarii de azi din Romania. Cu retele de protectie locala. Cu structuri ce aduceau a mafie in definitie clasica a cuvantului.
    Era dificil sa impiedici oamenii din zona sa fure.
    Localii sa taie in padurea lor cand vroiau , aveau o perceptie de normalitate, ca si acces la ceea ce comunistii au furat.
    Dar ce nu trebuie uitat, in toti acesti 30 de ani, au fost oameni care au decis sa nu fure si sa traiasca decent. Uneori la limita nebuniei.
    Deci revenind la chestiuni politice, probabil in lupta asta Cristian Niculae- Ion Turc- Ion Simionca, dl Turc chiar daca multi il condamna il acuza de inactiune, nerealizari, ar trebui sa ocupe postul.
    Are mai multa cunoastere despre modul cum politicile publice functioneaza, mai multa viziune despre viitor.
    Dl Niculaie nu este un om rau, are calitati de lider, dar pur si simplu intelectual nu e la inaltimea postului preconizat pentru urmatorii 4 ani, cand e imperios alinierea municipiului la un nivel europeean.
    Probabil e o arta sa te asezi intr-un cerc de interese a- lobby-ului oamenilor de afaceri(care vad in secunda urmatoare profit dintr-un nou proiect imobiliar, etc de constructii) deci investesc bani in candidatul care le promite cale cat mai usoara…si sa realizezi ca Bistrita nu are nevoie de inca niste pete de stralucire izolate.
    Are nevoie de o directie si strategie integrata structurata pe viitor, de bani bine cheltuiti.
    Sunt provocari mari.
    Deci recapituland, privind videoclipul, dl Nicolae are de ce sa fie mandru de realizarea sa din postura de padurar, profesional dar are sa-si faca un examen de constiinta privind realizarile ulterioare profesionale si politice.
    Ce e si mai interesant, toata lumea are impresia ca se lupta pentru binele concetatenilor.
    Toti o cred.
    Dar putini au competentele necesare unor posturi, putini au sustinerea unor echipe, unor consilieri competenti.
    Urbea va decide.
    PS.
    Paralela la politica
    Lumii plac luptele intre gladiatori.
    Toti isi imagineaza lupte cu sfarsit tragic in care unul moare. Iar si mai sus, e cineva care chipurile are drept de veto pe viata si pe moartea pierzatorului.
    Realitatea istorica e total diferita.
    Sansa de a muri era 1 la 10 meciuri jucate. Accidental, nu ca scop in sine a bataliei.
    Erau reguli si arbitrii care vegheau tocmai ca si gladiatorii sa nu fie raniti mortal. Un gladiator avea tot timpul optiunea de a ridica degetul sus ca sa-si salveze viata si sa recunoasca ca e mai slab. Cum erau sclavi erau o investitie. Un pic ca si sportivii de azi sponsorizati de politicieni..Aduceau spectatori la show. Erau bine ingrijiti, aveau dieta, se antrenau toata ziulica. Acum spune unei handbaliste ca e gladiator modern. Imparatul putea decreta arena death free, daca vroia..
    Vorbind in paralel.

  • Pai cum asa Cristi, ai trecut cu vederea cea mai mare realizare a ta, apararea democratiei si a statului de drept:
    https://timponline.ro/social-democratii-bistriteni-mitingul-apararea-democratiei-statului-drept-foto/
    Asta nu e putin lucru! Daca iti iesea pan la capat acum erai pe insula Belina in judetul lui tact-tau și fumai trabuce cu Dragnea. Va durea in patină de alegeri ca dadeau Gargamel si Ciordache o lege sa se mosteneasca functiile publice in interiorul PSD, migratia politica fiind desigur permisa, unisens. Hai că n-am uitat toti. Te votăm mâncați-aș! Și, sus Dragnea și gașca noastră!

  • În loc sa ramana la padure unde îi e locul, in 2012 s-a latit puterea USL-ului peste tara apoi, in 2014 pesedistii au dat semnalul taierii beregații aliaților si al ocuparii tuturor posturilor in Stat. Niculae lasa promitatoarea cariera de vanzator de zdente si, la recomandarea lui taticu, incepe sa fie preocupat de functii publice desigur ca sa faca bine poporului si sa fie placut nașului ajuns (ajuns și atât)
    https://gazetadebistrita.ro/primarul-din-cosbuc-niculaie-anghel-in-conflict-de-interese/

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS