Actualitate Social

Cristian Niculae: Educația cu privire la protecția mediului este esențială pentru un viitor mai bun

”Este foarte important să-i învățăm pe copiii noștri să respecte natura, mediul în care trăim și să se implice în mod constructiv în reciclarea deșeurilor. Pentru ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud campaniile de informare și conștientizare reprezintă una dintre priorități. Suntem alături de școlile din județul nostru și participăm la programul ”Școala Verde” derulat de unitățile de învățământ”, a precizat șeful ADI Deșeuri, Cristian Niculae.

În cursul acestei săptămâni speciale se vor derula următoarele acțiuni: prezentări despre importanța reciclării deșeurilor, în școli din Bistrița, Chiuza și Rebrișoara; vizite la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Tărpiu gestionat de operatorul S.C. Vitalia, ale claselor de elevi din Bistrița.

”În cadrul întâlnirilor, explicăm elevilor cât de importantă este reciclarea deșeurilor pentru protejarea naturii și economisirea resurselor planetei, iar la vizita din C.M.I.D. Tărpiu copiii pot observa ce se întâmplă efectiv cu deșeurile colectate selectiv de ei din propria gospodărie. ”Săptămâna Verde” în cadrul școlilor este un proiect bun în care ne implicăm cu bucurie și entuziasm pentru a dezvolta în copiii noștri dragostea de natură și dorința de a avea un județ mai curat. Conștientizând importanța reciclării deșeurilor, copiii vor avea grijă să colecteze separat corect deșeurile și să-i convingă și pe cei din jurul lor să facă la fel“, spune directorul ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, Cristian Niculae.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS