Actualitate Politică

Cristian Niculae: Gabriel Lazany, consilier onorific. Proiecte pe termen scurt și mediu pentru Sănătate

Viceprimarul Cristian Niculae, candidatul Alianței pentru Bistrița-Năsăud la funcția de primar al Bistriței, a declarat într-o conferință de presă că managerul Spitalului Județean de Urgență, Gabriel Lazany, a devenit consilierul său onorific pe probleme de sănătate. El a prezentat o serie de proiecte pe care le dorește realizate în parteneriat cu SJU Bistrița.

Cristian Niculae:


Gabriel Lazany, consilier onorific

”Criza sanitară ne-a arătat încă o dată cât de importante sunt investuițiile în sistmul public de sănătate. În Bistrița avem un spital județean modern, la standardele anului 2020, în care s-a investit foarte mult în ultimii opta ni. De asemenea, avem şi un management performant al acestui spital, condus de Gabriel Lazany, care a demonstrat calităţile sale de manager în toată această perioadă dificilă pentru bistriţeni şi pentru români. Este un om care a dovedit prin fapte că are experienţă în tot ceea ce face şi face multe lucruri bune pentru Bistriţa şi bistriţeni. Sunt bucuros şi onorat că domnul Gabriel Lazany a acceptat propunerea de colaborare din poziţia de consilier onorific pe probleme de sănătate publică şi asistenţă socială în tot ceea ce vreau să fac de acum încolo.

Este important ca între administrația municipiului și spitalul județean să existe o colaborare strânsă, pentru a îmbunătăți serviciile medicale oferite bistrițenilor.

Proiecte pe termen scurt și mediu

”M-am sfătuit cu domnul Lazany și am construit un plan de acțiuni pentru viitor, pe termen scurt și mediu. Sunt convins că vom reuși împreună să facem multe lucruri pentru sistemul de sănătate, pentru bistrițeni.

Pe termen scurt avem pregătite două proiecte. Primul este Cabinet medical pentru preluarea de cazuri sociale. Din discuţiile avute cu domnul Lazany, am înteles că UPU este în mod permanent pusă sub presiunea cazurilor sociale din oraș. Pentru a degreva UPU de aceşti pacienţi, noi, Primăria, vom pune la dispoziţie un cabinet medical de tip medicină de familie, cu toate dotările aferente conform legii. Acesta va fi folosit la asigurarea serviciilor medicale primare, analize medicale preliminare, realizarea fișei medicale a pacienților ce reprezintă cazuri sociale, direcționarea către centrele de asistență socială din cadrul Primăriei Bistrița – Centrul pentru persoane vârstnice, Centrul de noapte pentru persoane fără adăpost, Locuințe protejate pentru victimele violenței domestice şi centre sociale comunitare. Este un proiect realizabil într-un timp foarte scurt, deoarece noi avem un asemenea spaţiu, pe care îl vom pregăti corespunzător din bugetul local în curtea Centrului de noapte pentru persoane fără adăpost de pe str. IL Caragiale. Acest cabinet medical va funcţiona ca un cabinet de tip medic de familie, dar va prelua cu prioritate toți pacienții ce reprezintă cazuri sociale.

Al doilea proiect pe termen scurt este Ambulanţa socială, o autoutilitară de transport persoane dotată cu trusă minimală de urgenţă, cu lămpi ultraviolete bactericide ce poate fi dezinfectată în mod permanent. Acest proiect este necesar pentru că Serviciul Județean de Ambulanță este foarte solicitat de pacienții ce reprezintă cazuri sociale. Ambulanţa trebuie să se ocupe doar de urgenţe. Ambulanţa socială va transporta cazurile sociale de pe domeniul public sau de la domiciliul pacienţilor către instituţiile specializate, cum ar fi centre pentru persoane fără adăpost, centre sociale comunitare, cămine de persoane vârstnice, instituţii medicale specializate sau poate fi folosită pentru redarea la familia lărgita în localitatea de domiciliu a persoanelor ce reprezintă cazuri sociale care nu sunt din oraşul nostru. Primăria va achiziționa o autoutilitară prin Direcția de Asistență Socială

Pe termen mediu, avem proiectul Centru comunitar de asistenţă socială pentru persoane cu tulburări psihice şi comportamentale. Necesistatea constă în faptul că în Bistrița nu există un astfel de centru integrat pentru persoane adulte. Trebuie sa avem o abordare responsabilă și socială pentru persoane cu probleme psihice și comportamentale: alcoolici, aurolaci, persoanele fără adăpost, agresori. Acest centru integrat va fi dezvoltat pentru cel puțin trei categorii de pacienţi: locuințe protejate pentru bolnavii psihici din categoria cazurilor sociale – minim 12 locuri, centru pentru agresori ce reprezintă cazuri sociale, cei responsabili de violența domestică – minim 12 locuri, centru pentru persoane cu adicții din categoria cazurilor sociale: alcoolici, aurolaci şi consumatori de droguri) – minim 12 locuri. Centrul va asigura servicii de terapie, analize medicale, recuperare, asistență de specialitate, servicii de reintegrare în societate. Este un proiect pe care dorim să-l realizăm din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2021-2027, în viitorul apropiat”.

Gabriel Lazany:

”De mulți ani am început o presiune asupra primăriei de a intra în anumite parteneriate cu spitalul judeţean. Niciodată nu am reuşit să înţeleg de ce Primăria Bistriţa nu se implică în activitatea spitalului. M-am lovit de un refuz permanent. Conform legii, suntem spital judeţean, cu subordonare directă Consiliului Judeţean, dar Bistriţa nu are altă unitate sanitară cu paturi, iar Spitalul Judeţean îndeplineşte şi funcţia de spital municipal. Anul acesta am avut prima deschidere din partea Primăriei Bistrița, cu alocarea celor 200.000 de lei în perioada stării de urgență și s-a deschis o cale de colaborare.

Nu m-am înregimentat politic, sunt consilier onorific, eu vreau să duc la bun sfârșit viziunea și proiectele pentru SJU. Dintre toţi candidaţii, Cristian Niculae e singurul pe care îl cunosc de mult timp şi avem o relaţie amicală. Un lucru foarte important, este singurul dintre candidaţi care m-a contactat şi m-a întrebat care sunt problemele în sistemul de sănătate, cu ce ar putea să ajute în cazul în care ar ajunge primar. Îi doresc succes candidatului Cristian Niculae şi, dacă va ajunge primarul Bistriţei, sper să nu uite ce a promis, să susţină Spitalul Judeţean”.

https://www.facebook.com/cristianmariusniculae.ro/posts/1164432660602944

(Articol electoral comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Bistrița-Năsăud, executat de Timp Online SRL – portal timponline.ro, CUI mandatar financiar județean: 21200019)

33 comentarii

  • Cristian Niculae a fost omul care a facut proiecte importante pentru Bistrita iar Gabriel Lazany omul care a reformat sistemul sanitar din temelii.
    Este bine cand astfel de oameni stau impreuna!

    Bistrita va merge pe drumul cel bun.

  • Oamenii buni se aduna impreuna pentru bistriteni!
    Urmeaza o perioada importanta pentru Bistrita.
    Sa speram ca bistritenii vor vota oamenii care au dovedit ca vor sa munceasca in folosul bistritenilor, nu sa-i abureasca cu texte.

  • Astia din PSD ar manca si cacat doar sa nu piarda primaria, toti Bistriteni va vor afara din primarie, de data asta, PSD cade odata pentru totdeauna in Bisteita.
    JOS CORUPTIA, JOS PSD,JOS LABELE CORUPTE DE PE PRIMARIE!!

    • Crezi ca daca înjuri esti mai convingător ?
      Poate la membri PNL care au pagini fake in care manjesc pe toți candidații
      In rest, lumea se uita la ce a făcut fiecare si vede ca la Turc nu e nimic de luat in seamă pe când Niculae este om de acțiune.
      Hai pa!

    • ce frumos, incepem iarasi cu jigniri….cel mai urat mod de a spune ceva…asa cevaaa

    • Bine zici, bistrițene, nu ne mai lăsăm prostiți de minciunile lor. Să fie clar! Au avut timp să demonstreze, de ce nu au făcut-o? În ajun nu se mai îngrașă porcul nici psd – ul.

    • Daca ai dovezi, trimite-le la Parchet (Procuratura). Daca nu ai, manaca ce-ai scris!
      Spor!

  • Felicitari pentru aportul și proiectele din sanatate!sunt pentru Bistrita,se văd și se simt!oamenii pregătiți și buni stau împreuna!

  • Spitalul Judetean este una dintre cele mai mari realizari ale Consiliului Judetean. pentru oameni asta conteaza mai tare decat drumurile sau canalizarea. daca o sa faca lucruri la fel de frumoase si in bistrita atunci o sa avem un oras modern

  • Felicitari pentru tot ceea ce realizați și ați realizat in domeniul sănătății!Aceste realizări se văd și se simt!trebuie sa fim sanatosi,uniți și sa rămânem impreuna!

  • Bravo! Doi oameni harnici, de încredere, care au arătat fiecare la locul lui ca le pasă de acest oraș
    Împreuna pot face lucruri foarte bune pt oraș
    Doamne ajuta !

  • Bistrita are nevoie de oameni gospodari, care au realizat ceva în viața, nu de oameni care au stat la buget peste 11 ani.
    Niculae a fost antreprenor, a lucrat doar in mediul privat pana sa intre la Garda de Mediu.
    Lazany a performat in administratia spitalului si a demonstrat bistritenilor capacitatile sale.
    Daca acesti doi oameni incep sa lucreze pentru bistriteni, vor face lucruri bune pentru Bistrita.

  • Vad ca au sarit postacii psd cu laudele. lazany ar trebui sa se ocupe de spital, unde stau oamenii cu orele la upu si sa lase jocurile politice. e normal să faci campanie in timpul programului?

    • Fantastic, un proiect care chiar trebuie luat in considerare, printre putinele care au legatura directa cu realitatea. Doi oameni adevarati, un proiect pentru oameni.Felicitari !!!

  • Lasă l pe Lazany să și facă treaba nu îl târâ în politica voastră murdară. Iar faci lucrurile în interes personal? Iar faci orice pentru voturi? Acuma poți să l aduce și pe Papa că nu te votăm, am văzut ce ai făcut de patru ani de când ești vice. Adios..

  • Trecînd peste patimile politice,care dezbină,recunosc că domnul Lazany este un profesionist,un bun manager.Sigur are niște datorii,cel puțin morale față de Radu Moldovan .Acesta l-a solicitat să-l ajute pe finul Mniculai și nu putea să-l refuze,dar vă asigur că nu-i deloc confortabil să fi consilierul,chiar onorific a lui Mniculai.Politicul din păcate murdărește tot,biserică,sănătate,sport,cultură,dar democrație fără partide politice încă nu există.
    PĂREREA MEA!

  • Băi frate, da’ mie ce-mi oferiți din parteneriatul acesta profi??? Eu plătesc la stat de mă usc… și aici se bate fierul pe cazurile sociale… Să înțeleg, că dacă nu sunt un caz social, pot sta mult și bine la UPU… și pot aștepta ambulanța tot așa, cam când se eliberează… Înțeleg că în ochii lui Niculae Wanabi contează mult voturile sociale!!! No pe ele să se bazeze! Că noi, ăștia care ne plătim dările la stat, suntem mai mulți!!! Și nu votăm PSD!!! Păcatele noastre…

    • Stai liniștit că nu va face nimic nici pt cazurile sociale, dacă voia făcea până acum. Cerșește (voturi) mai ceva ca un caz social. Ăsta nu are rușine!

    • Intreb si eu…. asa… de unde are competente pe probleme medicale domnul director? Putea sta sa isi vada de spital si sa evite orice implicare politica… datorii de platit catre PSD? Poate chiar in votam pe asta cu pozele si asfaltul…. dar de director chiar mi se face sila… desi l am laudat de multe ori. Nu cred ca avea nevoie pt imaginea lui de astfel de asocieri.

  • A intrat Lazany până-n prăsele în reforma sistemului sanitar. A ajuns la fundație.
    A umplut spitalul de pretenari , de rude de-ale lor, ori clientelă de partid, li(ghi)ons nosa, (cosa nostra), etc.
    Geme aparatul administrativ de foncționari tăietori de frunze la câini, cu salarii bune, bașca ..coana joițica (aprovizionare, desfacere, achiziții, măști la 50 lei etc. șamd).
    Domnu se aseamănă tot mai mult cu un activist de partid (stima noastră și mândria !) pus pentru a promova partidul ce l-a uns (unge-mă să te ung, prima legea a fizicii sociale PSD).
    Dar să fi consilier onorific la cineva care caută onoarea, este ca și cum ai fi președinte onorific la asociația de locatari (unde nu te bagi, dar participi).
    Poate își dă și domnul seama de ridicolul situației și de compromisul total în care se bagă.

  • Merceologul Lazany e PSD-ist notoriu. Atitudinea lui de PSD-ist s-a văzut și atunci când a prejudiciat bugetul spitalului cu 192.000 de lei prin achiziția a 4000 de măști cu 50 de lei bucata când prețul corect era de 25 de ori mai mic. Deci a dat pe măști 200.000 de lei, acestea costând pe bune doar 8.000 de lei. Astfel de achiziții numai la PSD poți întâlni.

  • Domnul Lazany merita o poziție eligibilă pentru Consiliul Local al orașului Bistrița.La fel cum profesorii și antreprenorii pe lângă politicienii de doi lei vor face parte din legislativul bistrițean la fel și oamenii din sănătate meritau să aibă un cuvânt de spus în urbea noastră.E drept că e doctorul Pintea cu disecțiile lui pe lista lui Băsescu ,via Simionca dar sănătatea în orașul nostru merita mult mai mult.A făcut minuni la spital ,sa fim corecți și obiectivi și mai puțin electorali.

  • Hai lasati-ma cu Lazany asta. Nu este ceea ce pare. Probleme mari. Si in spital si in rest. Cu bani stie orice prost sa faca. La ce bani s-au investit acolo, spitalul putea fi o bijuterie. Doar ca multe lucruri sunt facute prost pentru ca au lucrat firmele PSD.

  • Si eu zic la fel.
    Lazany la fel ca si Dancu au fost apolitici, dar prin venele lor curgea sange cu 3 trandafiri.
    Multe s au facut la acest spital, aparatura cumpărată la supra pret etc.
    Ne am convins din pacate ca, cine se aseamănă se aduna.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS