Actualitate

Cristian Niculae: În aceste zile, distanțarea ne unește iar credința ne dă puterea să depășim greutățile (VIDEO)

”Dragi bistrițeni, prăznuim cea mai mare sărbătoare a creștinătății, Învierea Domnului, într-un moment de grea încercare pentru noi toți. În aceste zile, distanțarea ne unește iar credința ne dă puterea să depășim greutățile”, spune într-un mesaj video viceprimarul municipiului Bistrița, Cristian Niculae.

El afirmă că, ”deși nu putem merge la biserică în această perioadă, această lecție de sacrificiu și credință să o păstrăm în suflet, să o punem în tot ce facem în fiecare zi și să ne învețe să avem încredere și speranță”.

”Să ne pregătim sufletele să primim cel mai mare dar al lui Iisus prin semerenie, pace și gânduri bune. Iisus a murit pe cruce pentru păcatele noastre și a înviat spre mântuirea noastră. Vă doresc ca Sfintele Sărbători de Paști să vă găsească acasă sănătoși și fericiți, să primiți în casele voastre Lumina Sfântă, cu pace și speranță în suflet. Să fim mai buni unii cu alții, să fim uniți în fața acestor greutăți și, cu ajutorul bunului Dumnezeu, vom trece peste încercările acestor vremuri. Hristos a înviat!”, urează viceprimarul Bistriței.

https://www.facebook.com/publicromanianperson/posts/1058810001165211

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS