Bistrițenii care locuiesc pe str. Miron Cristea s-au interesat ce demersuri trebuie să facă pentru ca strada lor, actualmente privată, să poată fi asfaltată de către Primăria Bistrița. Oamenii au discutat cu viceprimarul Cristian Niculae despre problemele lor.
In sfarsit avem cui ne adresa ca pana acum domnul Cretu, in fruncea primariei sta ca un strut pe ouă și nu siar murdari pantofionii pentru nimic in lumea asta
Fiecare dintre cetatenii orasului merita atentie, indiferent de statut, pozitie sociala, nivel de educatie. Este foarte bine ca exista aplecare si intelegere pentru cetateni.
Mi se pare o soluție mai buna sa faceti acest gen de întâlniri, așa simțim și noi ca ii pasa cuiva și de noi. Nu țin minte in atâția ani sa fi venit cineva de la primărie sa ne caute sa ne explice niște lucruri. Unii pot zice ce vor dar este vizibil ca acest om poate aduce cu el o schimbare.
ba uite ca se asfalteaza !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!si nu ne intereseaza ca e PSD sau care o fi!!! este bine ca se face!!!!
Totuși, putem afla ce rezultat a avut această consultare dintre cetățenii de pe Str. Miron Cristea și actualul viceprimar, care se așteaptă să devină primar, având speranțe că eforturile făcute în campania electorală prematură, vor determina cetățenii să-și dea votul în favoarea celui care arată interes pentru problemele cetățenilor. Speranțe premature, deoarece nu știe că omul uită repede binele, dar ține minte muult și bine faptele negative, poate nu le uită niciodată!!!
E an electoral, ies papagalii in strada ca ghioceii primavara, binenteles ca ies cu promisiuni si foarte atenti la problemele orasului, care o sa fie la fel si peste 4 ani, doar conturile si combinatiile lor o sa fie l alt nivel.
e an electoral?. Sunt europarlamentare si Prezidentiale, n-ar a aface nimic cu primaria!!! da acuma daca e ordin e ordin: trebuie sa fiti contra!!!! pai si asa sa fie, ce e rau in asta? ca se face? sau ca nu face Iohannis cu pnl-ul lui?
Nu ne mai aburi cu vorbe, stim ca ti se contureaza profilul de viitor candidat al ciumei rosii. Daca o sa fi ales asta ramane de vazut. De papagali ne-am saturat, de minciuni ne-am saturat. Daca tot pozezi asa bine, fa-o (…) si atunci te credem ca toate postarile tale nu au caracter lingusitor si manipulator.
Pana atunci, ura la vale pe cocoș calare.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistici
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
In sfarsit avem cui ne adresa ca pana acum domnul Cretu, in fruncea primariei sta ca un strut pe ouă și nu siar murdari pantofionii pentru nimic in lumea asta
Fiecare dintre cetatenii orasului merita atentie, indiferent de statut, pozitie sociala, nivel de educatie. Este foarte bine ca exista aplecare si intelegere pentru cetateni.
Mi se pare o soluție mai buna sa faceti acest gen de întâlniri, așa simțim și noi ca ii pasa cuiva și de noi. Nu țin minte in atâția ani sa fi venit cineva de la primărie sa ne caute sa ne explice niște lucruri. Unii pot zice ce vor dar este vizibil ca acest om poate aduce cu el o schimbare.
Votand psd veti avea asfalt . La Sfantul asteapta .
ba uite ca se asfalteaza !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!si nu ne intereseaza ca e PSD sau care o fi!!! este bine ca se face!!!!
Totuși, putem afla ce rezultat a avut această consultare dintre cetățenii de pe Str. Miron Cristea și actualul viceprimar, care se așteaptă să devină primar, având speranțe că eforturile făcute în campania electorală prematură, vor determina cetățenii să-și dea votul în favoarea celui care arată interes pentru problemele cetățenilor. Speranțe premature, deoarece nu știe că omul uită repede binele, dar ține minte muult și bine faptele negative, poate nu le uită niciodată!!!
E an electoral, ies papagalii in strada ca ghioceii primavara, binenteles ca ies cu promisiuni si foarte atenti la problemele orasului, care o sa fie la fel si peste 4 ani, doar conturile si combinatiile lor o sa fie l alt nivel.
e an electoral?. Sunt europarlamentare si Prezidentiale, n-ar a aface nimic cu primaria!!! da acuma daca e ordin e ordin: trebuie sa fiti contra!!!! pai si asa sa fie, ce e rau in asta? ca se face? sau ca nu face Iohannis cu pnl-ul lui?
Nu ne mai aburi cu vorbe, stim ca ti se contureaza profilul de viitor candidat al ciumei rosii. Daca o sa fi ales asta ramane de vazut. De papagali ne-am saturat, de minciuni ne-am saturat. Daca tot pozezi asa bine, fa-o (…) si atunci te credem ca toate postarile tale nu au caracter lingusitor si manipulator.
Pana atunci, ura la vale pe cocoș calare.
Felicitări pentru implicare! Poate ajungeți la o înțelegere și se rezolvă problema acestor străduțe închise.
Doamne ajută!
o sa te lumineze PNL- stai relax, la fel cum a facut-o!!!
fara limbi date in curu autoritatilor nu se poate asfalta ? postaci idioti !