Actualitate

Cristian Niculae: Știu ce este important pentru Bistrița. Punem interesele comunității înaintea intereselor personale

Viceprimarul Cristian Niculae, candidatul Alianței pentru Bistrița-Năsăud (PSD, ALDE, Pro România, UDMR) la Primăria Bistrița, a declarat că el și echipa de candidați la Consiliul Local sunt pregătiți să pună interesele comunității înaintea intereselor personale:

”Această alianță este una istorică, realizată pentru prima dată la nivel județean între patru formațiuni politice, și are un singur scop: promovarea intereselor cetățenilor municipiului Bistrița. Este prima alianță creată pentru comunitatea noastră și nu împotriva unei persoane sau a altei formațiuni politice. Sentimentul de dezbinare între români, între bistrițeni, trebuie oprit și trebuie cultivat sentimentul de unitate. Unitatea politică trebuie să fie creată în jurul proiectelor bune si necesare bistrițenilor.

Este important ca fiecare dintre noi să repetăm, când ne gândim la Bistrița, urmatorul mesaj: Este despre Bistrița, este despre noi! Acesta este și mesajul campaniei mele, pe care l-am ales gândindu-mă că fiecărui bistrițean, la fel ca și mie, îi va stârni un puternic sentiment de patriotism local.

Bistrița suntem noi, noi toți cei care locuim în acest oraș minunat și care suntem pregătiți să punem interesele comunității înaintea intereselor personale. Numai astfel vom putea progresa. Știu ce este important pentru Bistrița și am de gând să țin seama de aceste lucruri pe toată durata mandatului meu.

Reforma primăriei este importantă pentru Bistrița, este importantă pentru bistrițeni. Este vital să avem un aparat administrativ digitalizat care să ușureze interacțiunea cetățenilor cu toate serviciile din cadrul Primăriei Bistrița. Este la fel de important ca toți funcționarii primăriei să înțeleagă că ei sunt la dispoziția cetățeanului și nu invers. Vă asigur că acest lucru se va întâmpla!

Infrastructura de utilități și asfaltarea străzilor sunt importante pentru Bistrița. Am început un program amplu în această direcție și îl voi continua. Curățenia este importantă pentru Bistrița, este importantă pentru noi. M-am îngrijit permanent să avem un oraș curat iar acest lucru va fi în continuare o prioritate pentru mine. Educația este importantă pentru Bistrița. Copiii noștri trebuie să învețe în școli moderne, de aceea m-am implicat personal în obținerea de finanțări pentru modernizarea unităților de învățământ. Acest lucru va continua până ce toate școlile vor fi modernizate. Sportul este important pentru Bistrița, este important pentru sănătatea noastră. Consider că atât sportul de masă cât și cel profesionist trebuie susținut și promovat. Garantez implicarea primăriei în această direcție în tot mandatul meu.

Acestea sunt câteva direcții pe care le considerăm foarte importante pentru Bistrița, foarte importante pentru noi. De aceea am decis să candidez pentru funcția de primar al Bistriței, pentru că vreau, știu și pot să fac toate aceste lucruri. Pentru că am înțeles că Este despre Bistrița, este despre noi.

Alianța pentru Bistrița-Năsăud propune bistrițenilor o echipă de consilieri locali formată din oameni cu experiență și oameni cu reprezentativitate în comunitatea noastră. Avem în echipă oameni noi în politică, avem în echipă oameni valoroși. Venim cu o echipă tânără, determinată și pregătită de muncă. Știm ce avem de făcut încă din prima zi de mandat. Venim să muncim pentru bistrițeni și să dezvoltăm acest oraș pe care îl iubim cu toții”.

Lista alianței la Consiliul Local Bistrița: Cristian Niculae, Alexandru Bria, Grigore Timoce, Vasile Bugnar, Attila Mathe, Lucia Săsărman, Andrei Kozuk, Radu Elisei, Horațiu Gherman, Daria Stoleru, Ionel Burduhos, Cristian Codărean, Lucian Armean, Szabo Attila, Maria Miheștean, Ioan Uța, Victoria Moldovan, Bogdan Miholca, Dan Târgoveț, Viorica Nogy, Iulia Runcan, Dan Pop, Gheorghe Bodiu, Tibor Bodi, Pavel Bortăș, Teodora Șutea, Maftei Pop.

https://www.facebook.com/publicromanianperson/posts/1153949414984602

45 comentarii

  • Felicitari! Osa reusiti asa cum ati reusit sa faceti Bistrita un oras mai frumos de cand ati preluat conducerea in Primarie.

    • Sunt increzatoare in acest mandat al dvs de primar. Ati fost de-a lungul celor 4 ani un om al faptelor si cred cu tarie ca meritati sa fiti primarul orasului Bistrita!

    • Pastrati-va acelasi avant si implicare ca pana acum! In asa fel sigur nu o sa dezamagiti cetatenii orasului Bistrita.

    • Felicitari! Bistritenii vor vota un primar asemenea lor.
      Implicat, omenos, loial, cinstit si gospodar!
      Mult succes!

    • Un om corect, dedicat, si cu o echipa frumoasa. Stim ca veti face lucruri bune pentru Bistriteni.

    • Dar de patru ani unde a stat ascuns vicele, că dacă nu erau alegeri nu l cunoșteam nici acum. Cum îi mai trezește gustul ciolanului din somnul adânc. Cine vă mai crede?

    • Ce indoliati sunt toti. Deja isi prohodesc infrangerea :))
      Ati renuntat pe rosu si umblati cu cioara vopsita?

  • A pus-o pe loc eligibil pe fiica liberalei Monica Sasarman, fosta pedista.
    Asa ceva…
    Marile manevre social-democrate!

    • Si ce dacă? E o tânără avocată care se implică pentru binele comunității .
      Bravo ei! Parca ziceați ca tinerii trebuie sa rămână in oraș si sa își spună cuvântul.
      Când se întâmplă cu adevărat nu va place ?

    • Buna ziua. Da, sunt fiica Monicăi Săsărman, actual consilier județean din partea PNL. Am 25 de ani și sunt avocat. Mama m-a învățat și m-a încurajat să fiu un om independent care să-și hotărască singur destinul și să își asume deciziile pe care le ia. Oare dacă m-ați fi văzut pe listele PNL, care era poziția dvs? Nu cumva că sunt promovată de mama și că am ajuns pe liste fără niciun merit? Vă rog să reveniți cu un comentariu similar după ce mă veți cunoaște mai bine. Mulțumesc!

    • Se vede tradarea lui mamica. Pentru o functie calduta(director) la ADI Gaz, fata cu stagiatura luata si pe loc eligibil la PSD.
      Politica lui pește facuta de tradatorii PSD si PNL.

    • Păi da! Patru ani a muncit PSD sub conducerea lui Dragnea s-o scoată din pușcărie pe Elena Udrea și să-l ferească de pușcărie pe Oltean și alți șnapani. De ce să n-o ia la partid pe fiica Monicăi după ce i-au dat și slujbă la ADI Gaz. Aia n-o fost liberală veci! Numa’ PD-istă la interes și PSD-istă, pe fața, în tabăra lui Răducu de vreo 4 ani. Dar și PNL-iști sunt vai de capul lor că n-o dat-o afară. Poate s-o gândit c-o transferă pe fii-sa în loc 🙂

    • Da, da e părtaș la la toate prostiile lui Crețu gen pârtie, struți, veverițe, etc. Am văzut ce idei are și ce a făcut în patru ani.

    • Alegem Rodica Dobranis!
      Oamenii din PSD, PNL, PMP ne-au convins în 30 de ani ca sunt incompetenți!

    • incresatoare in cine sau in ce?:)))) cu 25 % in ce sa fi increzatoare, ca scoate 5 consilieri? si fiica Monicai ramane tot pe dinafara:))

  • O echipa de oameni valorosi, care vor munci pentru Bistrita! Succes in campanie si la alegerile locale!
    Bistritenii vor vota oamenii care au demonstrat prin fapte ca le pasa de Bistrita si de bistriteni.

  • Felicitări ! Aveti o listă cu oameni tineri si care au arătat că fac ceea ce trebuie.
    Care nu pot fi bănuiți ca vin pentru interese personale.
    Doctorul Elisei este un câștig real, sănătatea este importantă acum mai mult decât oricând !
    Succes vă dorim

  • Am vazut ce bine stiti ce aveti de facut! Partia de schi- gaura 10 milioane de euro, strand nefunctional -1 milion euro, sens giratoriu Tarpiului -1 milion euro etc.etc….In ultimii ani in Bistrita, o gramada de lucrari au costat 1 milion euro! Ati furat la zece maini, stiti ce aveti de facut!!! Bistriteni, daca ii votati pe astia, va meritati soarta!!

  • Bistrița este orașul nostru drag. S a dezvoltat frumos în ultima perioada. Avem nevoie de continuitate, vrem ca investițiile începute sa poată fi finalizate. Spor și mult succes.

  • Felicitari pentru cooptarea lui Ionel Burduhos! Este un om care face performanta in sport!
    Este o echipa de oameni buni si reprezentativi pentru Bistrita.

    • „Oras minunat”???
      Rusine sa va fie, pe toate caile v-ati batut joc de acest fost adevarat burg!
      Meri(n)… gooo!
      Potoliti-va tu si toata ceata voastra!

  • Experienta administrativă și pregătirea solida pe care le aveti dar și echipa valoroasa pe care v ați creat o va vor aduce voturile bistrițenilor.mult succes la alegerile locale!

    • „pregătire solidă”, zici?? 🙂 ha ha ha, mă voi vă auziți ce vorbiți, râd oamenii de voi! Niculae =Crețu =struți.

  • Nu sunt pesedist, dar vad o lista cu oameni noi in politica.
    Pe de alta parte, PNL-ul vine cu aceleasi figuri de ani de zile.
    Nici USR PLUS nu au reusit sa impuna figuri locale noi, iar dupa alianta cu PNL-ul sunt tot mai slab vizibili in plan local.
    Este funny ca primul partid care se reformeaza este tocmai PSD.

    • Ești psd – ist convins! Voi dacă nu mințiți nu sunteți sănătoși! Mereti mă cu Neculae – bitum care nici nu știe vorbii :)) prins cu minciuna de Linca și făcut de tot rahatul :)))

  • In 2016, acest Cristian Niculae (alias Wannabe) promitea transport public pe Linia Verde: ”Vrem Bistrița fără noxe și gaze de eșapament! Proiectul Linia Verde înseamnă exact acest lucru: traversăm Bistrița dintr-un capăt în altul, de la Viișoara la Unirea, cu mijloace de transport în comun cu motor electric, hibrid sau cu normă de poluare redusă. Rezolvăm, cu un singur proiect, reabilitarea si modernizarea infrastructurii rutiere, rețelele de utilități, problema aglomerației în trafic și a locurilor de parcare în zona centrală. Și facem loc în trafic bicicletelor! Proiectul va fi depus pentru finanțare din fonduri europene, având un studiu de oportunitate realizat în acest sens”. După 4 ani, realizări zero.
    Si ca Wannabe să nu mai spună că se compară Bistrita cu Clujul, de data asta am identificat un exemplu de oras mai mic, condus de un primar PSD. Este vorba de Turda, primul oraş din România cu transport integral nepoluant. Primăria Turda a accesat fonduri europene şi la sfârsitul anului trecut a achiziţionat 20 de autobuze electrice de culoare rosie (culoarea PSD), care au fost puse în circulatie de către operatorul Transport Urban Public Turda (TUP). Cele 20 de autobuze au costat 10 milioane de euro, ceea ce înseamnă că preţul unui singur vehicul ajunge la o jumătate de milion de euro. Ca dovadă că nu toti PSD-istii sunt răi. De aceea ,Wannabe ar trebui să-i facă o vizită colegului său de partid de la Turda ca să mai invete administratie fiindcă s-a tâmpit stând 4 ani in umbra lui Cretu.
    Vezi: https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/primul-oras-romania-transport-integral-nepoluant-autoritatile-locale-pus-circulatie-20-autobuze-electrice-cumparate-bani-europeni-1_5df75c2b5163ec427112a7ff/index.html

  • Ar trebui sa existe o lege care sa garanteze daune morale cetatenilor unui oras cand candideaza unele specimene(non-valori) pentru functii publice si sunt obligati sa citeasa in fiecare zi in presa despre ei si marile lor planuri !Apucati-va sa faceti ceva serios pentru oameni daca va tot pasa asa mult de ei,sunt multe de facut !

    • si asta e o oportunitate pentru ei…aia care vor o functie publica pe bani multi…atata timp cat mai sunt prosti s acreada si sa voteze aberatii atunci ne meritam soarta…
      in romania inca votam cui sa i fie mai bine!!!!

  • Pana acuma de ce nu ai dtiut ce e bine pentru bistriteni, cine te a oprit?
    Ai dus lupte cu proprii tai angajati, cine nu di iubeste familia ( familia in acest caz insemnand persoanele pe care le conduceti) nu si poate iubi locuitori acestui oras.
    Gargara ieftina in titlu ca sa dea bine, nu ne cumperi cu amenintari dupa ce ati umpult primaria de pe se dei.
    Cine garanteaza ca ve ti face dreptate si nu vor avea de suferit tot cei care trag la primarie iar obedienti vor fi pe cai mari.
    Minciuni de campanie. Program slab.
    Pa

  • Domnisoara Dadarman daca taceai filozof ramaneai.
    Sti macar cu ce sr mananca politica? Sau te a instruit mama mai ales cu tradarea.
    Gura mai micuta ca ada ii sta bine unui incepator.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS