Actualitate Politică

Cristian Niculae: Vom realiza peste 400 locuri de parcare în cartierele orașului

Viceprimarul Cristian Niculae, candidatul Alianței pentru Bistrița-Năsăud la funcția de primar al Bistriței, spune că zece foste puncte termice vor fi transformate în parcări:

”Între blocurile Bistriței nevoia de locuri noi de parcare este foarte mare, de aceea în cel mai scurt timp posibil vom transforma 10 puncte termice aflate în paragină în parcări etajate, fie pe structură de beton, fie pe structură metalică, în funcție de părerea specialiștilor.

Fiecare spațiu pe care sunt construite aceste puncte termice poate genera cel puțin 40 de locuri noi de parcare în zonele aglomerate dintre blocuri, adică acolo unde este mai mare nevoie de ele.

Prin proiectele pe care le-am propus bistrițenilor, vom genera peste 1.800 locuri noi de parcare în Bistrița:

  • Parcarea de pe str. Bistricioarei, în parteneriat cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud – peste 350 locuri de parcare
  • Parcarea etajată de pe str. Lupeni – 200 locuri de parcare
  • Parcarea etajată din zona Han – 300 locuri de parcare
  • 2 parcări Park & Ride – la capetele Liniei Verzi – 600 locuri de parcare
  • 10 puncte termice transformate în parcări – 400 locuri de parcare

Este despre Bistrița, este despre Noi!”

https://www.facebook.com/cristianmariusniculae.ro/posts/1179563539089856

(Articol electoral comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Bistrița-Năsăud, executat de Timp Online SRL – portal timponline.ro, CUI mandatar financiar județean: 21200019)

22 comentarii

  • Vom realiza, vom face, vom drege. Da’ pana acuma ce-ati facut? Campania asta ar fi trebui sa inceapa cu: „am realizat, am facut, am dres”…

    • Din toti candidatii Niculae e singurul care a facut, a realizat, s-a implicat.
      De 4 ani e pe strazile Bistritei, pe santiere, in intalniri cu oamenii. Nu doar in campanie. Ci in fiecare luna din ultimii 4 ani.

  • Parcarile sunt una dintre cele mai grave probleme cu care se confrunta Bistrita.
    Daca se vor face aceste noi locuri de parcare atunci mai poate respira orasul asta..
    Sa aveti sanatate

  • Strazile frumos asfaltate si parcarile rezidentiale sunt cei mai importanti indicatori ai calitatii vietii in oras.
    Mult succes la alegeri

  • Clar acele puncte termice, aflate în paragină trebuie sa dispară. Sunt adăposturi pentru oameni ai străzi. Parcările ar fi de un real folos.

  • Ăsta acuma vine din pădure??? Unde dracu a fost până acum că parcă de o lună a aflat de toate problemele orașului? Câtă nerușinare să vi după patru ani în primărie, în care nu ai făcut nimic, să promiți acum „marea cu sarea”. Cât de proști ne crede?!

  • Chiar ma bucur ca s-a găsit o soluție pentru punctele termice aflate in paragina!arata urat iar parcările chiar sunt de utilitate.nu vom mai avea mașini parcate aiurea,strada va arata mai putin aglomerata de mașini parcate.

  • Mie mi se pare o idee super avand in vedere ca ma deplasez f mult cu masina in oras in interes de servici. Eu zic sa nu tot criticam aiurea si sa apreciem initiativa. Conteaza ce facem de acum incolo pentru ridicare nivelului de confort, in speta decongestionarea traficului. Felicitari administratiei!

  • Niculae a făcut exact cât a fost lăsat să facă. Nu mai dati vina daca nu cunoașteți situatia. E un om organizat si pus pe lucruri mari odata ce ajunge la primărie. Familia mea va susține!

  • A locuit in orasul Bistrita, oras in care a facut lucruri, proiecte si a realizat schimbari.
    Cei legati la ochi nu pot vedea asa ceva!

  • Domnule Niculae, asta am propus pentru zona Sugplete/Lupeni în anul 2015. https://timponline.ro/omnia-art-un-proiect-liberal-pentru-2015-peteleu-se-lucreaza-cu-frana-de-mana-trasa/ Cine v-a oprit să faceți acest parking și această sală de expoziții? NIMENI! Doar că nu ați vrut s-o faceți pentru că a fost o propunere liberală. Restul e pălăvrăgeală ieftină de campanie. În 12 ani de zzile administratița PSD-CRETU-NICULAE nu a făcut nicio parcare publică!

  • Cristian Niculae (alias Wannabe) are in cap o mare nebuloasă, când vorbeste de-a valma despre parcari amestecând lucrurile. El vorbeste despre transformarea a 10 puncte termice în parcări cu un total de 400 locuri , la care adaugă parcarea de pe str. Bistricioarei, în parteneriat cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud cu peste 350 locuri de parcare, o parcare etajată de pe str. Lupeni cu 200 locuri de parcare, o oarcarea etajată din zona Han cu 300 locuri de parcare, etc.
    In fond este vorba de două categorii diferite de parcări si anume cele de resedintă situate în cartierele orașului, si cele situate in proximitatea institutiilor publice destinate salariatilor si publicului pe perioada programului de lucru. Iată de ce e nevoie de o gândire clară mai ales pentru a doua categorie de parcări. Având in vedere că majoritatea institutiilor publice se află in proximitatea centrului istoric al Bistritei este nevoie de actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) care să prevadă inchiderea inelului central de circulatie din jurul centrului vechi. Pentru asta ar fi necesară prelungirea strazii Vasile Conta printre sediile Electrica-furnizare si Aquabis, si apoi construirea unui pod peste raul Bistrita , prin fata fostei uzine electrice. Acest pod care ar putea fi numit „Podul Morii”, amintind de Piata Morii din apropiere dar si de existenta unei mori de apă pe fostul „canal al morii”, ar crea posibilitarea trecerii circulatiei auto din zona parcului pe malul stâng al râului Bistrita pe strada Codrisor până la Podul Budacului. In felul acesta se inchide inelul central din jurul orasului vechi, alcătuit din strazile: Dr.Ioan Ratiu- Odobescu- Gării- Bul.Republicii-Bistricioarei-Roman C.Vivu-Vasile Conta. Astfel, parcările etajate de pe strada Bistricioarei si strada Lupeni , ar putea fi completate cu parcarea subterană din Piata Eminescu si cu un sir de locuri de parcare situate in partea sudică a centrului, pe strada Codrisor la poalele pădurii cu acelasi nume. Prin aceasta ar rezulta un număr suficient de mare de locuri de parcare pentru a reduce numărul de masini parcate in prezent in centrul istoric.

  • Dupa ce i-am fugarit pe pesedistii din primaria condusa de Cretu si impreuna cu bistritenii am depus la CL 550 semnaturi impotriva mazilirii parcului Mihai Eminescu unde cei de la HURBANISM (hooooo) au vrut sa proiecteze o parcare subterana, vine vicele si invata lectia expusa de mine in CL (marca inregistrata ) pe Balan si se foloseste fix de vorbele mele. Adica Primaria are in proprietate 24 de puncte termice unde aurolacii, pisicile si sobolanii isi fac veacul. Le-am indicat clar sa lase dracului in pace spatiile verzi amenajate si aceste parcari de cartier isi au locul fix pe punctele termice dezafectate. Deci , propunerile apartin strict mie si Partidului VERDE. La loc comanda Niculae !

  • Hai peneleii , cu tupeu , dați înainte cu ocări că până acuma ați dormit 4 ani. La nanii cu voi. De aia a plecat Doris!! Că nu va mai suporta nimeni !!! Turcu bugetar de lux vrea primar , bună gluma!! La anu și la mulți ani noapte buna 4 ani !!

    • Niculae bugetar de super lux cu dublu salar, care a dormit de patru ani și acuma vrea să mai doarmă încă vreo patru în biroul primarului, asta glumă bună :)). V aș zice și eu noapte bună dar văd că visați cu ochii deschiși așa că vă zic bună dimineața! Treziți-vă și faceți bagajele, vremea psd a apus la Bistrița!!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Maria Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS