Actualitate

Cristina Iurișniți: Angajament pentru educația fără discriminare, agreat la Parlament

”De Ziua Naţională a Egalităţii de Șanse între Femei şi Bărbaţi, membri ai Parlamentului României, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, reprezentanţi ai mediului academic şi de afaceri, precum şi organizaţii nonguvernamentale au agreat un angajament comun în cinci puncte reprezentând obiective concrete pentru educaţia fără discriminare în România.

Angajamentul constituie un deziderat al participanţilor la conferinţa EDUCAȚIA FĂRĂ DISCRIMINARE – SOLUȚIA DURABILĂ PENTRU EGALITATE DE ŞANSE ŞI DE GEN ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ, desfăşurată la iniţiativa Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor.

În cadrul conferinţei şi pe parcursul celor trei paneluri care i-au urmat, vorbitorii şi cei circa 80 de participanţi au dezbătut aspecte privind reflectarea egalităţii de şanse şi de gen în manualele şcolare şi în curriculum; educaţia pentru sănătate, inclusiv reproductivă; accesul egal la educaţie şi educaţia incluzivă.

Deşi în ultimii 15 ani, în perioada pre-aderare şi apoi, ca membră a Uniunii Europene, România a înregistrat numeroase progrese în domeniul egalităţii de şanse şi de gen la toate nivelurile, în 2018 societatea românească este încă împovărată de multiple tipuri de discriminare şi de stereotipuri.

Participanţii la conferinţă au conchis că este nevoie de o mai bună aplicare a legislaţiei în vigoare, de responsabilizarea instituţiilor în implementarea strategiilor sociale şi a programelor naţionale care să corecteze aceste aspecte.

Doar printr-o abordare integrată şi cu colaborarea tuturor actorilor şi a factorilor de decizie vom putea promova constant şi eficient egalitatea de şanse şi de gen în societatea românească actuală. Iar singura soluţie viabilă pe termen lung este educaţia.

La finalul evenimentului, participanţii au agreat un angajament de colaborare pentru asumarea unor obiective concrete în eliminarea stereotipurilor şi discriminării din educaţie, ca paşi naturali spre o Românie modernă şi europeană:

1. Revizuirea urgentă a manualelor școlare astfel încât să se elimine stereotipurile discriminatorii, atât de gen cât și etnice și să se include referințe la rolul istoric al femeilor și la contribuțiile lor culturale și științifice, inclusive cele ale femeilor rome;

2. Eliminarea stereotipurilor și barierelor structurale care le împiedică pe fete să acceseze domenii de studii masculinizate, precum știința și tehnologia.

3. Includerea educației de gen și a educației pentru sănătate, inclusiv sexuală ca materie obligatorie în curriculum școlar.

4. Formarea corespunzătoare a cadrelor didactice

5. Îmbunătățirea infrastructurii școlare pentru a reduce diferențele sociale în accesarea educației obligatorii”

Deputat USR Cristina Iurişniţi, preşedinte Comisia pentru pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi

1 comentariu

  • si egalitate la ocuparea locurilor in licee sau facultati? astfel incat doar cei care invata si merita sa urmeze forme de invatamant, nu sa aiba nu stiu ce etnie locuri rezervate, pentru ce? ca oricum nu invata si ocupa locuri ai unor copii care chiar depun eforturi!Cine vrea scoala sa puna mana sa invete nu sa stea la rezervari!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS