Actualitate Recomandări

Cristina Iurișniți: Mă bucur că am făcut parte din prima generație de parlamentari USR. Nu mă opresc aici

Deputatul USR Cristina Iurișniți, care nu va ocupa un loc eligibil pe lista Alianței USR PLUS la alegerile parlamentare din 6 decembrie, spune că pentru prima generație de parlamentari USR a fost cel mai greu și le urează succes noilor candidați:

”Acum trei ani, Dan Barna venea la Bistrița pentru a candida în cursa internă pentru președinția USR. Cu bune și cu rele, dar cu consecvență în acțiunile sale, și încercând să nu facă niciun rabat de la principiile sale, Uniunea Salvați România a adus pe scena politică un alt fel de abordare a modului de a face politică.

Personal, mă bucur că am avut ocazia și onoarea de a face parte din prima generație de parlamentari USR, din echipa care a pus bazele acestui partid. Pentru noi a fost cel mai greu, pentru că a trebuit să învățăm totul din mers, într-un Parlament ostil, cu 9% reprezentanți, dominat de politicieni și metehne vechi. A fost un război pe care l-am dus împreună, conștienți fiind de așteptările pe care oamenii care ne-au ales, și nu numai, le au de la noi. A fost o responsabilitate uriașă, căruia cred că am reușit să îi facem față cu brio până acum.

Pe lângă această primă legislatură bulversantă, au mai fost și eforturile pentru organizarea internă. Primii pași în politica la nivel național nu au fost ușori. În acești patru ani, de la ultimele alegeri parlamentare din vara anului 2016, am reușit însă să punem bazele unei construcții, care mai are încă totuși nevoie de sprijin, atât intern cât și extern, sau chiar de o redresare.

Acum, la alegerile parlamentare care urmează, partidul devenit între timp USRPLUS va încerca să prezinte și pentru viitor un proiect politic relevant. În urma alegerilor interne, din păcate, mulți dintre parlamentarii primei generații nu se vor mai regăsi pe listele de candidați. Emanuel Ungureanu și Mihai Goțiu, la Cluj, Vlad Alexandrescu și Florina Presadă, la București, inclusiv eu, la Bistrița-Năsăud, nu vom mai reprezenta cetățenii în Parlament.

Mesajelor venite din partea celor care m-au susținut în activitatea politică și parlamentară în acești patru ani, cărora le transmit mulțumirile și recunoștința mea pentru aprecierile și încurajările lor de după alegerile interne de ieri, le răspund simplu: voi continua ceea ce am început, activitatea mea politică nu se oprește aici.

O lecție ale acestor alegeri interne, nu doar în județul Bistrița-Năsăud, ar fi că metehnele și apucăturile vechi se învață uneori destul de repede, indiferent de cât de noi sunt generațiile sau partidele politice. Din punctul meu de vedere, acesta e un pericol real, căruia trebuie să învățăm cât mai repede să îi facem față, dacă vrem cu adevărat o schimbare reală și de substanță în modul în care se va face în continuare politica în România.

Dincolo de toate acestea, urez succes viitorilor candidați, pe care îi felicit pentru rezultatul obținut în scrutinul intern. De asemenea felicit colegii de la USR și PLUS Bistrița-Năsăud pentru implicarea de care au dat dovadă. În ceea ce mă privește, cu siguranță, experiența politică și profesională acumulată vor fi folosite în continuare în folosul cetățenilor”.

La alegerile parlamentare din 6 decembrie, listele Alianței USR PLUS Bistrița-Năsăud vor fi deschise de Lorand Toth la Camera Deputaților și Emilian Gabor la Senat.

https://www.facebook.com/cristina.iurisniti/posts/10218613345306101

CITEȘTE ȘI:

7 comentarii

  • felicitari, va ingropati singuri. Un oportunist care nici loc de munca nu are, lorant sas, se urca pe munca doamnei deputat. tare ma tem ca nu vom avea ce vota la urmatoarele parlamentare

  • Felicitări, ați avut o prestație decentă, eficientă şi consistentă pe funcție , dar discretă la nivel PR din păcate. Ține şi de personalitate dar şi de mentalitatea alegătorilor, bărbații în România sunt tradțional percepuți mai puternici, convingători.

  • Cand ai votat-o cat iti era bugetul familiei, cat ai in cont pus deoparte pentru batranete?
    Acum te las pe tine sa-i pui doameni deputat acelesi intrebari ….

    • pentru doritorii de jocuri de perspicacitate: uita-te la textul de mai sus si spune cate litere nu sunt la locul lor: sub 10 secunde insemna ca esti dottore, intre 10-20 secunde insemna ca esti alandala si peste 30 de secunde imi pare rau domnule balan, iar ai pierdut!

  • Uite la ei..ce limbaj degradant 🙂
    Supărați că ați pierdut alegerile la Bucureşti, Braşov, Timişoara…
    E doar începutul…
    Vin auditurile..

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS