Actualitate

Critical Mass Bistriţa, un altfel de tur al oraşului pe bicicletă, fără autorităţi

Prima ediție Critical Mass Bistrița are loc vineri 25 septembrie, de la ora 18.00. Startul se dă din Piața Mihai Eminescu, traseul urmând să fie stabilit la faţa locului.

„Scopul evenimentelor Critical Mass este de a promova bicicleta ca mijloc de transport, de a determina autoritățile să accelereze implementarea infrastructurii necesare, dincolo de declarații și promisiuni, și totodată de a arăta tuturor locuitorilor oraşului avantajele bicicletei în fața autoturismului personal”, arată iniţiatorii pe Facebook.


Prima ediţie Critical Mass a fost organizată în San Francisco, în anul 1992. De atunci sute de orașe din toată lumea au preluat conceptul. Critical Mass nu este un eveniment cu organizatori. Fiecare biciclist poate contribui la pregătirea, promovarea şi desfășurarea evenimentului.

„Bistrița, prin suprafața destul de mică și extrem de plată este un oraș în care bicicleta poate înlocui mașina personală ca mijloc de deplasare zilnică pentru cei mai mulți dintre locuitori. Beneficiile de sănătate, economice, sociale și psihologice, decongestionarea substanțială a traficului, toate aceste avantaje sunt demonstrate în urma studiilor realizate pe parcursul a zeci de ani în orașe din toată lumea. Nu trebuie să reinventăm roata, soluțiile există și ne sunt la îndemână, trebuie doar să le aplicăm”, mai scriu aceştia pe pagina special creată pentru eveniment.

”Am să fac o plimbare cu prietenii pe un traseu prin oraș la fiecare sfârșit de lună așa cum se întâmplă în multe orașe din lume pentru a atrage un semnal privind lipsa facilităților și a siguranței bicicliștilor în Bistrița. E vorba de a începe o acțiune care poartă denumirea de Critical Mass și care începe la o oră prestabilită, fără a avea un lider sau o conducere și care presupune o plimbare prin oraș. Acțiunea nu are mesaj oficial, dar evidențiază o anumită cultură urbană sub sloganul că și noi facem parte din trafic. Sigur că grupul cauzează o ușoară și uneori intenționată perturbare a traficului, dar ideea este că toată lumea face parte din trafic. Evenimentul nu are nevoie de autorizație municipală. Pe lângă avantajele mersului pe bicicletă vom semnala faptul că autoritățile nu se ridică la un nivel acceptabil în ceea ce privește siguranța și facilitățile de care ar trebui să beneficieze bicicliștii, de lipsa pistelor de biciclete”, a menționat consilierul municipal PNL Alin Seserman.

6 comentarii

  • NO nu se poate ? Cum sa mereti voi fara autoritati, si in special sa nu il chemati pe primar. O sa-i stricati toata ziua si buna dispozitie. Chiar daca nu m-am dat de mult cu bicicleta prin targ, o sa fiu prezent , mai ales ca se da startul din parcul MIHAI EMINESCU, ala pe care primarul si consilierii il vreau sa il distruga. Bicicleta nu am, dar la o portie de CRITICAL nu strica. S-apoi nu se stie poate imi face cadou vreun edil o bicicleta .

  • Este un vehicol…care trebuie sa mearga ca…el!
    De ce nu mergeti voi sa invatati regulele de circulatie si dupa aceea sa faceti tam-tam de …oameni sanatosi….ecologisti si alte asemenea ….cuvinte?
    Vreau sa respectati regulile de circulatie: sa va dati jos pe trecerea de pietoni si sa nu mai circulati pe trotuare nemenajate pentru voi!
    PANA ATUNCI ….hai-pa!!!!

    • Tu crezi că noi circulăm cu bicicleta că nu ne permitem mașină? Te înșeli, cel puțin cunoștințele mele au și cel puțin o mașină, pentru vreme nefavorabilă, concedii etc. Cunoaștem regulile de circulație și le respectăm, problema e că voi grașii care nu vă coborâți bucile din mașini nu ne acordați prioritate, ne depășiți, apoi opriți brusc pe dreapta, deschideți ușa fără să vă pese că un biciclist se va lovi de ea. Tocmai asta dorim, să se amenajeze piste adevărate de bicicliști, nu doar dungi roșii trase pe trotuare, vrem piste in zona industrială să putem merge la serviciu cu bicicleta, nu să ne claxoneze obezii din mașinile lor de neam prost. Tu stai liniștit, bicicleta nu e pentru tine, mai desfă o pungă de chipsuri și mai scrie ceva inteligent aici. Te vaiți că te îngrași ca un porc, dar nu faci nimic pentru a slăbi, nu-i așa?

    • E adevarat ca tanti mita a fost a tuturor barbatilor?
      PS Nu m-am legat de persoana ta decat ca si biciclista!
      Asa ca mergi si fa ce a facut si „idola” ta!

  • Din cate stiu eu, trotuarul este loc public si cred ca bicicletele au tot atatea drepturi ca si pietonii sa circule pe acolo, sau impozitele noastre nu functioneaza …
    Daca gresesc va rog sa ma corectati.

    • Legal cred că e corect, dar e o variantă extrem de nefericită și periculoasă pentru ambele părți. Poate funcționa în unele zone restrânse, unde se circulă încet, dar în linii mari nu e deloc practic.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS