PRIMIM LA REDACȚIE – Șoferii care și-au parcat mașinile la intersecția a două străzi din Bistrița – Petre Ispirescu și Locotenent Călin – au primit avertismente din partea Poliției Locale că, în cazul în care își vor mai lăsa aici mașinile, vor fi amendați cu câte 300 de lei, ne-a scris un cititor Timp Online.
”Începând de duminică, în urma unor sesizări, Poliția Locală a lăsat avertismente pe parbrizele mai multor mașini că va da amenzi de 300 de lei pentru parcare ilegală zic ei… pe strada Lt. Călin intersecție cu str. Petre Ispirescu. Vă întreb și eu pe dumneavoastră, că eu nu pricep: Unde să ne parcăm mașina? În condițiile în care locurile de parcare se desființează sau se marchează cu Staționare interzisă? Ce să facem? Chiar trăim în țara lui Papură Vodă? P.S. Bine că până mai ieri nu am deranjat pe nimeni când ne am parcat mașinile pe marginea drumului”.




În octombrie 2021, primarul Bistriței, Ioan Turc, a vorbit într-o conferință de presă și despre problema parcărilor în oraș, una ”care arde, doare”, afirmând că va fi implementat ”un proiect masiv de construire de locuri de parcare”.
”Le spun bistrițenilor că la preluarea mandatului nu știa nimeni în Primăria Bistrița câte locuri de parcare se pierd și nu exista proiect pentru nimic în acest sens. Am evaluat care va fi situația după implementarea investițiilor pe coridoarele de mobilitate și am constatat că vor fi eliminate 3.400 de locuri de parcare. Trebuie să venim cu soluții, s-a muncit mult în aceste luni de zile pentru un concept care va fi implementat începând din 2022. Pentru ca oamenii să înțeleagă modul în care lucrăm, vă dau un singur exemplu. Pe strada 1 Decembrie, unde vom avea piste pentru cicliști și într-un sens și în celălalt, vom rezolva problema locurilor de parcare prin amenajarea a trei parcări: una pe strada Năsăudului, a doua în spatele Finanțelor, acolo unde suntem pe punctul de a obține administrarea terenului, lucru pe care PSD s-a tot căznit să-l facă și numai nu i-a ieșit, iar a treia pe Aleea Basmului, deci practic vom compensa pierderea tuturor locurilor de parcare și vom veni și cu un surplus”, a declarat primarul.
El a a menționat că parcările vor fi construite printr-un credit, deoarece pe fonduri europene nu sunt prevăzuți bani pentru parcări.
”Îi rog pe bistrițeni să aibă răbdare încă un an de zile. Vom da drumul unui proiect major de realizare de parcări în oraș. Știu că există nevoia de a face tranziția spre bicicletă, spre mașina electrică, și noi susținem aceste lucruri inclusiv prin faptul că vom amenaja cel puțin 20 de stații de încărcare pentru mașini electrice. Totodată, vom demara încă din acest an un proiect pilot care constă în amplasarea unui sistem rezidențial pentru biciclete, parking pentru biciclete, pe formulă automată. Vom pune asemenea sisteme și în zonele foarte circulate din oraș, deci nerezidențiale. Dar comportamentele nu se schimbă de azi pe mâine, nu le poți spune oamenilor că de mâine nu mai au unde să-și parcheze mașina. Acest tip de comportament se modifică prin politici aplicate gradual și prin facilități oferite”, a spus Turc.
- Never Again. Holocaustul, din istorie, în literatură, la Biblioteca Județeană - 27 ianuarie 2023
- E plin de mașini pe pistele de cicliști. Primarul Ioan Turc explică de ce: Oamenii nu pot parca în sufragerie - 26 ianuarie 2023
- Soarta Stadionului ”Jean Pădureanu” și a Sălii Polivalente din parc depind de … - 26 ianuarie 2023
Marius Nicolae Pop
Din păcate, inexistenta unei viziuni realiste in”epoca de aur”, pe lângă alte multe avataruri, ne-a lăsat și pacostea asta! E bine ca multe familii o duc bine și au câte, 2,3,4 mașini…. Soluțiile pentru locuri de parcare într un perimetru atât de restrâns sunt foarte limitate! Idei ar fi, trebuie studiate, orașul e cam stramtorat, comoditatea oamenilor s-a accentuat….. Unii s-ar duce și la toaleta cu mașina….. Ce ar fi ca, cei ce locuiesc la” casa”, să-și parcheze mereu!, mașina în curte, nu sa mai ocupe un loc pe strada…! Ma refer la cei care au curte cu spațiu! Pana la urma, rațiunea și înțelepciunea umana, vor învinge! MNPop
,,comentator"
Corec doctore…Ceausescu e de vina…
epoca de aur
Da, Ceausescu e de vina! El a construit mastodontul de pe CR Vivu si din alte locatii! I-a mai pus si o pista de biciclete- ca banii trebuie cheltuiti oricum- ,pista care nu-si are rostul pe o strada asa aglomerata. Asta inseamna viziune!? Din alte sfere, rarefiate, ca si cea cu denumirea parcului municipal.
Biciclist
Faceți bai odată piste de biciclete cum trebuie in orașul ăsta!!!!! Nu late de 1m bai incompetenților!!!
Non Papură Vodă
Foarte bine că au primit, dacă au oprit aiurea, că doar nu suntem în „țara lui Papură Vodă” – https://www.qdictionar.com/ce-inseamna/tara-lui-cremene-sau-a-lui-papura-voda-3239.php – oprirea unde îl taie pe șofer capul nu se numește parcare: https://ro.wikipedia.org/wiki/Parcare
Proprietarii de mașini (nu toți, dar destui) sunt ca turiștii de weekend: urcă pe munte în șlapi, apoi cheamă salvamont-ul că nu se descurcă – cumpără încă o mașină apoi strigă că n-au locuri de parcare.
Sunt prea multe intersecții în care intri „la risc”, deoarece nu ai vizibilitate din cauza mașinilor oprite.
SAMOA
Se puteau parca la Lidl -ul nou care are parcarea aerisita in timpul zilei. Intre blocuri in cartierul Ispirescu peste zi se poate parca pana la 15:30 ….dar e mai comoda sa parcăm in fata ușii dacă se poate !!!! Și mai nou toată familia are 2-3 autoturisme ….care nu prea au loc de parcare . După cum văd eu lucrurile , combustibil scump, asigurare scumpa, piesele tot mai scumpe…si locurile se parcare o sa se scumpească cred … autoturismele din “necesitate” o sa ajungă “lux”
Alexandru
Poi acolo, pe cele două străzi nu sunt investiții în coridoarele de mobilitate și nici piste de biciclete și tot nu ajung parcările.
Faceți parcări, lăsați-ne cu vrăjeala, că de aia sunteți plătiți din banii noștri ai bistrițenilor, să găsiți soluții nu să vă tot căinați.
Câte parcări ați realizat in Bistrita în 2 ani dacă tot spuneti ca se pierd 3400 de locuri de parcare prin proiectele noi?
Care sunt soluțiile la aceasta problemă?
gicu
N-au nici o solutie. O tot dau cu mersul pe bicicleta, care se va dovedi un fiasco. Daca era o solutie asa buna ar fi prins pana acum, ar fi fost presiuni din partea biciclistilor dar inafara de cativa entuziasti nu vedem nimic comparabil cu presiunea pe parcari si drumuri pe care o fac automobilistii.
Bicicleta e un raspuns gresit la problema grava cu mobilitatea pe care o avem in oras. Si pana se conving conducatorii urbei, va trebui sa suportam in continuare harababura din trafic si lipsa locurilor de parcare. Ba, va fi si mai rau!
Consiglierii lu' sefu
Lasati gâtu…mereți si dați va cu trenuletzu …
Levente Puskás.
E o situație care are soluție, dar e nevoie de o deschidere mentală pentru schimbări.
Jarusalema
Problema este că se permite achiziționarea și înmatricularea a tuturor hârburilor aduse cine știe de pe unde, cu un nivel al poluării de îți taie respirația, firesc că nu au unde să le și parcheze. Dacă înmatricularea unor astfel de știfturi ar costa foarte mult, locurile de parcare pentru restul mașinilor ar fi suficiente sau s-ar putea onora locurile de parcare necesare. Spre exemplu, unde locuiesc eu, niște vecini au trei mașini, ocupă trei locuri de parcare, iar restul vecinilor, și dacă ar vrea să-și achiziționeze un loc de parcare, nu pot. Atenție, ei nu lucrează nicăieri, dar, nu-i așa, au mașini cu nemiluita. Oare din ce bani?
tinu
str p ispirescu e traseu de autobuz , nu parcare, nu e legal sa ocupi o banda de mers pe o strada f aglomerata , in sfarsit lucreaza ceva Politia Locala
Romulus
Idem strada
Stefan cel mare
Walter Born
Inmatricuklare doar daca ai dovada de o parcare propriu sau inchiriat.
bob constructorul™
Mai aveti si voi un pic de rabdare! Acuma a cumparat omul trenulet pentru plimbat copii in Parcul Municipal. In ordinea prioritatilor, ce naiba! Problema parcarilor arde, dar nu asa tare. Chu Chu noi mai vrem,
Ne distrăm în tren!
Trenul face tu tu tu, de plecare-i gata
De e ger sau de-i năduf, fuge ca săgeata
Uuuu, uuuu, uuuu,
Alex
Păi de ce numai prin parc? Să se dea cu trenulețul și pe Ispirescu. E de poveste pe acolo.
Paradox romanesc
Cata diferenta intre comentariul doctorului si a lui walter!!!!
Unul il apara pe primar acuzandu l pw ceausescu iar celalalt DA SOLUTIA CORECTA nu pentru ca nu l a cunoscut pe ceausescu ci pentru ca nu pupa funduri!!!!
bob constructorul™
Parerea mea este ca au dreptate amandoi. Sunt multi care stau la case si isi lasa masina parcata pe trotuar sau in fata casei de lene sa deschida/ inchida poarta. Mai demult se aplicau amenzi in Parcul Municipal pentru riveranii care isi lasau masinile afara (era ceva hotarare de consiliu local ca nu au voi riveranii sa lase masinile parcate inafara proprietatii in zona parcului). Acuma nu mai are politia nicio treaba cu ei, isi lasa inclusiv tomberoanele de gunoi tot timpul afara din curte, nu doar cand vin sa ridice gunoiul. De masini nici nu mai zic, le lasa unde vor, circula pe contrasens ca ii mai comod decat sa inconjoare, ce mai, haos generalizat in tot orasul!
Marius N.
Nu vad de ce ar fi tara lui Papura Voda, cand politia locala sau nationala aplica legea.
Eu as sugera sa continue astfel de actiuni in tot orasul pentru ca parcatul aiurea dauneaza grav sigurantei rutiere. Un singur exemplu: intersectia strazii Cerbului cu strada Ispirescu! Sunt treceri de pietoni acolo si masini parcate zilnic la cativa centimetrii de trecerea de pietoni. Cum poate cineva traversa in siguranta pe acolo, ma intreb?
In alta ordine de idei, da sunt putine locuri de parcare si vehicule multe dar trebuie rabdare si cautate solutiile cele mai bune pentru toti locuitorii orasului nostru.
P.S. Nu cred sa existe vreo tara pe planeta asta, care sa ofere un loc de parcare la achizitionarea unui vehicul.
Este putinta, nu este vointa
Sunt multe solutii la aceasta problema, dar nu se doreste supararea votantilor. Se merge pe principiul „se mai cearta intre ei, parcheaza fiecare pe unde apuca sau unde vrea, noi ne facem ca nu vedem etc”. Cateva exemple de solutii posibile: primul ar fi înmatricularea vehiculelor care nu poluează si taxarea tuturor vehiculelor poluante proportional cu gradul de poluare si in functie de km parcursi anual (cu amenzi usturatoare pentru cei care isi dau km inapoi). Zilnic sunt furnalele pe drum care lasa o ceata neagra peste oras. Nu am vazut un politist sa opreasca pe unul desi poluarea este in crestere galopanta. Al doilea exemplu ar fi stabilirea unor taxe de poluare pentru zona centrala si plata lor acar sa descurajeze pe cei care doresc sa mearga cu masina 50 m din parcare pana in centru. A treia varianta ar fi posibilitate de inmatriculare a masinii in orase sau localitati cu o densitate mai mare de populatie doar daca faci dovada ca ai loc de parcare. Nu in ultimul rand crearea de zone pietonale sau exclusive pentru vehicule nepoluante: masini electrice, scutere electrice, biciclete etc. Si sunt sigur ca se pot gasi multe alte variante , dar cum urla un posesor de furnal primarul ia pozitia de drepti si promite noi parcari (pentru ca gura nu-l doare si mult ii mai place sa vorbeasca).
Gica contra
Maaa… ne-ati inebunit cu pistele astea de biciclete , in care se baga bani ca-n ” batoza „… si fara absolut nici o eficientza sociala, ptr ca foarte putina lume circula cu bicicleta pe ele . Nu zice nimeni ca nu-s bune si nu-s utile, dar in nici un caz desfiintzand benzi de circulatie din carosabilul drumurilor si din parcari si asa extrem de putine in raport cu proprietarii de masini . Degeaba tot incercati cu disperare sa ” scoateti afara din orase ” masinile oamenilor… ca nu veti reusi in vecii vecilor si intr-o zi, intreaga ” masa de soferi ” o sa va sara-n cap politrucilor ! PROBLEMA PRINCIPALA ESTE LOCURILE DE PARCARE STIMABILILOR si spatiile de joaca ptr copiii pe care-i avem !
Este sanatos mersul cu bicicleta, dar atunci cand nu ploua si este cald si cand la locurile unde te duci exista ” parcare ptr bicicluri ” … pazita si unde nu-ti fura bicicleta , anotimp extrem de putin in aceasta zona geografica . Pana una alta, biciclistii au circulat si pana acuma ” printre masini „… si nu prea am auzit sa fie tamponati ori calcatzi si n-au incurcat traficul rutier in mod considerabil, astfel incat NU ASTA ERA PRIORITATEA PRINCIPALA A MUNICIPALITATZII , unde toti parca au inabunit de-a bine-lea … ! Va dati seama numai cati bani trebuie ” rulatzi ” din aceasta UE … ( cica ) ptr piste de biciclete, pe care n-o sa circule mai nimeni si nici sa parcheze masinile n-o sa fie voie … !
valeriu ilovan
Pai gicutza draga, si unde sa se faca parcarile alea cand va luati toti trei cazane de familie si orasul a fost proiectat ca fiecara familie sa aiba una maxim? Iar in centrul vechi nici una! Vrei parcare tip zgarie noi sau cum? Plin de barbati eroici pe aci, gata sa se ia la bataie cu ursul din spatele tastaturii, dar care se tem sa bicicleze iarna pe o pista curatata, auzi tu colo! Ia o geaca si manusi sisa vezi ca se poate si mai ajuta si presiunea aia pe curea. Ideea e sa nu te dai cu bicla de distractie/sanatate ci sa mergi cu ea la servici si sa mergi cu masina in week-end, stiu eu, unde nu sunt piste. Toti va dati mari europeni si criticati statul ca e comunist dar pana la masina, asta e dreptul uman suprem. Asa ca parcati frate pe unde puteti si faceti [arcari si pe balcon si tot nu o sa va junga. Traiasca lenea, ceafa si burta!
strazi cu sens unic
Pentru a crea noi locuri de parcare probabil ar trebui sa se treaca masiv la introducerea de strazi cu sens unic, acolo unde se poate si astfel o banda de circulatie sa fie transformata in parcare. E inutil sa ne prefacem ca nu vedem inflatia de semne ” oprirea interzisa ” din oras care nu sint luate in seama si deci sint puse degeaba.
bob constructorul™
Ideea cu sens unic este buna. GH Sincai + Dornei +Grigore Balan ar putea fi un sens, Republicii+ 1Decembrie alt sens de mers, iar Decebal + Andrei Muresanu+ Nasaudului in principiu sunt suficient de late ar putea ramane cu doua sensuri. Stradute de legatura intre acestea exista, deci ar trebuie sa functioneze. Doar sa te duca doar capul, sa gandesti cu el.
Mariana
Șoferii să se revolte cât or vrea dar să nu mai parcheze dracului pe trotuare !!! A ajuns orașul ăsta să nu mai poată fi parcurs de o mămică cu copil în cărucior.
Marius NicolaePop
Stimabile” Paradox romanesc… „ai greșit” adrisantul”! De ce nu – ți dai numele, sa avem o discuție principiala? Chiar as dori, deoarece nu m-am ocupat veci, cu chestii slabe! Într o societate normala, exista relații firești, bazate pe încredere și onoare! Poate, la nivelul tău, nu ai apucat sa le cunoști! O zi buna! MNPop
Sergiu
In materie de urbanism la Bistrita lucrurile se miscă greu. Despre criza locurilor de parcare se vorbeste de foarte multa vreme si nu se face nimic. Si nu-i vorba numai de parcările de resedintă. Omul are nevoie să găsească un loc de parcare temporară si când se deplasează in oras. Nu există solutii miraculoase. De aceea , Bistrița ar avea nevoie de actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) care este un document strategic de dezvoltare, complementar Planului Urbanistic General (PUG), având ca scop îmbunătăţirea accesibilităţii şi buna integrare a diferitelor moduri de mobilitate şi transport în oras. Această actualizare a PMUD este necesară atât pentru amenajare a pistelor pentru biciclete, cât si pentru amenajarea de locuri de parcare, ceea ce presupune si reconfigurarea retelei actuale de străzi. Astfel, mai multe străzi ar putea fi amenajate cu sens unic, disponibilizând o bandă pentru a face loc pistelor se biciclete si amenajarea unor locuri de parcare temporară. Pe de altă parte, amenajarea de sensuri unice ar duce la fluidizarea circulatiei auto si ar permite desfiintarea unor sensuri giratorii inutile.
mumu all
stati la bloc cu trei harburi de familie,unul musai o rabla de suv.
Liviu
Cum unde sa parcati? Pe partia cocos! Asta a fost prioritatea si „realizarea” acestui deceniu!
Bistrițean
Sunt multe locuri în Bistrița unde investitorii au primit aprobarea să construiască blocuri între alte blocuri înghesuite fără să se poată asigura locuri de parcare, fără să proiecteze blocul cu parcare la subsol în loc să se folosească aceste lucruri pentru parcări ( etajate!) spații verzi, locuri de joacă pentru copii, spații dedicate sportului. Și așa sunt multe apartamente nelocuite, spații comerciale goale. De exemplu pe Năsăudului, Gen. Grigore Bălan, etc.
Calipso
Pistele de biciclete sunt bune dar totuși să nu exagerăm, nu poți circula cu bicicleta iarna sau când plouă. Cu bicicleta merg la ștrand, în centru la terasă sau ici-colo prin oraș, dar nu pot renunța la mașină. O perioadă am mers la serviciu cu bicicleta, dar nu ține vrăjeala: ajungeam gata transpirat. Sau după-masă când trebuia să merg acasă, ploua torențial. Nu-i ca-n filme. Copiii mai mari ar putea merge la școală cu bicicleta, dar numai când e vreme bună. Cred că singura variantă sunt sensurile unice, inclusiv pe Rebublicii și Decebal/Andrei Mureșanu. Pe sensul eliberat, parcări în spic și piste de biciclete. Da, sunt biciclist, dar cred că se exagerează cu pistele de biciclete, îngustând străzi deja înguste. Cum spunea cineva mai sus, și eu circul printre mașini, și ziua și seara (evident echipat cu lumini performante) și nu am avut probleme cu șoferii, nici măcar n-am fost înjurat sau claxonat de vreunul, cum se spune pe aici că pățești. Orașul s-a aglomerat și trebuie să încăpem toți, șoferi, bicicliști, pietoni. Trebuie să avem înțelegere unii față de ceilalți, nu să căutăm mereu motive de ceartă.
Dan Comanescu
E clar ca nu ati fost niciodata in Olanda sau tarile nordice, unde iarna e adevarata. Se bicicleaza si iara fara probleme.
https://www.youtube.com/watch?v=HMbS2kRIbTg
Calipso
Aia e în Olanda, noi suntem în România. Ei sunt olandezi, noi suntem români. Eu vorbesc de situații reale, concrete, nu de exemple din alte popoare, cu altă cultură. Coborâți cu picioarele pe pământ.
Transportul in comun pentru inchipuiti
Străzile și orașele nu sunt dimensionate ca fiecare cetățean să aibă cel puțin o mașină sau mai multe. Mai nou fiecare membru din familie are mașina și nici nu vor să parcheze decât în fața ușii, nu cumva să creadă lumea că n-are bani sau a venit pe jos.
In tarile dezvoltate mașina e văzută ca un mijloc de transport nu se laudă atât cu mașinile ca noi care n-am avut că a fost comunism și acum suntem foarte bucuroși că am scăpat la mașini.
Singura soluție e transportul in comun sau pe jos, cu bicicleta etc, altfel ar trebui sa mai demolam case și blocuri să încapă toți bolizii din oraș…))
ALEX
Parerea mea ! exista un cod rutier si niste reguli legate de circulatia pe drumurile publice,opriri,stationari,etc… De fapt ,in tara asta ,daca e sa o luam asa,ff putine legi se respecta! Suntem doar in tara tuturor posibilitatilor,nu-i asa!!!…restul…tot o apa si un pamant!!!