Cronica neputinţei politice

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu m-am plictisit de dezbateri cu nişte teme generale de tipul „Va fi pace în lume?”. Eu, una, vreau să vorbim despre lucruri pe care le putem face noi, aici, fără să aşteptăm leşinaţi ca nu ştiu cine, de nu ştiu unde, să facă nu ştiu ce. Îmi pare rău că le stric week-end-ul tinerilor şi femeilor din PDL, dar dezbaterea lor de vineri seara a fost un fiasco total. Mai bine făcea Ioan Oltean o conferinţă de presă ca să-l auzim şi vedem mai bine decât să stăm cu toţii într-un fum de ţigară de puteai să-l tai cu cuţitul ascultându-l tot pe el fiindcă restul au vorbit ca să nu tacă.

Nu ştiu ce înţeleg unii prin dezbatere, dar DEX-ul zice aşa: „a dezbate, dezbát, a discuta pe larg şi adesea în contradictoriu o chestiune, o problemă etc. cu una sau mai multe persoane; a supune ceva discuţiei. ♦ A examina o cauză, un proces (cu participarea ambelor părţi)”. Vineri seara, la cafeneaua politică a PDL, eu am auzit lamentări ale unei singure părţi –  care a guvernat ţara asta mult şi bine – parte care ne-a spus de ce nu a putut ea să facă nimic, aşa încât România nu are direcţie. În aceste condiţii, eu mă întreb: oare când şi-au dat seama că nu pot face nimic? Cred că abia după ce s-a încheiat guvernarea fiindcă nu am văzut nicio demisie de onoare şi nicio declaraţie de tipul “noi nu putem, să vină alţii care pot”. Nici cei de acum nu par să dea vreo direcţie, dar pot pune pariu că nici ei nu-şi vor da seama de asta decât după ce vor pleca de la guvernare.

Revenind însă la dezbaterea de vineri seara, aş vrea să dau un răspuns la întrebarea “Încotro se îndreaptă România?”. Eu cred că, din păcate, nicăieri din cauza politicienilor care au condus-o din 1990 încoace, toţi desprinşi din Partidul Comunist, camuflat în FSN, tatăl PSD şi PD, toţi dornici să se îmbogăţească mult, aproape fără excepţie preocupaţi de ciolane pentru ei şi găştile lor. Cred că România ar putea chiar să adopte un nou slogan de ţară: “Vin ai noştri, pleacă ai noştri, noi rămânem tot ca proştii” fiindcă e mai acut ca niciodată.

Diverse persoane care nu au fost în stare de nimic altceva decât de lipit afişe s-au apucat de politică ca să pună mâna pe funcţii, să se aşeze în jiţuri, să defileze ca nişte mari şefi şi – ce să vezi? – au găsit şi fraierii care să-i aplaude şi să-i voteze de câte două, trei ori. Cea mai bună dovadă este că şi-au făcut toţi nişte averi uriaşe nefiind nici moştenitori de imperii, nici de afaceri de familie, nici genii care să-şi vândă ideile pe mulţi bani. Oamenii care şi-au clădit o carieră profesională, chiar dacă au cochetat o vreme cu politica, au abandonat cursa fiindcă şi-au dat seama că nu poţi concura cu marea gaşcă de lipitori din fiecare partid. Îi înţeleg perfect.

Mă întorc iar la dezbaterea de aseară. Ce am auzit? Nişte oameni care au spus nimicuri pe care le auzim peste tot, nişte oameni care nu ştiu nici măcar să vorbească pe scurt, care ţipă dacă îi întrerupe cineva considerând că ridicarea tonului înseamnă că eşti mai tare decât celălalt, nişte oameni care nu cunosc nici măcar regulile compunerii: introducere, cuprins şi încheiere. Plictis total, pierdere de vreme! Fum de ţigară inhalat de pomană.

Ca urmare, eu m-am gândit ca ar fi momentul ca toată lumea politică să pună pauză la dezbateri şi să ia aminte la ce voi spune în următoarele rânduri: noi nu am votat oameni care să defileze la zilele satelor, triumfători, cu maşinile Camerei Deputaţilor şi Senatului pe care le parchează ostentativ lângă scenă sau în uşa căminului cultural, nici “vedete” tv care să facă de mâncare la televizor, nici indivizi cu fotografi personali care să umple Facebook-ul cu galerii foto ale “şefilor” pozaţi din toate unghiurile. Apropo de asta, pentru că nu mai pot să mă abţin, nimic din lumea aceasta nu mi se pare mai penibil decât să-mi fac loc, cu greu, ca ziarist, printre oamenii plătiţi de deputaţi, senatori şi alte categorii de aleşi să le facă poze când stau ei în jilţuri pe la şedinţe. Pe cine credeţi că interesează fotografiile voastre? Vă spun eu: pe nimeni! Mi se face greaţă, de trei ori greaţă atunci când vă văd şi ştiu că luaţi leafă de la stat pentru o asemenea activitate la care nici măcar nu vă pricepeţi. Oricum postaţi “galeriile” doar după o săptămână, de nu mai înţelege absolut nimeni unde v-aţi pozat boss-ul. Prestaţi ceea ce se numeşte “cooperativa munca în zadar”. Opriţi-vă, oameni buni, fiindcă efectiv ne agasaţi! Dacă tot ţineţi la imaginea liderilor voştri, înfiinţaţi un birou de presă bun la partid care să trimită după un eveniment un comunicat bine scris (cu toate declaraţiile relevante), două-trei fotografii şi gata. Voi postaţi nişte fotografii aiurea pe net şi nici măcar nu ştiţi unde aţi fost cu gândul la masa de după. Dacă mai văd vreun fotograf personal de deputat, senator sau altă categorie, că-mi iese în cale la viitorul eveniment public, mă ocup mult mai amănunţit de subiect (a se citi cer fişa postului, salariul, criteriile după care a fost cineva angajat, raportul de activitate lunar fiindcă vorbim de oameni plătiţi cu bani publici). Aşadar, cea mai simplă şi rapidă soluţie în ce vă priveşte este: dispăreţi! Atât vă cer.

Revenind acum la dezbateri, la discuţii anoste, sterile, la întâlniri de tipul „hai să ne adunăm ca să nu stă separat”, aş vrea să vă spun că, în loc să mai organizaţi aşa ceva, mai bine mergeţi să plantaţi puieţi. S-ar vedea ceva în urma voastră fără ca fotografii voştri personali să se mai ocupe de cosmetizat imagini. Apropo, pentru ce i-aţi angajat de fapt?

Cristiana Sabău