Actualitate

Cronica unei prezentări drepte în faţa ministrului, cu soldaţi liberali la datorie

Am asistat aseară la o prezentare de modă la muzeu, dar, vă spun sincer, iniţial am crezut că sunt în altă parte. În primul rând, toată lumea era agitată, ceea ce nu se întâmplă, de regulă, la nicio expoziţie sau vernisaj. Apoi, erau pregătite extrem de multe scaune în trei săli, ceea ce iar nu se întâmplă, publicul cu vocaţie culturală fiind redus la Bistriţa la o mână de oameni, adesea în vârstă, şi, de regulă, ţinut în picioare la orice eveniment, fie el vernisaj sau lansare de carte. Era evident că nu urmează un eveniment cultural.

Încă din stradă se putea vedea că e ceva neobişnuit. Poarta era păzită, nu puteai parca în apropiere de muzeu. Pe holuri se alerga, se dădeau indicaţii. Unii ţipau că nu e bună una, că e greşită alta. Când am întrebat ce se întâmplă, cineva mi-a spuns marele secret: „Vine ministrul! Cum ce ministru? Al Apărării”. Măi, să fie! „Aşa ceva?”, am întrebat. „Daaaaa!”, iar mândria li se citea tuturor pe chip, unii pur şi simplu radiau. Doamnele îşi luaseră pantofi cu stil, fixativul era proaspăt în păr, blănurile scoase de la naftalină.


Ziceai că tocmai România a câştigat un război şi urma să vină comandatul suprem al armatei pentru care se întinde covorul roşu sau că urmează Balul Operei. Dar – ce să vezi? – Bistriţa nu are mai mult de un „Dor românesc”, o „Baladă” şi o „Cunună”.

Pe de altă parte, România nu a câştigat nimic, ci e pe cale să piardă un război, cel al luptei împotriva corupţiei. Se vede asta în lipsa autostrăzilor, în nivelul scăzut de trai al majorităţii oamenilor, în tabloul trist cu oameni bătrîni şi singuri care merg dintr-o farmacie în alta.

În timp ce mă uitam la feţele lor de bugetari provinciali exaltaţi mă întrebam în sinea mea ce a ajuns totuşi ţara asta. În timpul mega scandalului legat de Justiţie când oficiali europeni de prim rang vin la Bucureşti să ne spună nu facem paşi înapoi, când partenerii americani din NATO ne transmit mesaje similare, miniştrilor le arde de prezentări de modă.

Ditamai ministrul Apărării, însoţit de generali din Armata Română, străbate o ţară întreagă cu avionul (că altă cale nu există să ajungi într-o zi din sud în nord), o ia pe DN 17, un drumul extrem de aglomerat şi blocat de şapte treceri de pietoni la Beclean şi face presiuni pe şofer să se grăbească. Trebuie să ajungă la timp la Bistriţa să salute armata PSD şi să poată începe prezentarea. Deşi s-a tras mult şi bine de timp sub pretextul că „nu sunt gata fetele” (erau gata demult, le luasem interviuri de la 18.30), până la urmă tot a trebuit să înceapă în lipsa lui Fifor fiindcă era deja penibilă aşteptarea. Aşa că ministrul a intrat pe uşa din dos în a treia sală, cu toate că i se pregătise locul în a doua, unde se aşezaseră şi aplaudacii de la partid, numiţii în varii funcţii, de la prefect la subprefect, la inspectori şcolari.

Bieţii de ei, slujbaşii statului, nu au avut parte de compania ilustrului fost premier interimar, deşi se aşezaseră strategic exact acolo unde li s-a spus, cu fotografa lângă ei, să nu rateze niciun cadru demn de pus pe Facebook. Dacă i-aţi fi văzut la final cum se înghesuiau să încapă în poze cu ministrul şi generalii, aţi fi înţeles exact despre ce vorbesc aici.

Cum nu e pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte, s-au bucurat din plin de prezenţa ministrului Apărării şi a şefului mare al PSD BN câţiva liberali cu funcţii, Stelian Dolha – prim-vicepreşedinte, Florin Moldovan –  preşedinte OTPNL, Traian Ogâgău – preşedintele Ligii aleşilor locali PNL şi Octavian Ganea, care s-au trezit faţă în faţă cu cei doi. Au râs când râdea ministrul, au aplaudat când începea să aplaude. Mimetism, nu prefăcătorie! Oameni sinceri şi dedicaţi.

Ce căutau nişte bărbaţi politici de la PNL la această prezentare de rochii pesedistă, eu, una, chiar nu am înţeles. La fel cum nu am înţeles de ce s-au înghesuit alţii la Beclean, oraşul roşu al judeţului, la semicentenar, unde nici măcar primarii PSD nu s-au dus. Probabil din dorinţa lor de a obţine noi şi noi diplome de participare şi de a distruge complet ideea seriozităţii unui partid de dreapta. În loc să facă opoziţie serioasă, să vină cu idei şi oferte pentru electoratul de dreapta sătul până peste cap de dezmăţul pe bani publici al PSD, se înghesuie să încapă în săli şi să aplaude mai ceva ca membrii partidului roşu. Penibil.

Excluzând politicul şi revenind la prezentarea de rochii aş mai spune că nu înţeleg ce au căutat bărbaţii la ea. Cum nu cred că îi interesau rochiile, ci cele care le poartă, aş vrea să menţionez totuşi că manechinele nu erau manechine, ci nişte femei din Bistriţa, măritate şi unele cu copii, care au îmbrăcat ţinutele create de Tina Olari în amintirea vremurilor de acum 15 ani când ea se străduia să îşi facă un nume. Aş fi înţeles dacă venea Dan Tanko să o admire pe soţia lui Alexandra, angajată la Primăria Bistriţa pe care el o slujeşte gratis de aproape un deceniu. Nu e zi în care să nu-l vezi acolo. Pur şi simplu, omul e dedicat comunităţii. Dar nu l-am văzut. Probabil tocmai el i-a trimis pe prietenii liberali să-i ţină locul şi să-i admire nevasta cu spatele dezgolit. Alfel nu-mi explic iar prezenţa lor exaltată.

Una peste alta, evenimentul în sine a fost un fiasco pentru ultrapolitizarea lui. Altfel, ar fi fost o seară frumoasă în care s-ar fi depănat amintiri şi s-ar fi regăsit vechi prieteni.

Pesediştii nu se uitau la rochii, ci după ministru, liberalii nu făceau altceva decât să completeze la rândul lor acest tablou ridicol. Prezenţa generalilor din Armata Română în sală a fost, de asemenea, un semn că, după Biserică, şi această instituţie a statului român face tot ce poate ca să piardă din încrederea populaţiei. Să ne ferească Dumnezeu de vreun război adevărat. Există riscul ca toată forţa de reacţie rapidă să rămână blocată cu privirea pe umerii goi ai vreunei femei dintr-un orăşel de provincie.

Etichete

40 comentarii

  • Bravo! Punctat excelent. Dacă nu exista Cristiana trebuia inventată.
    Felicitări doamna jurnalist, o lecție predată tuturor celor care fac această meserie.

  • Nu văd ce treabă avea muzeul cu un eveniment mai degrabă monden. Dar penibilul nu are limite și probabil creațiile doamnei Olari urmează să fie înscrise in patrimoniul cultural. Foarte bună cronica!

  • Hai sa-i luam pe rand ca sa va dati seama cum am ajuns in halul asta.Primul:Ion Iliescu-comunist,viitor condamnat(probabil post mortem) pentru crime la revolutie si mineriade,doi:Adrian Nastase,condamnat pentru termopane(sic!),trei:Victor Ponta -viitor condamnat pentru coruptie,patru:penalul dracnea.Toti acesti exceptionali politicieni au fost modele in timp pentru celelalte partide !! Pe plan local avem un sef care serveste pe indiferent cine conduce partidul penalilor pentru un eventual bacsis.

    • stimate domn Ovidiu: daca este sa fiti corect insirati-i si pe cei din opozitie condamnati si paracondamnati!!!! Pe bune??? cAT DESPRE CEI DIN pnl POATE dOMNII REPREZENTANTI VOIAU NISTE ROCHITE DE BAL, CACI ASA SE COMPORTA IN OPOZITIE!!!

  • Dragut…tara arde si baba se piaptana…reprezentativ pentru Romania, se
    ,, pricep,, la toate …mai bine s ar urca toti intr-un avion fara destinatie ……

  • Politicul a infectat totul in amărâtul asta de oraș !
    Începând cu gulașul din Scullerwald (unde nu gusta nimeni din ceaun pana nu împarte Crețu diplomele ), continuând cu orice eveniment monden sau sportiv și încheind cu sfintirile de biserici , totul,dar absolut totul este contaminat de mizeria politica !
    Toți aceia care prin simpla lor prezenta girează aceasta anormalitate , sunt vinovați de mocirla morala ce va îneca acest burg transilvan !

  • Din tăt buluciagu aiesta, văd că îi ceva lipsă: popa! O hi de binie, o hi de rău ?
    … și nu știu di ce, uitându-mă la prea fainile thipuri făcutie pântu veșnica pominire a evenimentului, așe cum măi diemult să făceu când ierau momente importante legate de viață, văzând gheneralii și pă însuși ministru de războiu acilea, în mintia me puțână o răsunat două versuri die amu 100 de ai:
    ”Sărută-ți copile părinții și frații
    Ș-apoi să merem la război!”

  • Cred ca lumea nu observa esentialul acestui articol si in acelasi timp… crudul adevar. O sa ne „bucuram” de conducerea PSD ului probabil multa vreme de acum incolo si cu siguranta in urmatorul mandat. De ce?? Priviti opozitia… pe care din pacate nu o avem, fiind prost reprezentata. Tot timpul am fost adeptul mersului la vot si inca sunt in continuare, dar jur ca nu am nici cea mai mica ideea cu cine as putea sa votez pentru asigurarea unui viitor decent, ci mai degraba sa mi folosesc dreptul de vot pentru a alege „raul mai mic”… pacat.

  • daaaa misto din pacate pentru noi in curand o sa ne-o fure pe d-na Tina cei din capitala ,ce credeti ca ei nu isi doresc rochii gen draperii ,daca era asa de buna o tineau in Barcelona dar se pare ca si acolo la fel ca In Cluj a dat chix cu ,,creatiile ,, ei ,imi pare rau dar asta e adevarul .

  • Herr Gheneral drepti! mah ce-o catat ministrul apararii la evenimentul asta de 2 bani? o venit sa faca reclama la PSD BN? Hai mah nu va pierdeti vremea cu prostii, ca rusii sunt la granita si s-ar putea sa nu mai prindeti pensionarea, Doamne fereste!

  • Pentru renumita jurnalista provinciala, nationala, internationala, interstelara, intergalactica, interdimensionala cristiana sabau ( statul ei ramanand doar provincial, cu aere de superioritate intelectuala ) :
    1. In aceast eveniment subiectul principal era doar Tina Olari si colectia sa!!!
    2. Fetele care au defilat cu aceste rochii sunt acele fete care acum cativa ani (multi) au prezentat alte colectii ale Tinei Olari. Acel standard 90/60/90 cu care sunteti obisnuita dv. de la multele prezentari internationale si intergalactice la care ati participat in calitate de jurnalist provincial, din pacate a lipsit!!!
    3. Claca Psd era mult mai putin importanta ( dv. le acordati atentie fiind un jurnalist provincial ) chiar si ministrul apararii putea trece neobservat dar fiind un jurnalist provincial i-ati acordat atentie sporita facandu-le publicitate!!!!

    • Perfect adevarat! Aceasta „jurnalista” vorbeste in necunostinta de cauza. A fost vorba despre o prezentare de moda , unde publicul a fost format din oficialitati, indiferent de culoarea politica. Daca ar avea mai multa inteligenta si-at fi dat seama de esenta evenimentului.
      Dna. Cristina Sabau, ma adresez in mod direct: ca un „jurnalist adevarat” ce pretindeti ca sunteti, ar trebui sa va documentati inainte de a scrie un articol si sa prezentati exact realitatea, dar aici ar insemna sa vorbim de profesionalism si obiectivitate, ceea ce va lipseste cu desavarsire. Acele ” femei din Bistrita” cu copii care au prezentat, nu au fost luate de pe strada pt. a va putea permite sa folositi sintagma „niste femei”. Si da, sunt manechine, manechinele care au prezentat zeci de colectii ale Tinei cand dvs. va chinuiati sa faceti pe jurnalista. Manechine care au 10-15 ani de experienta in modeling si care au prezentat in toate marile orase ale tarii si nu numai. Acum sunt doamne care au o familie, copii si cariera si care au onorat invitatia Tinei de a participa la aceasta prezentare de moda, tocmai datorita faptului ca au fost si au ramas niste profesioniste, chiar daca acum sunt mamici. Nu multe femei arata asa la varsta lor. Cred ca aici a fost vorba de o invidei tipic feminina. Ati vrea sa fi fost in locul oricarei dintre acele femei din Bistrita, nu e asa e dna. Sabau?
      Va puteati varsa veninul in alta conjuctura, nu sa va folositi de acest eveniment. Legat de Tina Olari…doar RESPECT. Este o adevarata Doamna, manierata, feminina, decenta, doar cuvinte de lauda, ceea ce nu se poate afirma despre dvs.stimata doamna. Sunt la sentimentul dvs. doar cei invidiosi si frustrati. Sincer imi e mila de astfel de tipologii, unde clar va incadrati.
      Evenimentul a fost unul reusit, a inceput la ora planificata, totul a fost organizat. Eu zic ca Bistrita este prea mica pt un jurnalist de talia dvs. Ar trebui sa mai iesiti putin in lume pt. a va afirma si informa.
      …si in cazul in care nu ati fi existat, nu era nevoie sa fiti inventata sub nici o forma, eventual doar pt. cei de nivelul dvs., dezinformati, invidiosi, barfitori si lista poate continua.
      Acum va puteti amuza si binedispune in continuare stimata doamna „jurnalist”!

    • Şi ce ar trebui să fac? Să cânt ode unui partid şi unor doamne care nu se uită în buletin? E treaba fiecăruia ce vrea să creadă despre sine. Problema e că devii ridicol când te îndeletniceşti cu treburi de puştoaică de 14 ani şi, acceptând să defilezi în public, aşa ridicol precum eşti, stârneşti discuţii. Despre 90-60 şi restul eu chiar nu am scris nimic. Au comentat unii cititori. Eu am scris că e mega penibil să vii, ca bărbat, să te uiţi la spatele dezgolite ale unor femei şi să faci comentarii cu vecinii de scaun care cât de „bună” manechină e. Mai ales când ţi-ai lăsat nevasta acasă. Şi am mai scris că e mai mult decât penibil cu ce se ocupă generalii din Armata Română în vremuri în care ruşii spun că scutul nostru antirachetă e ca o „umbrelă găurită”.

    • Ce sa faceti? V-as sugera sa va uitati putin inauntrul dv. sa gasiti luminița frumosului ce se gaseste in suflet si sa o ararați lumii !!! Suntem saturați de atata negativitate prezentata care acopera frumusetea acestui popor!!! Ati putea de asemenea sa promovati mult mai mult frumosul, bunatatea, bunele maniere, inteligența,talentul,demnitatea, integritatea , etc, sunt foarte sigur ca aveti parghiile necesare pt a face asta.
      Preferati sa ramaneti in turma jurnalistilor de cancan ???

    • Auziţi, nu vreţi să citiţi dvs nişte poveşti nemuritoare? Acolo sunt Feţi-Frumoşi, Ilene Cosânzene, curge lapte şi miere. Între timp, până găsiţi literatura de care vă vorbeam, poate recitiţi elucubraţiile pe care le-aţi postat în comentarii şi vedeţi că sunteţi foarte departe de postura în care să daţi sfaturi. Vă macină diverse sentimente, iar frustrarea e dominantă. Eu nu scriu cărţi, nici poveşti nemuritoare. Sfaturi terapeutice iar nu dau, că nu mă pricep. Sunt pur şi simplu o oglindă în care se reflectă societatea. Ştiu că nu vă place ce vedeţi, dar ăştia sunteţi, de prea multe ori caraghioşi şi ridicoli. Când vă spune cineva adevărul nu vă place pentru că speraţi să vedem „frumosul”. Mai uitaţi-vă la Fashion TV la prezentări de modă pentru comparaţie.

    • Intradevar, intunericul, neinplinirea sufletesca, lipsa iubirii ,lipsa de respect, fac din dv scriitorașul de provincie !!!! Daca varful carierieI dv este acesta, atunci va meritati pe deplin soarta!!!! MAY THE FORCE BE WITH YOU!!!

    • Singura ridicola si neasumata sunteti dvs., stimata doamna Sabau! Doar daca ai 14 ani poti defila in prezentari de moda pt a nu fi ridicol? Daca tot ati auzit de Fashion TV, va invit sa urmariti prezentarile difuzate acolo, unde puteti vedea manechine de 25, 30+ ani. Nu are rost sa va dau nume, pt. ca ma bazez pe vasta dvs. cultura generala in modeling si pe faptul ca sunteti un jurnalist informat. Sau? Daca acele manechine sunt batrane, cred ca dvs. ar trebui sa fiti un jurnalist pensionat. Sunteti o oglinda in care se reflecta rautatea si invidia. Raman la aceeasi parere: sunteti o persoana frustrata si lipsita de profesionalism!

    • O oglindă nu e nici rea, nici invidioasă. Cei care se uită în ea sunt aşa. Pe de altă parte să ştiţi că, în tot acest morman infinit de defecte, am o calitate: mă semnez cu numele meu, nu cu 15 pseudonime pe zi.

  • No, în altă ordine de idei, amu m-am prins care-i legătura cu politrucii prezenți la marea siondrofie. Păi numa ei își pot permite să cumpere așa frumoase acoperăminte ale goliciunii femeiești, că numa lor le ptică banii din cer și din nemuncă. Cum ar suna un rechizitoriu al unui procuror al DNA, în care preopinentul să găsească printre scuzele faptei sale, dorința nevestesii de a avea o capodoperă designiferă semnată Tina Olari?… și permanenta scuză că obrazul subțire cu cheltuială se ține.

    • Rechizitoriile de la DNA sună cum vor procurorii, că doar dovezile sunt fabricate, se știe. Păcat că adevărata corupție crește alimentată fiind de instituțiile care ar trebui să o distrugă.

  • La asa eveniment monden, am crezut ca ministrul apararii prezinta si tinuta de oras, care va fi purtata obligatoriu in afara cazarmii. Ma uit la mai marii armatei, toti in tinuta de instructie, tinuta care se poarta doar la instructie, si ma intreb nu au alta tinuta s-au au fost luati cu arcanul de prin poligoane si adusi aici. Dar cand partidul ordona, toti executa.

  • Asteptam cu nerabdare ,,Femeia europeana,, unde la invitatia doamnei Doris ,,DESIGNERUL,,Tina o sa prezinte colectia de cearceafuri ,,Hala DECEBAL,, cu tema ,,Oh my GOOD ,, cum zic francezii.

  • Dintre toti doar pe Ogagau nu ne putem supara, despre el stim ca ii plac femeile deci el era acolo pentru „prezentare” si pentru Dolha..

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS