Social

CSEI nr. 1 Bistriţa şi Şcoala Gimnazială Vermeş, câştigătoarele concursului Patrula de Reciclare

Două şcoli din Bistriţa-Năsăud se numără printre câştigătorii premiilor locale ale programului naţional de educaţie de mediu Patrula de Reciclare fiindcă au promovat obiceiurile bune faţă de mediu şi colectarea selectivă a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) în comunităţile lor.

Este vorba de patrula de la Centrul de Educaţie Inclusivă nr. 1 Bistriţa, coordonată de profesoara Teodora Popescu la secţiunea „Cea mai activă patrulă” şi cea de la Şcoala Gimnazială Vermeş, coordonată de Ana Maria Iiuţa, care a adunat cea mai mare cantitate de baterii.

În total, în ţară, au fost desemnaţi 88 de câştigători, echipe din grădiniţe, şcoli şi licee. Unităţile de învăţământ câştigătoare pot alege să primească aparate electrice pentru uz didactic sau finanţarea parţială a unei excursii educative. Premiile locale recompesează eforturile şi reuşitele profesorilor şi copiilor din timpul anului şcolar.

Premiile naţionale ale ediţiei se decid la finalul lunii august şi depind de implicarea Suporterilor – firmele, instituţiile şi persoanele care vor preda la reciclare deşeuri electrice, în contul Patrulei din judeţul lor sau din Bucureşti.

Se califică pentru premiile naţionale primele 3 Patrule locale din unităţile teritoriale (judeţ / municipiul Bucureşti) care au colectat cele mai mari cantităţi de DEEE peste pragul de minimum 50g DEEE/locuitor.  La ediţia precedentă copiii din Patrulele judeţelor Bihor, Covasna, Sibiu şi Vâlcea au câştigat premiile naţionale, datorită solidarităţii pe care le-au dovedit-o comunităţile lor.

Cursa pentru premiile naţionale continuă până la 31 august 2015 – copiii predau ştafeta celor mari. Orice instituţie, firmă sau cetăţean poate creşte şansele Patrulelor din judeţul său (respectiv Bucureşti) la aceste premii, dacă scapă legal şi responsabil de aparatele electrice vechi sau defecte din gestiune sau din gospodărie, prin serviciul gratuit de colectare DEEE – TelVerde 0800 444.800.

Patrula de Reciclare a primit, recent, Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Nicolae.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS