Social

Prima casă construită în stil tradiţional la Colibiţa îi aparţine lui Doru Munteanu de la Căliman Club

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
În zona de agrement Colibiţa încep să apară, în sfârşit, şi construcţii cu stil. Preşedintele Căliman Club, Doru Munteanu, un cunoscut promotor al turismului montan, a construit o casă pe care a acoperit-o cu şindrilă din Bucovina, i-a pus podea din lemn şi a decorat-o în interior cu mobilier vechi din Sighişoara.

Doru Munteanu (48 de ani) este unul dintre cei mai cunoscuţi promotori ai turismului montan din Bistriţa-Năsăud, practicant de rafting şi caiac pe râuri repezi de munte, mountainbike, dar şi ski de tură.

Asociaţia Căliman Club pe care o conduce a organizat de-a lungul timpului numeroase drumeţii, tabere şi cursuri de supravieţuire, dar şi concursuri de rafting şi  ww-kayaking, ştafetă de înot, alergarea şi mountainbike, respectiv ski de tură. De curând, Doru Munteanu a intrat şi în atenţia bloggerilor specializaţi în home&deco întrucât şi-a construit o casă tradiţională la Colibiţa. Unul dintre aceştia este Adeva Pârvu care scrie pe blogul ei despre Doru Munteanu care „şi-a dorit un loc pentru el şi familia lui care să vorbească clar despre România”.

De aici aflăm că Doru Munteanu a început în 2008 să-şi ridice casa de la Colibiţa inspirat de numeroase locuinţe tradiţionale pe care le-a văzut şi fotografiat în muzeele din România. A vrut neapărat să o acopere cu şindrilă făcută în Bucovina, a găsit piatra de pe soclu lângă Putna, iar mobila din interior a cumpărat-o din Sighişoara.

Un meşter din Suceava şi un artist au transformat mobilierul în aşa fel încât cei care trec pragul casei sale au impresia că mobila e veche de sute de ani. Covoarele le-a comandat la o mănăstire de maici, perdelele au fost la rândul lor făcute manual. Toate acestea au făcut ca abia după şapte ani, mai precis în mai 2015, casa lui să fie gata.

„Dar Doru Munteanu e obişnuit să fie tenace şi mai ales să fie primul. E primul care şi-a făcut o casă nouă în stil tradiţional în Colibiţa, primul care a făcut rafting pe râurile din Bistriţa şi care are licenţă pentru aşa ceva, primul care a avut o placă de snowboard în Bistriţa şi a participat la concursuri în Braşov, primul care a făcut filmări sportive şi le-a difuzat la o televiziune din Cluj. (…)”, scrie Adela Pârvu.

Potrivit acesteia, Doru Munteanu a amenajat special trei camere la mansardă unde poate găzdui şase persoane. „Iniţial şi-a dorit ca aici să aibă biroul lui. Este şi jurist consult şi face consultaţă pentru firme străine, dar şi ghid turistic, un împătimit al munţilor. La 48 de ani, după ce a cutreierat lumea şi bate ţara în lung şi în lat s-a hotărât să se stabilească la Colibiţa, unde va finaliza şi o mică pensiune, desigur, tot în stil tradiţional”, mai scrie ea.

Pe blogul jurnalistei apar şi numele meşterilor cu care a lucrat Doru Munteanu, dar şi numerele lor de telefon şi localităţile din care provin.

Sursa foto: Facebook Doru Munteanu

Doru Munteanu OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA Casa Doru Munteanu 3

8 comentarii

  • In sfarsit, un inceput promitator care trebuie continuat. Cu o floare nu se face primavara. Colibita anilor ’60 se remarca si prin aspectul splendid al cabanelor inspirata din arhitectura montana specifica Tirolulului Austriac si care gazduiau la nivel national tabere scolare de neuitat organizate aici. Era suficient sa vezi pe o carte postala ilustrata o astfel de cabana acompaniind un colt de natura montana, ca sa stii ca-i vorba despre Colibita. Dupa construirea barajului acele cabane au ajuns pe fundul lacului. In prezent, la Colibita domneste haosul in materie de sistematizare. Multi au ingradit si ce nu-i a lor. Au mers cu gardul pana la oglinda apei luand pana si zona de protectie din jurul lacului. Ca sa nu mai vorbim de construirea haotica. De aceea la Colibita ar trebui sa se refaca statutul de statiune a taberelor scolare, prin reconstruirea cabanelor care dadeau acea personalitare inconfundabila. Ar trebui incurajata (nu fortata) revenirea la acel gen de arhitectura tiroleza, prin punerea la dispozitie gratuita a unui numar de proiecte de constructie pentru cabane sau pensiuni, sau prin reducerea taxelor la obtinerea autorizatiei de construire la cei care opteaza pentru altfel de proiect. Astfel, Colibita ar putea recastiga un anumit grad de “personalitate” cel putin la ceea ce se construieste in continuare.

  • bravo…bravo. asta e adevaratul traditionalism dupa care ,,lesina,, strainii. nu termopane si gresie de Kuweit. inca odata bravo.

  • Daca o casa cu ferestre din PVC, se poate numi in stil traditional, atunci nu mai am cuvinte. Eu stiu? poate acum 100 de ani erau termopane!
    In rest ceea ce a facut, e ok. Felicitari

    • Marius, sa stii ca ferestrele sunt cu tamplarie din lemn, chiar duble, cum erau pe vremuri. Doru spune ca si-a dorit asa ceva pentru a lasa interiorul sa respire 🙂

    • Stimata doamna, repet, ati fost la fata locului? Sau scrieti asa din auzite? Sau daca ati fost, poate nu faceti diferenta intre o tamplarie PCV si una de lemn.

    • me marius da ci nervos esti.da cu ce ti-o gresit biata fumeie.Sa stii ca ea are dreptate.

    • Ba Gusti, ia mergeti naibii la fata locului si vedeti ce tamplarie are casa, nu mai face spume la gura degeaba.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS