Actualitate

CSM Bistrița – Devatrans, meci decisiv. Șeful CJ: Să susținem împreună acest vis frumos

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, îi invită pe bistrițeni să susțină echipa de handbal feminin CSM Bistrița, care va juca derby-ul etapei a 10-a și totodată al seriei cu CSM Cetate Devatrans sâmbătă 14 noiembrie, de la ora 11.00, la Sala Polivalentă.

Se întâlnesc primele două clasate ale Seriei B din Divizia A, care au ca obiectiv promovarea în prima ligă. CSM Bistrița este pe locul 2, iar principala contracandidată, CSM Cetate Devatrans, a preluat șefia seriei.

Până acum, CSM Bistrița a obținut opt victorii din tot atâtea posibile, având 24 de puncte (golaveraj +106), însă în etapa a 9-a, din acest weekend, stă, motiv pentru care s-a făcut rocada în fruntea clasamentului. CSM Cetate Devatrans a învins acasă pe CSU de Vest Timișoara (36-17) și a acumulat același număr de puncte (24) din tot atâtea jocuri (opt), dar are golaveraj mai bun, +125, și a trecut pe primul loc, peste CSM Bistrița, înaintea meciului direct din penultima rundă a turului.

Ne aflăm în fața celui mai important meci al echipei noastre de handbal feminin! Bistrițenii au fost de fiecare dată un public extraordinar și au avut un rol foarte important în victoriile fetelor noastre. Meciul de sâmbătă este decisiv pentru promovarea echipei noastre în prima ligă și din acest motiv vă invit să susținem împreună acest vis frumos, cel de a avea o echipă a unui sport de masă în prima ligă națională. O comunitate, o echipă, același vis, CSM Bistrița!”Emil Radu Moldovan

Aici clasamentul complet și programul meciurilor.

Rezultatele anterioare: CSM Bistrița – CSU Oradea 39-13 (etapa 1), ACS Avram Iancu Arad – CSM Bistrița 14-51 (etapa 2), CSM Bistrița – SCM Pitești 33-21 (etapa 3), SC Mureșul Tg. Mureș – CSM Bistrița 18-33 (etapa 4), CSM Bistrița – CSM Slatina 32-22 (etapa 5), CSU Reșița – CSM Bistrița 26-34 (etapa 6), CSM Bistrița – ACS Sepsi-Sic Sfântu Gheorghe 37-21 (etapa 7)CSU de Vest Timișoara – CSM Bistrița 29-43 (etapa 8).

În iulie, Consiliul Județean a alocat 1.000.000 de lei pentru susținerea echipei în Divizia A, cu target unul din locurile 1-2 la finalul campionatului 2015-2016. Locul 1 în serie promovează direct în Liga Națională, iar locurile 2 și 3 joacă baraj cu echipe de pe locurile 11 și 12 din Liga Națională.

Foto: arhivă

8 comentarii

  • Chelnere , cand te mai semnezi scrie inaintea numelui cuvintele „chelner ceacanau ” ca atunci va sti mai bine lumea ca esti tu . Altfel , risti sa te confunde si sa culeaga altcineva laurii promovarii tale care nu o sa-ti foloseasca la nimic in beci .

  • Chelnerul e antrenor secund la CSM Bistrita . El da banii , el ia salariu de nabab . Hei , DNA , v-au desfiintat PSD-istii .

  • ,,Acest vis frumos”nu-i alceva,decat o campanie electorala,de 1000 000 de lei din banii nostri.In acest moment nu avem nici infrastructura(sala de sport corespunzatoare,baza de antrenament,recuperare etc) si din pacate nici jucatoare decat pt. divizia A.Jucatoarele sunt imprumutate de la B.Mare si vor pleca in secunda doi cand bani se termina.Hai sa o luam de jos,sa ne construim infrastructura,sa sprijinim si sa ne crestem propri sportivi si sa jucam la nivelul la care suntem capabili,altfel sunt baloane electorale care se sparg odata cu castigarea sau pierderea alegerilor si uite asa ,,visul frumos” devine cosmar(ex.Gloria din Liga l in liga v)

  • bun idee….Geta Vartic ar putea infiinta in cadrul C.S.M Bistrita niste grupe de juniori….cat despre marile jucatoare fara ele nu prea poti…nu s-a chinuit Craciun atatia ani cu talentele de pe plan local dar nu a reusit sa dea lovitura,sa califice echipa….hai sa imbinam utilul cu placutul si printre atatea mizerii sa ne bucuram de o ora de handbal la 2 saptamani…..sau de prietenia lui Horatiu Pasca…e un om minunat…..

    • ,,E pi digiaba ,doar o lecuta di campanie bre ca doar o dat 1000 000 di parai din bani matalica ,doara,doara o mai stringi ceva voturele ca alfel ii bai mare,ricam sa jucam la pcicnita domneasca”(Bogdan-Voda….pardon…Ivan-Turbinca……iar am fintat DiNiAul asta

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.