Dulceţurile şi siropurile făcute pe Valea Bârgăului după reţete tradiţionale şi brânza frământată la Sângeorz-Băi, în total peste 25 de produse, aşteaptă anul acesta recunoaşterea oficială din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru a intra pe lista oficială cu produse tradiţionale.
Judeţul Bistriţa-Năsăud a reuşit până acum să introducă în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale doar Povila de Bârgău, un magiun local, şi Pita cu crumpiri, adică pâine făcută din aluat cu cartofi. Documentaţia pentru ambele produse a fost făcută de AFI Pro Familia.
„Avem două produse tradiţionale atestate şi 10 produse obţinute conform reţetelor consacrate. Asociaţia Pro Familia a depus documentaţia pentru încă 25 de produse în vederea avizării de către MADR pentru dulceţuri şi siropuri, iar Cooperativa Agricolă Sângeorz-Băi pentru Brânza frământată de la Sângeorz-Băi. Ele sunt în procesare şi sperăm să fie aprobate. Oricum, se discută şi de o modificare a legii care face referire la aceste produse tradiţionale şi reţete consacrate în sensul de a fi mai permisivă”, a spus Nuţu Tabără, directorul Direcţiei pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud.
Printre dulceţurile şi siropurile făcute de AFI Pro Familia după reţete tradiţionale se numără cea de trandafiri, de zmeură, de fructe de soc, dar şi siropuri din mure, brad sau pin.
În România sunt atestate peste 670 de produse tradiţionale. Lista lor poate fi consultată AICI.
Cartofii, au diferite denumiri în diferite zone ale județului Bistrița-Năsăud, ca de exemplu: crumpiri, grampiri, picioici sau chiar pere de pământ. Acest produs este folosit la producerea pâinii de casă, pentru economie de făină, care era mai scumpă și greu de procurat în zonele de munte ale județului, dar s-a constatat că pe lângă acest avantaj al economiei, mai avea și alte avantaje, care confereau acestui produs răspândit din zonele de munte o valorificare largă datorită contribuției la creșterea calității pâinii prin mărirea consistenței, a gustului și a perioadei mai lungi a păstrării calității acesteia. Datorită timpului scurt de care dispuneau gospodinele pentru pregătirea alimentelor necesare zilnic, pâinea se făcea într-o singură zi pe săptămână în cantitate suficientă pentru această perioadă întregii familii și chiar celor care erau angajați pentru terminarea într-un timp mai scurt a lucrării care tocmai era pe rol, cum era, de exemplu strânsul fânului, secerișul, activități care depindeau foarte mult și de starea vremii, care influența și calitatea produsului obținut și timpul necesar efectuării acestei munci.