Actualitate

Cu ce modificări în privința pensiilor speciale sunt de acord magistrații

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat că este de acord ca pensia magistraților să nu fie mai mare decât salariul și cu stabilirea unei vechimi minime de 25 de ani în magistratură pentru acordarea pensiei de serviciu, însă a cerut ca creșterea vârstei de pensionare se se facă în etape.

”Sistemul judiciar este de acord ca soluția legislativă propusă să reglementeze un nivel maxim al pensiei, care să nu depășească salariul în plată al unui magistrat în activitate. De asemenea, sistemul judiciar apreciază că este necesar să se stabilească o vechime în magistratură de minimum 25 de ani pentru pensia de serviciu, din care în mod obligatoriu 20 de ani în funcția de judecător sau procuror.

Suntem de acord cu stabilirea unei vârste de pensionare, dar precizăm că este necesară o perioadă de tranziție pentru a asigura încrederea legitimă a profesioniștilor din sistemul judiciar, care și-au început cariera în temeiul unui cadru juridic diferit. Prin urmare, este necesar ca dispozițiile legale să reglementeze o metodă reală de etapizare a creșterii vârstei de pensionare, pe o perioadă de timp rezonabilă, astfel încât să nu se creeze situații discriminatorii între profesioniștii cu o vechime similară în sistemul judiciar, dar cu o vârstă biologică diferită.

Totodată, apreciem că este necesar ca soluția legislativă să prevadă un mecanism de pensionare anticipată, cu penalizarea cuantumului drepturilor de pensie, ce există în prezent în legislația care reglementează sistemul public de pensii. Este echitabil ca o astfel de posibilitate să fie prevăzută și pentru magistrați, mai ales în condițiile în care, potrivit proiectului de lege, limita de vârstă pentru pensionare urmează a fi majorată considerabil.

Prin urmare, apreciem că toate aceste propuneri sunt necesare pentru buna funcționare a sistemului judiciar și pentru garantarea unui act de justiție de calitate, având în vedere că realizarea justiției nu este numai un deziderat, ci o preocupare constantă, ce presupune îndeplinirea cu responsabilitate a acestui serviciu public în beneficiul justițiabilului”, se arată într-un comunicat al CSM.

Judecătorii și procurorii, inclusiv cei din Bistrița-Năsăud, au anunțat că începând de miercuri nu se vor mai ocupa decât de cazurile urgente pentru a protesta față de reforma pensiilor speciale.

Potrivit legii actuale, magistrații se pot pensiona indiferent de vârstă dacă au o vechime de 25 de ani în activitate. Ei beneficiază de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

Potrivit amendamentelor asumate de Coaliția de guvernare, regulile se schimbă acum. Vârsta de pensionare crește de anul viitor etapizat, de la 50 de ani, în 2024, la 60 de ani în 2035. De asemenea, pensia de serviciu va reprezenta 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi sporurile cu caracter permanent, aferente oricăror 12 luni consecutive din ultimii 10 ani de activitate înainte de data pensionării.

Totodată, se propune un impozit de 15% penstru suma care depășește salariul mediu net.

În România, sunt 5.252 de magistrați pensionari, iar pensia medie de serviciu este de 21.555 de lei, din care 19.902 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 5.101 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Reforma pensiilor speciale este un jalon în PNRR, România riscând să piardă peste 3 miliarde de euro de la UE în caz că nu o face.

Beneficiari de pensii speciale – de serviciu și militare – sunt în jur de 190.000 de persoane, grosul fiind la pensiile militare – aproape 180.000 – unde intră cele de la MAI, MApN, SRI, SIE și STS.

19 comentarii

  • Daca judecatorii sunt cei in care ne punem speranta ca sunt de partea legii ma mir de calitatea proceselor daca ei sunt in stare sa o ocoleasca in cazul lor cand la mijloc sunt bani!

    41
    3
  • Caramba!
    Acești oameni fiind în protest….au întrerup greva pentru al elibera din închisoare pe fostul primar Piedone, o dată scăpat, și-au continuat protestele ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat ….
    Realitatea întrece ficțiunea, totul arată parcă am fi la Hollywood!!!
    Cum să nu ies la vot în 2024 și să-i trimit la NAIBA pe toți incompetenți aceștia.
    Într-un Stat 🇪🇺 care se respectă i-ar fi luat de aripă pe Ei, șefi lor și cine a inventat aceste anomalii și le taie zborurile înalte… coborâți aici cu picioarele pe pământ!!!

    29
    15
    • Levente, ești un USR-ist neinformat care citește numai titlurile de pe facebook și urmărește la televizor numai U.M. Digi24, deci îți iei fakeNews-urile din surse oficiale. Ai numai propagandă rezist în cap, așa că ia-ți trotineta și du-te!

      21
      22
    • @Dana

      De acord, e punctul tău de vedere și trebuie să ți-l respect… îmi place sau nu-mi place!!…(mai bine pe lângă tine decât împotriva ta). Trăiesc total altceva și trebuie să fiu fidel la ceea ce eu trăiesc, nu-mi permit să mă înșel pe mine însumi, fiecare știe cât valorează munca sa la fel cum și eu știu că munca mea valorează 20€/h o ieșire sâmbăta sau ora de meditație a unui profesor e X, el are capacitatea de a-și valorifica munca … și exemplele continuă.
      Se cere ceea ce se cere de la 🇪🇺 fiindcă se știe ceea ce e corect și ce nu e corect.
      Sunt vorbitor a mai multor limbi de circulație Internațională și consumator a Presei Internaționale (serioase și nu-mi complic viața cu fake-uri) așa că nu mă împiedic așa ușor într-un os de pește.
      Cont Facebook nu am, l-am anulat în 2016 și datele de data asta le-am citit pe Ziariști.com
      Acuma te voi lăsa ca să poți continua cu ceea ce făceai și ai grijă de tine „simpatic-o”
      Sus inimile!

      15
      15
  • Pensiile magistraților nu sunt mari, sunt COLOSAL de mari în raport cu cât ar merita acești oameni! Da! am spus oameni pentru că sunt oameni nu Dumnezei cum se cred ei! Pensia medie a unui magistrat e 22000, iar pensia medie din sistemul public e de 1962 lei, deci acești speciali au pensii de 11 ori mai mari! Și toate aceste pensii speciale nemeritate și nesimțite le primesc magistrații la 45-50 de ani. Vă mai dau un exemplu: unu e polițist 23 de ani, 3 ani e procuror și i se echivalează anii de poliție ca vechime la pensia specială din justiție. Atâta lipsă de echitate a mai fost în România numai pe vremea fanarioților. Și e total absurd să iei pensie mai mare decât salariul atunci când munceai.

    33
    6
  • Pe deoparte mă bucur cum #rezist-USR, le-o trag magistraților acum și cum erau ei prin 2017-2018 cei mai aprigi apărători ai acestora, cum îi apărau de modificarea legilor justiției. Mai țineți minte când ieșeau ei în piață cu mânuțele din carton ,,toți pentru justiție,, ha,ha,ha, iar magistrații deveniseră #rezist și pactizau cu USR și toate ONG-urile de casă? ieșeau pe treptele tribunalelor și protestau?
    Acum să-și merite soartă și sa-i înghită pe favoriții lor cu pnrr cu tot și cu pensiile înjumătățite! hahaha.

    14
    11
  • Stie cineva in statele europene sau SUA la ce varsta se pensioneza magistratii? Ca pentru alte categorii sociale nespeciale imediat se dau exemple.Poi ori suntem occidentali la toate ori nu suntem.

    21
    1
  • Germania ,Cehia,Franta ,Italia ,Olanda nu acorda nici un privilegiu angajatilor din sistemul judiciar.Danemarca doar prim procurorilor si judecatorilor cu de rang superior.Deci vrem o țara ca afara!

    26
    4
  • Aloo…Indignatii…? Daca magistratii incep greva acum si tine toata luna iulie urmand vacanta judecatoreasca din august(toata luna) nu mai sunteti ingrijorati ca si la greva profesorilor? Nu mai infierati cu manie proletara faptul ca nu fac greva in vacanta? La astia nu le numarati orele lucrate in pandemie si compensatiile pentru chirii,transport ,rate la locuinta si cheltuieli medicale compensate integral ?Acuma inteleg ca unii ar vrea greva asta sa dureze vreo cztiva ani sa le vina prespcritia .Dar oamenii de bine,cetatenii care au cauze in justitie si amanarile le provoaca prejudicii materiale si morale ?S au erati indignati doar la apasarea pe buton si apoi turma s a luat dupa voi…asa in numele emotieii publice induse?

    14
    5
  • Vad ca multa lume nu intelege pe deplic ce face un magistrat(judecator, procuror etc ) . Oameni buni, nu ei fac legea, ei doar o pun in practica.

    Vreti sa injurati si sa invunuiti pe cine face legile cum sunt, dati in guvern. Nu uitati ca sunt 3 mari puteri in stat: puterea legislativa, executiva si judecatoreasca. Legislativa = guvern, ca ei dau legile, executive = politistii in mare parte ca ei le execut si judecatoreasca sunt judecatorii care judeca in baza celor date de legislativa.

    Cat timp multi sunt in vacante sau petre timp cu familia, judecatorii sunt la birou sa isi faca dosarele. Nu uitati ca ei nu sunt platit pentru ore suplimentare.

    Legat de pensii, poi sunt asa mari tot din vina guvernului, care nu a modificat legea pesiilor magistratilor de la inceputul anilor 90 , unde nu e specificata o vechime obligatorie pentru a iesii la pensie. De pensiile politistilor sau a militarilor de ce nu ziceti nimic? Ei stau maxim 20 de ani dupa care ies la pensie cu o pensie de multe ori mult mai mare decat salariul , iar dupa se angajeaza ca agenti de paza .

    Iar in vacanta judecatoreasca, stati linistiti ca multi magistrati sunt la birou sa isi solutioneze cazurile, care sunt din ce in ce mai complicate, ghiciti din a cui vina.

    10
    31
    • @ facepalm
      In prima instanța , fostul bucătar actual mare primar , a primit 8 ani jumate pușcărie !
      La apel au dispărut 4 ani jumate si-au rămas doar 4 !
      Ieri ICCJ constata ca fapta nu exista si-l eliberează pe condamnat !
      Presupunand ca nu e vorba justitie corupta , rog explicați cum e posibil ca judecătorii a trei Instanțe sa dea sentințe atat de diferite ?

      16
      1
    • Cu pensiile militarilor și polițiștilor bați câmpii cu grație! Vârsta minimă la care se iese la pensie cu drepturi depline este 48 de ani efectiv( 55, din care se scad sporurile de vechime, respectiv 6 sau 3 luni la an, în funcție de domeniul de activitate) iar pensia nu este de două ori cât salariul, este cam 80% din el apoi se scade norma de echipare și hrană! Înainte să scrieți, vă puteți documenta, pentru ca datele sunt publice!

      7
      8
    • Facepalm, ce ai cu polițiștii și militarii?
      Ți se pare că sunt pe picior de egalitate cu magistrații sau au fost vreodată?
      În ceea ce privește vechimea la care afirmi că ies la pensie de 20 ani, vechime bați câmpii, se iese cu minim 26 ani în grupa I și cel mai devreme la 47 ani, iar pensia este de 58,5% din salariul net din ultimele 6 luni fără sporuri de nicio natură. La magistrați îți ajungeau și 1-2 ani vechime dacă veneai din avocatură, notariat și ieși la pensie la 45 ani legal cu 85% din ultimul salariu brut cu toate sporurile și restanțele incluse, ceea ce duce la o pensie cu mult peste netul salariului din activitate, deci??
      Cât privește riscurile meseriei, stai blând că nu se compară, magistrații sunt păziți de jandarmi tot timpul la serviciu unde au risc 0 față de cei care intervin la evenimente, manevrează armament și nu au nicio protecție. Nu mai vorbesc de salarii poliție/militari pleacă de la minimul pe economie, iar dincolo de la 8000 lei în sus, ca începător mă refer.
      Să vorbim de dosare? Păi fără poliție cine întocmește și soluționează efectiv dosarele penale sau crezi că procurorii ies din birouri fără polițiști?
      Ordinea publică și securitatea națională este asigurată de cei care nu au drept de grevă și care sunt plini de obligații. Crezi că în lipsa acestor servicii mai respectă cineva legea, vine cineva din proprie inițiativă la tribunal să spună că vrea să fie judecat că a omorât pe cineva, a violat a furat, a distrus, a tâlhărit și pot continua? Nu, toți oamenii fără excepție știu de frică altfel fără poliție/armată/servicii, se va aplica legea celui mai tare, legea talionului și nimănui nu îi va păsa de sistemul judecătoresc. Vedeți cum se aplică legea în statele slabe/corupte/fără poliție sau armată puternică din lume gen Ucraina, Mexic, Brazilia, Columbia, etc ca să nu mai enumăr și altele. Așadar un stat fără o armată puternică care să garanteze independența acestuia, o poliție care să garanteze ordinea și liniștea publică nu poate exista, aceste instituții fiind baza existenței unui stat după care se construiește celelalte instituții publice. Vedeți piramida lui Maslow și nu mai puneți carul înaintea boilor!

      5
      4
  • După ce ai scris mai sus, ești o „onorată pensie specială” sau un procuror care se crede atotputernic, oricum ai încerca să-ți aperi privilegiile nesimțite și nemeritate, nu se justifică sumele enorme care ți le dă statul dim numca noastră! Tu care ești pus să aperi dreptatea, ești beneficiarul celei mai mari inechități și nedreptăți.
    Blocați cât vreți instanțele! Oricum nu ne bazăm pe „dreptatea” voastră!

    18
    8
  • ” un contribuabil”…Te ascunzi dupa sintagma..” munca noastră” ..Sunt convins ca fentezi fiscul de cate ori poți,dar iți place sa comentezi despre ograda vecinului..Justiția aduce destui bani la buget,dar fura toți cum pot..Crezi că miliardele promise prin PNNR vor ajunge la tine? Halal ! Se ling unii pe buze deja…E bine ca ai inghițit galușca lor..” vom face spitale,scoli…”

    6
    14
    • Vlad tu puți a pensie specială! Justiția produce bani???? Păi tu nu vezi că niciodată nu se recuperează prejudiciile? Bogații scapă bazma curată pentru că mituiesc judecătorii iar săracii nu au niciodată câștig de cauză, ca sărac mori cu dreptatea în mână.

      14
      5
  • Care i legea in instante? Aplicarea legii e o gluma …Cum o instanta da 8 ani si urmatoarea 1? Toate cazurile de mare coruptie si furt din bani publici sunt clasate de prescriptii.Violatorii si talharii sunt liberi .

    9
    1
  • Oricat s ar screme (sa castige mai mult)acesti oameni speciali din justitie(ei se cred superiori)condusi de un csm pus politic si corupt,acoperiti de o curte constitutionala mafiota,nu au sanse datorita faptului ca nu mai are ciuma rosie bani in visterie(altfel le ar da cat cuprinde ca sa scape de dosare si puscarie).Efectiv trebuie sa imprumute(ciuma) 3 miliarde de euro pe luna pt a plati bugetarii , pensionarii si dobanzile la datoriile vechi!!Oare pana cand mai functioneaza caritasul specific ramanesc?

    12
    3
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS