Actualitate

Cu măști în stoc pentru o zi, Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” Bistrița începe școala pe scenariul galben

Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” din Bistrița începe noul an pe ”scenariul galben”, ceea ce înseamnă că jumătate dintre elevii care nu sunt în clase terminale vor fi în bănci, iar restul acasă, urmărind orele online. Elevii au fost informați să vină cu măști de acasă fiindcă școala are în stoc 500 care s-ar epuiza într-o zi dacă ar fi împărțite tuturor.

”Începem anul pe scenariul galben, aceasta după ce am analizat toate resursele. Clasele noastre sunt mari, media pe clasă fiind de 27. Neîncăpând elevii în clase la distanța recomandată de un metru, i-am împărțit în două, alfabetic în afara claselor a XII-a care vor face cursuri în atelierul nostru unde sălile sunt mai mari și încap 28-29 de elevi. Mai vin tot așa integral două clase de învățământ profesional terminal. Pentru cei care stau acasă vom transmite cursurile online. Avem computere să transmitem online, avem platformă educațională. Elevii au, în principiu, pe ce să se conecteze. Noi încercăm să facem orele pe Google Meet, deci este suficient și un telefon”, a spus prof. Georgeta Borș, directorul liceului.


”Noi am contactat toți agenții cu care avem contracte pentru pregătirea practică și toți ne-au spus că își asumă responsabilitatea ei. Până acum, niciun agent economic nu a spus că ar exista riscul să nu îi primească. De aceea, nu ne-am făcut până acum griji. Dânșii sunt chiar doritori să meargă elevii în practică. Avem 12 clase de elevi care fac practică la 18 operatori economici. Elevii care se pregătesc pentru a fi tinichigii și mecanici auto vor merge la toate service-urile din Bistrița, la fiecare merg 2,3, cel mult 4 elevi. Cei care învață să fie sudori și lăcătuși avem contract cu Comelf pentru învățământul dual, iar pentru operatori de mașini cu comandă numerică cu Teraplast și Iproeb. La ceilalți agenți economici le-am putut oferi elevi în practică după ce i-am repartizat pe cei de la învățământul dual. Cerințele au fost mult mai mari, dar nu avem de unde să le asigurăm mai mulți elevi”, a spus directorul adjunct, inginerul Mihai Sporiș.

Potrivit acestuia, compania TeraPlast este singura companie care îi va prelua pe elevi de la școală cu un mijloc de transport și îi va duce la Sărățel, iar la finalizarea practicii înapoi. În rest, vor merge singuri.

”Avem spații suficiente în care să ținem orele numai de dimineață. Chiar dacă erau gata lucrările, tot am fi fost nevoiți să optăm pentru scenariul galben pentru sălile de curs sunt mici și nu se poate asigura distanța de un metru între elevi. Am respectat ghidul metodologic și ne-am gândit că e cel mai bine așa: jumătatea clasei a IX-a să nu se întâlnească cu cealaltă jumătate din IX-a, iar atunci riscul de infectare e mai mic. Îna cest moment, am decis că 15 elevi stau acasă o săptămână. Dacă vin alte recomandări, ne vom plia și noi pe ele”, a spus prof. Georgeta Borș.

Anul acesta, internatul – care e în reabilitare – și cantina nu vor funcționa, iar cei circa 80 de elevi care sunt din alte localități vor căuta să stea în gazdă fiindcă nici alte internate nu îi pot primi fiindcă trebuie să asigure și ele măsuri de distanțare pentru propriii elevi.

Întrebată dacă are materiale dezinfectante și măști, Georgeta Borș a spus: ”Materiale dezinfectante există, măști mai puțin. Am primit măști când au fost pregătiri pentru clasele a XII-a și când a fost examenul de bacalaureat. Au mai rămas cam 500-600 de măști, care ne-ar ajunge pentru o zi. Le-am transmis deja elevilor să vină la școală cu măștile lor. Noi le vom pune la dispoziție în cazul în care uită vreunul să vină, i se rupe altuia masca”.

”Am făcut un calcul și am ajuns la concluzia că, dacă ar trebui să asigurăm măști pentru toți elevii și personalul din școală, câte o singură mască pentru fiecare, am avea nevoie zilnic de 1300 de lei la un preț de doi lei pentru o mască”, a adăugat și Mihai Sporiș.

Conducerea Liceului Tehnologic ”Grigore Moisil” Bistrița a primit bani de la administrația locală pentru dezinfectanți, dar nu și pentru măști, însă va lua în considerare și opțiunea de a depune un proiect cu finanțare europeană așa cum este prevăzut în OUG 144.

1 comentariu

  • Toata vara s-a mers pe litoral de au fost pline plajele si fara distantare fizica si fara masti.
    La inmormantarea lui Pigmen n-a fost nici o distantare fizica iar mastile au fost tot la a treia persoana. La manastirea de la tihuta romani s-au declarat invincibili in fata virusului.
    De ce se face atata circ cu inceperea scolii????
    In romania toate sunt ca la piata.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS