Cui dăm puterea?

„Puterea în sine e neutră. În mâinile unei persoane bune va fi o binecuvântare, în mâinile unei persoane inconştiente va fi un blestem”, spune Osho în cartea „Putere, politică şi schimbare”.

Spre deosebire de alte alegeri în care parcă ne era mult mai clar cine e „bun” şi cine e „inconştient”, de data aceasta pare mai complicat fiindcă şi unii, şi alţii, de pe stânga şi de pe dreapta, au avut grijă să se demonizeze reciproc. Dând la o parte valul de acuze, pur subiective din fiecare parte, ştim că un om are şi părţi bune, şi părţi rele, la fel cum fiecare regim politic a adus lucruri bune în societate, dar şi rele.

Cum suntem mereu foarte grăbiţi, nu stă nimeni să le pună pe o coală de hârtie, cap la cap, ca să le putem compara. În plus, nu avem nici cultul comunităţii, nu suntem interesaţi atât de binele nostru comun, cât de cel personal. E de ajuns să ne uităm la fiecare scară de bloc. Oamenii trăiesc în apartamentele lor curate şi sunt foarte puţini cei interesaţi de cum arată casa scării, spaţiul verde din preajma blocului. În maşinile lor, mulţi nu vor să vadă nicio scamă, dar nu au nicio problemă să deschidă geamul la intersecţie, să scrumeze pe asfalt sau să-şi arunce hârtiile în plină stradă. Şi atunci să ne mai mirăm că nu le pasă de binele comun? De ce să ne pese câtă vreme nu ştim care este acela? Nu ni l-a spus nimeni sau nu am vrut să ascultăm ce aveau de spus cei care păreau să-l cunoască mai bine. Aşa şi cu alegerile de duminică. Mulţi vor vota gândindu-se la cum le-a fost lor într-un anumit regim politic, unora bine, altora prost. De asemenea, mulţi vor porni de la premisa că le va fi tot aşa şi de acum înainte, deşi nu există nimic sigur în vremurile noastre.

În mod normal, oamenii ar fi trebuit să fie informaţi corect despre cei doi candidaţi intraţi în finală. Noi însă trăim într-o ţară care numai normală nu poate fi numită, în care media centrală s-a împărţit în două, uitând total de echidistanţă. În mod normal, televiziunea naţională ar fi trebuit să găzduiască o dezbatere între cei doi candidaţi, însă a fost refuzată în favoarea presei partizane. Aşa cum am scris deja, prima întâlnire Ponta-Iohannis a fost un fiasco, dovadă că nici măcar „presa favorabilă” candidatului ACL nu a fost în stare să se ridice la înălţimea unui astfel de moment. A doua dezbatere, de la B1, a fost măcar mai bine pregătită, cu un moderator pe care nu-l putem acuza de partizanat şi nici de diletantism. Cu toate acestea, din cauza temelor dezbătute şi a răspunsurilor date de cei doi finalişti, eu, una, am rămas cu un sentiment neplăcut. Am aflat pentru a nu ştiu câta oară că partidele din spatele celor doi sunt pline de corupţi care se ascund de justiţie, că probabil tot ei sunt cei care au finanţat campanii murdare doar ca să scape de gratii, că nimeni nu e în măsură să arate cu degetul spre celălalt. Societatea în care trăim e una bolnavă, iar zilele acestea parcă s-a văzut mai mult ca niciodată cât de suferindă este. În afară de militanţii PSD şi ACL nimeni nu mai pare a fi entuziasmat nici de scrutinul de duminică, nici de rezultate. În fond, ne-am convins cu toţii că, oricine conduce această ţară, indiferent ce ne spune înainte, după ce ajunge la tortul puterii se înfruptă din el cu nesimţire, iar noi trăim la fel.

Cu toate acestea, vă îndemn să mergeţi la vot şi să luaţi aminte la ce a scris un comentator din Prundu Bârgăului care fusese deranjat de muştruluiala post-turul întâi a primarului. El a spus într-o postare că e grozav că s-au făcut lucruri pe uliţa lui, dar că acum e vorba de ţară. M-am tot gândit la acest comentariu, fără să-i dau o anumită conotaţie politică, şi am încercat să întrevăd dacă suntem în stare să depăşim micile noastre interese personale şi să ne gândim la ţară, la nevoile ei, la viitorul generaţiei noi.

Personal, am mari rezerve legate de acest altruism. Mi-e greu să cred că suntem capabili să vedem mai departe de uşa apartamentului nostru, însă consider că a venit vremea să încercăm să privim fiecare tablou dincolo de ce vrea să ne arate pictorul, să vedem ce e în spatele lui, să reperăm binele, atât de mic şi de greu de observat cum este,  şi să nu lăsăm decizia legată de cui dăm puterea în mâinile unor oameni manipulaţi indiferent de care parte.

Mi-ar plăcea să văd, duminică, la vot, foarte mulţi oameni tineri, părinţi, viitori părinţi, studenţi, elevi. Ar fi un semn foarte bun că le pasă de viitorul ţării noastre. Nu contest nici valoarea votului unui bunic de 90 de ani. El însă nu mai are mult de trăit şi daţi-mi voie să am mari rezerve asupra modului în care un om de vârsta a treia înţelege subtilităţile politice ale zilei de azi.

Voi, cei tineri, tehnici până la extrem, capabili să fiţi conectaţi la orice, în stare să faceţi comparaţii şi să vedeţi dincolo de ce vi se arată, nu aveţi nicio scuză. Ieşiţi la vot, arătaţi că vă pasă de ţara asta pentru că altfel vă pierdeţi dreptul de a vă plânge că nu puteţi trăi aici şi sunteţi obligaţi să vă luaţi lumea în cap!

Cristiana Sabău