Actualitate

Culturile de grâu din judeţ, grav afectate de secetă

Unde nu-i apă, vai de recolte! S-au efectuat arături şi însămânţări pe suprafeţe mici de teren, iar producătorii agricoli din Bistriţa-Năsăud sunt sfătuiţi să se reorienteze în privinţa culturilor şi să treacă la grâu şi orzoaică de primăvară, la ovăz şi porumb.

Pentru această toamnă, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, fusese programată însămânţarea pe 5.390 ha cu grâu şi triticale (5.030 ha), orz de toamnă (60 ha), plante furajere (236 ha) şi legume (58 ha), se arată într-un raport al Direcţiei Agricole Judeţene.

Totodată, din totalul de 39.646 ha de arături, s-au stabilit pentru campania de toamnă să se execute arături pe 24.500 ha, diferenţa urmând să fie arată în primăvară (suprafaţa respectivă reprezintă zonele inundabile din luncile râurilor, terenurile situate în pantă).

Din cauza secetei în perioada august-noiembrie, a apărut seceta atmosferică, însoţită de secetă pedologică, care au influenţat negativ executarea lucrărilor agricole. Astfel, nu s-a reuşit însămânţarea decât pe suprafeţe mici.

Până în prezent s-au însămânţat 580 ha cu grâu şi triticale, iar culturile pot să reuşească sau nu, în funcţie şi de nivelul precipitaţiilor din perioada următoare.

Pe suprafeţele arabile afectate de secetă nu s-au putut efectua lucrări de arătură, plugul neintrând în brazdă, ori s-au efectuat arături necorespunzătoare (foarte bulgăroase).

Altă cauză a neefectuării însămânţărilor de toamnă a fost şi costul foarte ridicat al lucrărilor.

Având în vedere că s-au însămânţat suprafeţe foarte reduse, se impune efectuarea arăturilor în perioada decembrie-martie, oricând timpul şi terenul permit, reorientarea producătorilor agricoli în stabilirea structurii culturilor prin creşterea suprafeţelor cu grâu de primăvară, orzoaică de primăvară, ovăz, porumb; asigurarea necesarului de sămânţă; executarea lucrărilor agricole mecanice când condiţiile sunt asigurate, eliminându-se pe cât posibil tasarea terenului.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS