Actualitate

Cum a devenit Ioan Repede inginer chimist: Cât de sus ne sunt idealurile, atât de departe ajungem

Directorul general al firmei Rombat Bistrița, Ioan Repede, a ținut un discurs la Gala Comunitarium 2019 în care a explicat cum a ajuns să devină inginer chimist și apoi să conducă una dintre cele mai de succes companii.

”Avem nevoie de excelență peste tot, fie că suntem muncitori, ingineri, fie că suntem directori. Tuturor ne place excelența și mă bucur să fiu la acest eveniment care este dedicat excelenței”, a spus Ioan Repede.

El a spus că un jurnalist american a expus teoria potrivit căreia în lume sunt trei categorii de oameni: visătorii sau vizionarii – care visează tot timpul și care deranjează, nu sunt prea iubiți, ci chiar hărțuiți uneori, dar care duc lumea înainte, mai sunt tăietorii de iarbă, oamenii foarte buni executanți și mai sunt otrăvitorii de fântâni care sunt tot timpul nemulțumiți, nu le place niciun post de lucru, niciun loc de muncă, tot ce visează alții să facă ei spun că este rău.

”Am ales să spun această poveste fiindcă vorbim aici de niște copii care au dreptul să viseze, sunt chemați să devină vizionari dacă nu au devenit cumva. Am în minte un alt exemplu, este vorba de Hannibal, acel general din Cartagina care la vârsta de 9 ani a jurat să se răzbune pe Roma și la 20 și ceva de ani Roma era la picioarele lui. Cât de sus ne sunt idealurile atât de departe ajungem. Cât de vizionari suntem, ce vise avem, acelea avem mari șanse să se împlinească. Dacă nu avem, nu se vor împlini. Cum iau naștere viziunile? Acestea se pot naște în familia noastră”, a spus Repede.

Managerul Rombat a relatat apoi că a adevenit inginer fiindcă mama sa a pus în mintea lui ”visul de a deveni inginer”: ”Eu sunt născut și am crescut într-o comună din jurul Dejului. Era pe vremea aceea combinatul de celuloză și hârtie și acolo erau ingineri chimiști, iar mama mea mi-a pus în mintea mea acest vis că eu voi fi un inginer chimist, iar inginer chimist am ajuns. Vedeți, la fel putem și noi, ca și părinți, să punem în mintea copiilor noștri visuri profesionale care să îi onoreze pe ei, dar și pe noi. Putem ca și învățători, ca și profesori, mai ales văzându-le deprinderile, orientarea lor, să-i motivăm să ajungă sus. Aceasta face parte din ceea ce vrem să facem și în seara aceasta: să-i motivăm pe acești elevi să țintească sus și să ajungă acolo. Există și alte locuri unde asemenea viziuni pot fi plantate în mintea tinerilor sau a oamenilor mai mari, există reorientări profesionale poate la vârste mai înalte. Deci toți putem fi un teren pentru viziuni, pentru vise și profesiuni înalte, bine făcute, exclente”.

Omul de afaceri a adăugat: ”Este important pentru tineri în special să-și urmeze chemarea, vocația. Ei înșiși pot să vadă dacă sunt buni la matematică și atunci să urmeze IT sau Politehnica, dacă sunt buni să compună frumos și pot merge spredirecția umanistă. E foarte important să ne angajăm în viața profesională acolo unde avem chemare, unde avem talent. Un al doilea lucru foarte important este munca. Cineva spunea că geniul înseamnă 99% transpirație și 1% inspirație. Deci vedeți, pentru a ajunge sus, pentru a ne atinge idealurile trebuie să muncim. Orice firmă, orice birou, toți au nevoie de oameni muncitori care să facă o muncă excelentă, vă motivez să faceți asta”.

Un alt aspect pe care l-a adus în discuție a fost ajutorul lui Dumnezeu: ”După ce am devenit inginer, visul meu profesional era să ajung inginer principal II. Atât era limita mea. Poate unii știu, era vorba de perioada comunistă, eu am fost un creștin practicant, mi-am mărturisit credința și nu se putea urca mai mult și eram mulțumit să fiu inginer principal II, dar Dumnezeu a făcut în suveranitatea lui să fie altfel și, de peste 20 de ani, sunt director general la una dintre cele mai bune firme din Bistrița. Îmi scuzați lipsa de modestie că am spus că e una dintre cele mai bune firme, dar am spus-o din iubire pentru firma aceasta și pentru toți angajații ei și considerați că această apreciere merge în dreptul angajaților firmei Rombat. Vedeți, undeva în viața noastră intervine și Dumnezeu. Eu am spus că o să fiu inginer principal II, dar Dumnezeu a spus: vei fi director! Și așa a fost, cum a vrut Dumnezeu. De aceea, îi îndemn pe acești copilași să aibă încredere și în Dumnezeu și să-i ajute Dumnezeu să ajungă cât mai sus ”, a spus în încheiere Ioan Repede.

Etichete

22 comentarii

    • E interesant cum la „creștini”, Dumnezeu nu ține cont de cum sa ajuns acolo unde sunt…( bani, funcții…)
      O dată văzuți cu banii în buzunar, sunt binecuvântați de Dumnezeu, nu contează deloc cum au ajuns în posesie.
      „Prin muncă cinstită” sa citez un alt om care are planul vieții scris de divinitate.

      Nu era rombat amendată, nu demult, pentru ceva concurență neloială, sau ceva înțelegeri ascunse, ilegale prin care manipulau prețurile?
      Acum e invitat să dea exemple de moralitate tinerilor…

    • @… Rombat este detinuta de grupul Metair in proportie de 99,5%, cum crezi ca ar ajunge bani la salariati daca nu sunt actionari? Vorbiti numai sa sune

    • Inainte de 2012 a fost un actionar, ca alti zeci daca nu sute, de salariati.
      Ce e cu Hydro Borca? O investitie

  • Un discurs rostit de unul dintre cei mai mari manageri din zona si din țară.
    Un adevarat om care a povestit chiar cu multă modestie , traseul de la copilărie si visul său in urma dialogului cu părinții si pana la funcția de director general a unei firme de top di Romania si chiar din Europa.
    Experienta acumulată, cultura dobândită si morală creștină face din acest om , un model de urmat .
    Multumim dl director general pentru lecția de spirala ascensională in cariera pe care o pot realiza tinerii urmând visul lor .
    Simplu: Vis ,analiza, indrumare , munca ,învățare, munca ,învățare, munca ,…..toate cu caracter ,morală , credinta si respect !

    • Așa, e poziția rombat, și?
      Este la fel cum la Volkswagen nu știa nimeni de softurile de trucat emisii, decât „nemernicii” ăia de ingineri care l-au conceput, fără sa își dea seama nimeni ca se întâmplă asta.
      Am văzut reacția „morală” a acestui om în situații care nu apar în presă…
      Moral la astfel de oameni e tot ce se face și se vede în jur… Dedesubturile pot fi și întunecate.
      Dacă nu sunt prinși, e binecuvântare, dacă sunt prinși, nu știau sau au avut un duh rău…
      În dreptul dumneavoastră puteți avea ce opinie vreți.

  • Un om de valoare, cel mai frumos se da prin exemplul realizarii copiilor lui. La dansul nu exista asa ceva desi vorbeste altor tineri. Trebuia sa specifice ca un copil, asa cum sunt copii dansului, a nu realiza nimic prin excelenta in viata si a sta pe spinarea parintilor nu e tocmai un lucru rusinos ci un exemplu vrednic de urmat.

  • Dar că nu te poți angaja la Rombat dacă nu ești pocăit, nu spune nimeni? Eventual muncitor necalificat, și chiar și așa ți se sugerează să mergi la întrunirile pocăiților, dacă vrei să ai un loc muncă. Să mă mai scutească cu minciunile de pocăiți, că ei una spun și alta fac. Cât despre comentariile unora, mă abțin… este trist cum unii își lipesc buzele pe fundurile pocăiților pentru un pumn de galbeni 🙁

    • Haideti sa vedem, Logistica: 1 penticostal, 1 catolic, 6 ortidicsi. Laborator: 6 ortodocsi. Planificares Productiei: 3 ortodocsi, 1 reformat. Resurse umane: 1 baptist, 4 ortodocsi. Marketing: 1 penticostal, 1 baptist, 1 catolic, 1 reformat, 2 ortodocsi. Financiar: 1 penticostal, 6 ortodocsi. Cumparari: 1 penticostal, 1 reformat, 3 ortodocsi….. sa mai continu?

    • Domnule Bistrițean, dacă e adevărat ce spuneți, îmi retrag vorbele. Se pare că s-au mai schimbat lucrurile. Chiar eu am trecut pe-acolo în urmă cu 15 ani, aveam un CV beton, dar nici măcar n-am fost chemat la interviu, am mai trecut eu pe-acolo cu tupeu după câteva zile și mi-a spus pe hol o cunoștință din interior să nu mă supăr dar și-a mai depus CV-ul și o pocăită și nu prea am șanse… și să merg sănătos mai departe… Toți prietenii mei râdeau de mine când le-am povestit, „păi tu acolo ai vrut să te bagi, între pocăiți”. Dar probabil s-au mai deșteptat și pocăiții, după ce ies din viață bătrânii aka „generația toxică”, tinerii încet-încet vor ieși din evul mediu.

    • Este aceeasi generatie ca acum 15 ani, acea vorba pe hol, a fost probabil doar o vorba rautacioasa sau o gluma.

  • Un om extraordinar domnul REPEDE, si un iubitor al NATURII ! A sponsorizat AJVPS pt. repopularea cu pesti anul trecut cu 1.000 de lei. Sa traiti mult domnule director cu multa Sanatate !!!

    • Wow, 1000 de lei, extraordinar. Cu siuranță v-a aruncat niște mărunțiș numai să scape de gura dvs, să nu vă mai vadă.

  • Dupa uni de aici daca RombAtul era o ruina la fel ca si majoritatatea fabricilor romanesti era mult mai bine. Neam de scalvi ce sunteti daca v-a murit gaina sa moAra si a vecinului . Tara asta nu o sa Aiba parte de progres cu oameni ca si voi hater-ilor !!

  • Îl cunosc pe dl.Ioan Repede din 1978, am lucrat în același birou cca 6 luni. Eu eram inginer la fabrica de cabluri (din cadrul CICM Bistrița – care reunea toată platforma industrială) de un an de zile, Ionică Repede era proaspăt absolvent repartizat la Fabrica Acumulatorul. L-am cunoscut foarte dedicat meseriei, dar și credinței sale, pe care ne-a mărtusit-o de la început.
    În perioada dictaturii comuniste a fost persecutat, era de facto șeful atelierului de proiectare tehnologie de la Acumulatorul, dar era angajat doar ca inginer, datorită convingerilor sale religioase.
    După Revoluție, Ioan Repede, împreună cu Ștefan Dragomir și Laci Lazany (tatăl actualului manager al Spitalului județean) și colectivul, au transformat Fabrica Acumulatorul, din oaia neagră a industriei bistrițene, într-o societate de mare succes.
    Eu am fost șef CTC al IPE în perioada 1985-1988, care îngloba și Acumulatorul, și raportările de calitate despre produsele Acumulatorul Bistrița erau dezastruoase, returnările în termen de garanție erau de 8-10% ( în condițiile în care TG era de 6 luni).
    Acum, Rombat a crescut termenul de garanție la 2 ani și căderile sunt minore.
    Acu’ 3 ani, l-am propus pe dl. Ioan Repede cetățean de onoare al municipiului Bistrița, pentru meritele sale în salvarea și relansarea ROMBAT, dar și pentru a compensa nedreptățile pe care le-a suferit în vremea dictaturii comuniste.
    Comentariile pe care le-am văzut la acest articol că „pocăiții”, membri ai unei comunități religioase din care face parte Ioan Repede, sunt favorizați la angajarea la Rombat le consider răutăcioase și neavenite.

  • Gunoaielor ! De ce ati dat atatea minusuri la domnul care a spus un adevar despre ing. Repede ? Rebuturi ce sunteti, cititori de doi bani !

  • #Generalul, Domnul Ioan Repede, din spusele mamei si a tatalui care lucreaza la #Rombat , unul dintre cei mai capabili directori dp Platforma industriala Bistrita. Sper sa ajung sa-l cunosc ( desii laudele care i se aduc ma sperie, ca n o sa fac fatza la #Rombat ) daca o sa lucrez la #Rombat

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Nostradamus Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS