Actualitate

Cum a ajuns o femeie răcită din Bistrița ”prizonieră” la Boli Infecțioase. De ce plânge întruna

O femeie de 56 de ani din Bistrița, care nu a călătorit în nicio țară străină și nu a avut niciun contact cu vreo persoană venită din străinătate, a ajuns ”prizonieră” în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Bistrița după ce s-a prezentat cu o răceală la Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU).

Cornel Sabo ne-a contactat miercuri la redacție, disperat că nu mai știe cum să o ajute pe soția lui care a devenit aproape ”prizonieră” în Secția de Boli Infecțioase de pe Alba Iulia.

”Soția mea lucrează la RAAL, eu sunt pensionat. Stăm acasă, nu am fost plecați, nu am avut neamuri cu care să ne întânim. O făcut o simplă răceală, nu avea temperatură, nu avea nimic altceva. Am fost în data de 24 martie a.c. la UPU cu această viroză respiratorie. A fost băgată la CT și au spus că e suspectă de Covid-19 și au trimis-o pe Alba Iulia pentru internare. În 25 martie i s-au recoltat probele biologice și de atunci, până azi, nu a primit niciun rezultat la test. Între timp, în salonul unde e ea au fost introduse persoane într-o stare foarte gravă. Una dintre acestea a fost internată duminică și rezultatele la testare i-au sosit în data de 30 martie, iar la alta care a fost internată luni, probele i-au sosit azi, 1 aprilie, și la această femeie i-a venit rezultatul pozitiv, e infectată cu Covid-19. Soția mea se simte foarte bine”, a declarat Cornel Sabo.

De îndată ce soția lui i-a spus toate acestea, pentru Cornel Sabo a început epopeea telefoanelor: ”Am tot sunat, dar telefoanele de la spital toate sunt blocate. Am sunat și la Prefectură, iar doctorițele de pe Alba Iulia le-au spus celor de acolo că soția mea nu a fost în salon cu persoana infectată. Cum? Ieri au mutat persoana respectivă la care azi i-a venit rezultatul pozitiv”.

În disperare de cauză, omul a sunat și la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj să afle de ce nu vine rezultatul testului care i-a fost făcut soției lui, iar cei de acolo i-ar fi spus că nu există nicio probă care să fie analizată pe numele doamnei: ”Am încercat să să vorbesc cu domnul manager al Spitalului, Lazany, pe messenger, dar nu mi-a răspuns. Am sunat la DSP să vadă unde e rezultatul probei luată de la soția mea. Într-adevăr, e prinsă în sistemul lor de date, dar nu știe nimeni unde sunt testele, cine le-a trimis, unde, cum. Am sunat la Cluj unde se prelucrează testele și mi s-a spus că pe numele ăsta nu există test. Poate s-a pierdut proba, să-i ia alta. Trebuie să dăm bani? Unde să dăm bani? Nimeni nu știe absolut nimic. Dacă soția mea e suspectă de infectare cu Covid-19, nu ar fi trebuit să îmi spună și mie cineva să mă autoizolez, să-mi ia și mie o probă mai ales că eu sunt cardiac, mă încadrez în grupa de risc? Nu mi-a spus nimeni nimic. E un haos total”.

După toate acestea, Cornel Sabo a încercat să-i convingă pe medici să o lase pe soția lui acasă, în izolare la domiciliu: ”Poate sta izolată că avem apartament și casă. Eu stau la casă, ea poate sta în apartament. Le-am zis să-i dea drumul, ei au zis că nu pot că e caz penal. Soția mea plânge întruna, face depresie mai ales că îmi spune că în spitalul de boli infecțioase nu s-a spălat timp de patru zile pe jos, nu este hârtie igienică la baie, nu este dezinfectant în salon. Abia azi le-a pus dezinfectant în salon și noi vorbim de dezinfectant pe scările blocului? Vorbim totuși de o secție de boli infecțioase. Nu mă lasă să intru, să-i dau ceva. Chiar nu știu ce să mai fac, unde să mai sun?”.

Bărbatul se teme că în continuare vor fi aduși în saloane pacienți cu Covid-19, iar soția sa va fi cu adevărat expusă riscului îmbolnăvirii.

ACTUALIZARE Referitor la acest caz, managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, a declarat: ”Nu sunt amestecați pacienți confirmați cu ceilalți. Pe cât posibil am încercat ca cei confirmați să stea singuri în salon. Referitor la faptul că până a primit cineva rezultatul a stat cu ceilalți nu știu ce să vă răspund”.

În ceea ce privește lipsa dezinfectanților reclamată de Cornel Sabo, managerul SJU a spus: ”Nu există așa ceva. Avem 7,5 tone de dezinfectanți pe stoc la spital. Sunt de toate”.

”Singurul lucru care ne îngreunează activitatea e rezultatul probelor care vine foarte târziu. Dacă de la început ar fi venit rezultatele foarte repede, gestionarea pacienților ar fi fost foarte ușoară. Din păcate, ultima oară au venit rezultatele după opt zile. Au fost și defecțiuni la aparatele de la Cluj și atunci pacienții au devenit irascibili. Pe perioada cât sunt suspecți cei asimptomatici este un tratament ușor pe bază de Paracetamol pentru că medicamentele prescrise pentru Covid se dau doar la pacienții care sunt confirmați”, a conchis managerul.

27 comentarii

  • De ce să te testeze dacă nu prezinți nici un simptom? Nu vrei cumva analize din cap pînă în picioare, nu vrei vreo operație?
    Stai acasa!

  • nu mai blamati lucrez in sistem si vad ce harababura e, va spun ca e un haos, sunt directori slab pregatiti care urla si ameninta altceva nu stiu, comunicare slaba, management vai si amar, pusi politic etc
    e o harababura si multi bani sifonati, angajari pe pile, nu spun ca oamenii respecta tot, da asa au fost invatati, mai o spaguta, mai o pila, mai un telfon dat unde trebuie, politic etc

    • Ai dreptate toate sunt numai politic si pile…..ii un haus total in sanatate….multi doctori si asistente nu prea au ce cauta in spital ca habar nu au de nimic!!!

    • Cetateanu, cand te duci la angajare te intreaba ce stii sa faci! Ai auzit de fabrici?
      Nu stii nimic, nu ai nici o pregatire dar vrei ceva post la birou sa invarti 2 hartii pe salariu mare, la buget?

    • Valy draga,
      ia zi cu ce nota ai terminat facultatea de medicina? Ce specializare ai?
      ia zi cu ce nota ai luat examenul de asistente?
      ia zi ce specializare ai de poti sa evaluezi capacitatile profesionale a unor cadre medicale?

  • Cand te duci la urgență esti bolnav si sti ca te va interna. Tb sa mergi cu lucrurile personale de igienă. Dacă pt faptul că ai dormit prost tu mergi la urgență atunci plătește inconștiența ta si nu te plânge . Medicul de familie tb sa il contactati. De 3 săpt Se spune asta pe toate sursele. Tu nu ai auzit sau ai vrut să profiti de acest lucru. Poate asa se invata unii minte. Sanatate multa si răbdare să treacă totul.

  • Chiar dacă nu a avut coronavirus, acum precis se va molipsi dacă nu a putut sta acasă si să ia o aspirina!! In isteria asta colectiva numai covid 2 se vede, în orice strănut. Păcat…. ca unii nu mai avem capul pe umeri si ne pierdem cumpătul !!

  • Dacă vrei să devii bolnav, dacă vrei să-ți însușești o mamă de coronavirus, te internezi într-un spital de stat, sigur te pricopsești cu așa ceva. Așa că, gândiți-vă de două ori înainte să fugiți la urgență sau la spital.

  • Sunt de acord cu interlocutorii.
    N-ai febră, nu ai frisoane nu te prezinți la urgențe.
    Consulți doctorul de familie, stai acasă mai ales că eşti pensionar.
    Acum partea a doua comasarea celor confirmați cu cei sub suspiciune iar nu are sens medical ideal ar fi trebuit spații individualizate..

  • Ce dracu ai căutat la Urgență, dacă dna avea o simpla răceală? Aia e urgență? Urgență e când te calcă o mașină, când cazi de pe schelă, când faci infarct! De aia îi spune URGENȚĂ! Când ai o răceală ușoară, stai acasă, bei un fervex și te uiți la antena3! Sper să o țină acolo pe doamna până până de revelion și pe dumneata să te amendeze pentru că ai pus în mișcare un întreg sistem, chiar acum cu nebuneala asta, de parcă dl Lazany sau prefectul nu aveau altă treabă cu guvidu ăsta, numa să-l bați la cap cu cucoana răcită!

  • am sunat medicul de familie azi…am tratament pt tensiune marita HTA
    ce crezi ca mi-a spus daca vreau reteta sa ma duc la el la cabinet ca nu e ca la tv sa o primesc online, nu e ce au spus autoritatile?
    deci nu mai atacati femeia, va rog, e HAOS domnilor!

  • Cum puteti fi asa de rautaciosi chiar si in zilele astea.Este trist,foarte trist.Daca nu aveti nimic bun de spus sau o vorba buna nu spuneti nimic.Este simplu sa vorbesti din ignoranta si nefiind in aceasta situatie.Care i se poate intampla oricui..Haidati sa lasam atata rautate si comentarii de rusine….Mult curaj domnului si sotiei dansului!

    • Claudia, iti trebuie multa minte sa te duci la urgenta cu simptome respiratorii in aceasta perioada si apoi sa te miri ca te-au internat!

  • Stiu cazuri care cu raceala au vrut la medicul de familie – dar nu a vrut medicul nici sa-i vada. Asa ca, tot la Upu ajungi si ei au pus diagnostic de suspect c19 in acest caz. Ar trebui armata sa ia controlul pe ce inseamna sanatate , cu politicieni si ai lor incompetenti ramanem fara medici apoi fara spitale si stam in carantina pana murim de foame.

    • Daca esti racit si iti curge nasul trebuie sa mergi la medicul de familie?
      Bine ca puteti cumpara toate prostiile ce le vedeti reclama la televizor, fara reteta, fara recomandarea medicului, dar cand sunteti racit nu stiti sa va cumparati o aspirina!

  • Purul adevar este ca lumea se duce la UPU din cauza doctorilor de familie care nu isi fac treaba, tot respectul pentru aceeia care si-o fac dar din pacate cunosc doctori de familie care nu au nici cea mai mică tangenta cu medicina. Hai sa fim seriosi si sa recunoastem purul adevar multi doctori de familie sunt doctori doar cu numele.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS