Actualitate Social

Cum arată acum „paradisul românesc” în care şapte belgieni au ales să trăiască ecologic (FOTO)

A dat colţul ierbii şi la Malin, la ferma de permacultură unde şapte belgieni vor să înveţe să trăiască viaţa cât mai simplu şi mai ecologic. Dealurile au înverzit, însă mica gospodărie ţărănească nu s-a schimbat prea mult la faţă, dovadă că este nevoie de mulţi bani pentru ca toate planurile străilor să prindă contur.

Şapte belgieni – dintre care şase tineri – au decis să renunţe la traiul confortabil al ţării occidentale în care s-au născut pentru ca să se întoarcă la natură şi la valorile ei. Philippe Coupé a reuşit să convingă patru băieţi şi două fete că viaţa la ţară, în România, este preferabilă oricărui fel de a ne trăi existenţa.

„Ermitaj este ceea ce literalmente înseamnă o bucată de 8 hectare de paradis, în România, situat în Transilvania, aproape de satul Malin”, au scris cei şase tineri belgieni – Remy, Peter, Laeti, Ludo, Ben şi Coline – pe un site care promovează susţinerea financiară pentru proiecte inovative şi creative unde anunţă că obiectivul lor este să adune 5900 de euro în 42 de zile. Este vorba de KissKissBankBank, lider european de crowdfunding dedicat creativităţii şi inovării, unde proiectul propus de cei şapte a convins deja lumea să doneze 2485 de euro. Este timp pentru strâns întreaga sumă fiindcă mai sunt 20 de zile în care lumea poate dona bani.

De sus, „paradisul” belgienilor este o simplă gospodărie ţărănească de care găsim la tot pasul în România. Pământul din jur pare pregătit pentru agricultură, iar iarba care începe să înverzească pe dealuri e gustată cu plăcere de măgăruşii de la fermă pe care îi puteţi vedea în câteva imagini surprinse, marţi, de Walter Born.

Cei şase tineri, coordonaţi de Philippe Coupé, au de gând, în viitor, să planteze o pădure “comestibilă”. Conceptul există în permacultură şi înseamnă plantarea unei păduri cu şapte straturi: copaci înalţi (merii şi perii, pruni şi cireşii, castanii comestibili, nucii şi salcâmii), copaci scunzi (nectarini, piersic, cais, migdal, dud), arbuşti, ierburi înalte (flori, ierburi folosite în bucătărie şi ierburi medicinale), covor vegetal (trifoi, dar şi alte specii care împiedică apariţia buruienilor), iedere (kiwi, struguri, hamei, ş.a.), dar şi plante anuale gen: castravete şi pepene.

De asemenea, ei vor să creeze noi spaţii de locuit care să permită inclusiv accesul persoanelor în scaun cu rotile sau spaţii pentru creşterea altor animale, în afară de măgăruşi, cum ar fi caprele. Mai intenţionează să investească în echipamente care să asigure independenţa energetică a ceea ce vor să devină un eco-sat, o comunitate mică în care oamenii să trăiască solidari unii cu alţii, ajutându-se pe principiul schimburilor economice echitabile între ei.

Având în vedere că nu s-a schimbat mare lucru între timp, e nevoie de mulţi bani ca toate aceste schimbări să se petreacă aievea. Nu doar străinii pot contribui, ci orice om care doreşte să încurajeze viaţa simplă de la ţară.

Foto: Walter Born

Malin Ermitaje 2 DCIM105GOPROG0068574. DCIM105GOPROG0068583. DCIM105GOPROG0068610. DCIM105GOPROG0068613. DCIM105GOPROG0068618. DCIM105GOPROG0068619. DCIM105GOPROG0068620.

Etichete

3 comentarii

  • SI DOAMNA Adriana unde este ca siea era vazuta mereu acolo.Ma bucur pentru asemenea initiativa,Un lucru frumos.FELICITARI!

  • Vin Belgienii sa ne invete cum se poate sa ajungi la fericirea si sanatatea care ti-o da glia. Ei stiu aprecia mai bine decat fitosii din generatia Facebook , ce minunatii are Romania. Ei nu vor face cancer, nu vor avea afectiuni respiratorii, stiu sa se protejeze, si sa se bucure de lucrurile simple. Agricultura de subzistenta, nechimizata, fara fortarea culturilor este cea mai importanta si mai valoroasa sursa de hrana sanatoasa. A rade si ati bate joc de aceste informatii si practici valoroase, este o lipsa de vointa a omului modern de a trai in comuniune cu natura si resursele pe care doar tara noastra le poate asigura pt. 80–90 milioane de oameni. Institutul ONCOLOGIC ROMAN anunta ca in fiecare an apar 500 noi cazuri de cancere severe la copii. Sursele le stim deja f. bine, si ele trebuie amintite de fiecare data. Noxele, apa, hrana din supermarket-uri, frumos ambalate si cu un continut de E-uri ilegal si tacit aprobate de Min. Sanatatii si Statul Roman.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Balan Marius Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS