În orașul Sângeorz-Băi a fost recepționată clădirea modernă a dispensarului medical, construcție realizată de firma Frasinul cu 3,5 milioane de lei, bani de la Compania Națională de Investiții (CNI).
Noul dispensar medical are regim de înălțime parter plus etaj (P+E), și este dotat cu cabinete de medicină generală și de familie, pediatrie, stomatologie, cardiologie, sală de tratament, precum și alte specialități medicale necesare comunității.
Valoarea totală a investiției se ridică la 3.511.541,09 lei, inclusiv TVA.
Lucrările au fost executate de SC Frasinul SRL.
”Dispensarul Medical din Sângeorz-Băi, un obiectiv important de infrastructură sanitară, realizat pentru a răspunde nevoilor actuale ale comunității locale. Construcția a fost executată conform standardelor moderne din domeniul medical, punând accent pe funcționalitate, siguranță și confort atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical. Noul imobil, cu regim de înălțime P+E și o suprafață de 471 mp, este dotat cu spații dedicate pentru medicină de familie, pediatrie, stomatologie, cardiologie, sală de tratament și alte specialități. Proiectul, finanțat prin Compania Națională de Investiții, contribuie semnificativ la îmbunătățirea accesului la servicii medicale de calitate, într-un spațiu modern, adaptat cerințelor actuale. Frasinul SRL se mândrește că a fost parte din realizarea acestui obiectiv, un proiect cu impact real asupra sănătății și bunăstării comunității din Sângeorz-Băi”, a menționat compania Frasinul.














Degeaba! Țăranii distrug! Mizerie mare în satul cu blocuri! Un fel de groapă de gunoi locuită! Construiesc haotic fără nici o logică! Fiecare cum îl taie capul!