Social

Cum arată școala primară din satul Cușma, reabilitată cu 650.000 de lei prin PNDL (FOTO)

Cei 70 de preșcolari și copii de ciclul primar din satul Cușma vor merge de acum cu mai multă plăcere la școală după ce Primăria Livezile a reușit, printr-un proiect finanțat cu 650.000 de lei prin PNDL, să reabiliteze școala primară din localitate.

Termenul de predare al școlii era 6 ianuarie 2020, dar firma s-a grăbit să o predea mai repede pentru ca să nu-i prindă iarna pe copii în căminul cultural unde au fost amenajate provizoriu niște săli de clasă.

Înainte să taie panglica, primarul Traian Simionca s-a adresat locuitorilor satului: ”Eu vă mulțumesc că ați avut răbdare. Am deschis anul școlar în căminul cultural și nu ați postat cum postează alții tot felul de lucruri care nu își au rostul. Copilul, ori învață în căminul cultural, ori în școală, tot de la același profesor învață, iar dacă vrea să învețe, învață. Eu cred că a meritat așteptarea. Ne bucurăm că am găsit o firmă nemțească, domnul Ster, care a lucrat și la Dorolea. Sunt mulțumit de lucrarea făcută de acest om și sper să mai putem colabora. Nu a făcut rabat de la calitate și chiar a făcut în plus pavajul din curte. Acest om a vrut să facă și o curte frumoasă din bunăvoința lui. Școala este o lucrare frumoasă care va dăinui peste ani. Copiii sper să vină cu plăcere la această școală. Eu zic că acum copiii au toate condițiile care li se pot oferi, mai trebuie educație și de acasă, nu numai de la școală. Dragi părinți, nu lăsați copiii să facă ce vor că noi ne chinuim să le oferim condiții decente, cadrele didactice pun suflet, copiii să plece de la școală cu lecția învățată și să ajungă oameni mari. În această școală sunt grădinița, pregătitoarea și clasele I-IV, în jur de 70 de copii”, a spus primarul Traian Simionca.

La inaugurarea școlii a participat și președintele CJ, Radu Moldovan, care li s-a adresat și el celor prezenți: ”Pentru ce s-a întâmplat aici, atât patronul firmei, cât și firma și Primăria Livezile merită toate felicitările atât pentru calitatea lucrărilor, cât și pentru scurtarea timpului de predare. Din păcate, sunt peste 50 de contracte care au finanțare în tot județul și nu s-a prezentat nicio companie la licitație. Lucrările sunt multe, investițiile mari, iar companiile nu mai au resurse ca să poată participa la licitații. Legat de comuna Livezile, am început cu Traian Simionca un proiect de modernizarea comunei și se poate vedea ce s-a făcut. Sper ca anul viitor, atât el, cât și consăteanul dumneavoastră viceprimarul Florin Griga să continue ce au început în comună”.

Au mai ținut discursuri senatorul Ioan Simionca și secretarul de stat Sorin Roșu Mareș, după care toți cei prezenți au putut vizita școala.

https://www.facebook.com/emilradu.moldovan/posts/2586432791410252?__xts__[0]=68.ARBpgGr4rZAm_DCZR0bKFmAqBjRvRREBT68VLYExiaAULNjkLFN8jwAfzqWKG_1-dXhwBPnkigNV6ytqt5UN5eSOC9STYeLVu6OwPMX_c6MwOf9jqeaibFNBKk3yEtCEvNTG9rGxpNFwL8MnSA6ZLRRzChOijIoF_uagZXEzRHtr7l3hDppp5nR1_eBvWmXvyFgs79M5CelvvxUJqwB3_xDg4lFOiSFhcKcXmHcjD-dQAAXDjYNABc-1Rcye1fINE-2MuJWwNwOkySpv6QeZvX90ue67MSYZfapAmcaCreKnyd44dDaQeCkaCbxeqJbiTV0Sf0DQvBOkb-VhnjWz3Po6CA&__tn__=-R

1 comentariu

  • Nici ceaușescu nu era prezent la atâtea tăieri de ”pamblici”.
    Nicio masă fără pește, nicio zugrăveală fără don președinte.
    Să se știe cine-i în fruntea bucatelor.
    Obicei prost, comunist, lipsit de altă logică decât cea a unei băute pe gratis și a dorinței de a fi văzut.
    Până la urmă, care-i meritul tăietorilor de panglici ?
    Că salariul și l-au luat (coana joițica-i coana joițica, e pusă la loc bun…); banii sunt de la buget, fișa postului lor asta prevede, și apoi n-au făcut ei canalul Dunărea marea neagră (alții l-ar face CU EI);
    Lupu-și schimbă păru de PSD ba !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS