Primul tren electric regional PESA 655-5 (RE-R103), produs de către constructorul polonez PESA, a ajuns în România, fiind expus la Oradea unde are loc o conferință a feroviarilor.
El face parte din lotul celor 62 trenuri destinate traficului regional și suburban, contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară, în luna ianuarie 2024 pentru 561 de milioane de euro.
Rama electrică are climatizare, conexiune Wi-Fi, o zonă pentru călători cu dizabilități și pentru cei care vin cu bicicleta. Numerele locurilor pe scaune sunt în relief, astfel că pot fi citite și de nevăzători.
Potrivit reprezentanților producătorului polonez, până la sfârșitul anului, cel puțin 12 trenuri poloneze vor fi livrate în România. Trenul are trei vagoane, 238 de locuri pe scaune și 227 în picioare și poate atinge o viteză de 160 km/oră.
Contractul este împărţit pe trei loturi:
- Lotul 1 – 20 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători pe rutele Bucureşti Nord – Ploieşti Sud – Adjud, Iaşi – Paşcani – Suceava, Bacău – Paşcani;
- Lotul 2 – 23 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători pe rutele Braşov – Gheorgheni, Arad – Timişoara – Caransebeş, Huedin – Cluj – Bistriţa;
- Lotul 3 – 19 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători pe rutele Bucureşti Nord – Ploieşti Vest – Braşov, Bucureşti Nord – Roşiori, Bucureşti Nord – Bucureşti Obor/Fundulea, Constanţa – Feteşti.
Primul tren regional electric construit de PESA Polonia pentru România a fost adus în stare ”rece”, tractat de o locomotivă a operatorului austriac de stat OBB. El a fost us în Terminalul Intermodal Episcopia Bihor, unde poate fi vizitat de cei interesați.
S-au facut si la Romanica locomotive si vagoane de tren , bune pentru tara si bune la export (Resita- locomotive cu abur , Craiova – locomotive electrice , Arad – vagoane de calatori si de marfa). Am avut ocazia sa vad fabrica de locomotive de la Craiova- o minunatie! Dar candva , cineva , a spus ca industria noastra este un morman de fiare vechi. Multi au crezut iar ce s-a daramat e bun daramat. In Polonia se pare ca nu au crezut tot ce li s-a spus , si-au pastrat mormanul de fiare vechi iar acum exporta bunuri de marca , apreciate in lumea larga. Dar noi , de cand am devenit “proeuropeni” stam cu mana intinsa si batem la porti ferecate sa primim pomana. Si primim , dar numai cand vor atii , daca facem “ce trebuie” si votam “cum trebuie”. Parafrazandu-l pe genialul Caragiale as spune: “Industria noastra este admirabila dar lipseste cu desavarsire”… Ca sa iesim din “groapa” in care am ajuns, mai intai de toate trebuie sa definim ce inseamna sa fii proeoropean si daca ne convine sa mai stam cu mana intinsa pentru pomana.
Acel cineva care a spus cândva “industria noastră este un morman de fiare vechi” știm cu toții cine a fost dar comanda aceasta nu a venit de la UE ci pe altă cale. Scormoniți puțin in memorie!
Domnul Leo ar partial dreptate aici, dar omite (ca orice suveranist) niste aspecte importante.
Romania nu a fost in UE pana in 2007 (cand industria era deja pusa de butuci), deci teoria ca “ne-au dictat altii ce sa facem” nu prea tine. Industria a fost data la “fier vechi” tocmai de o parte din cei care azi se considera “suveranisti”, cum ar fi Petrisor Peiu (propunerea AUR pentru ministerul economiei), consilierul lui Adrian Nastase si participant activ la falimentarea a vreo 3-4 companii de stat importante (inainte de 2007). Sa nu uitam ca si acest Calin Georgescu a facut parte din apartul de stat in anii ’90, deci are si el partea lui de vina in toata aceasta poveste. Deci distrugerea industriei romanesti ar trebui asumata de toti cei care au strigat in 1990 “nu ne vindem tara” si l-au votat pe Ion Iliescu, comunistul sadea scolit la Moscova.
In al doilea rand, noi nu suntem o tara pro-europeana, nu am fost niciodata. Sunt in continuare de parere ca poarta spre UE trebuia inchisa in 2004, iar tari bananiere dominate de hotie si coruptie precum Romania, Bulgaria, Serbia, Ucraina, Republica Moldova nu ar fi trebuit sa fie admise niciodata in UE. Spaniolii, polonezii, cehii au accesat la maxim fonduri europene pentru a-si dezvolta infrastructura, agricultura, spitalele, scolile, inclusiv industria. Oare cum de acestor tari nu “le-a impus” nimeni nimic? Noi mereu gasim o scuza pentru faptul ca suntem lenesi, hoti si corupti. Am avut ani cand absortia fondurilor europene era de 15-20% din fondurile disponibile. Noi cand am dat de fonduri europene am incercat “smecheria romaneasca”. Hai sa fac un proiect pe fonduri europene, iau banutul si imi iau BMW, ca doar nu s-or prinde prostii astia de la Bruxelles. Altii au accesat sute de mii/milioane de euro prin fonduri europene si fac evaziune fiscala si in ziua de azi. Acum vin acesti “suveranisti” (din care o buna parte au fost in trecut la PSD si PNL) sa ne spuna ca de fapt “UE nu ne-a lasat sa ne dezvoltam”, ca “UE nu ne lasa sa construim autostrazi”, ca UE “ne-a impus”. Mai da voua nu va e totusi rusine sa manipulati in halul asta?
Sunt la cules de căpșuni, în Copenhaga..
Vă scriu din Piata Palatului Regal Amalienborg! !
A trecut regele și regina într-o mașină de epocă, Rolls Royce , s-au uitat la mine, îmi pare rău ca nu le-am făcut cu mâna.
Am cetățenie dublă 🇷🇴🇩🇰, sunt proeuropean , am votat USR în 2016, 2020 și Dan Barna.
Este aici în Danemarca o organizație numită “Folkebevægelsen mod EU” adică Mișcarea Populară împotriva UE. Nu cred ca vă puteți închipui cât m-am contrat cu ei, ca vor să distrugă proiectul european.
Dar acum, după 10 ani, îmi dau seama ca au avut dreptate! Ca s-au opus Federalizării!
S-au opus unei dictaturi UE care decide de la Bruxelles, probleme de politică externă, taxe de mediu, politica de refugiați, politica de accize, politica de căsătorii LGBT și mai nou începe să se INPRUMUTE , emițând obligațiuni UE.
Armata comună, poliție comună, etc.
Noi ăștia (naționaliștii) care am votat cum am votat suntem în același timp proeuropeni și ne iubim țara.
“Proeuropenii” exagerează cu UE! Nu asta a fost scopul UE la înființare!
Ei sunt in delir , supraexcitati, supraîncărcați.
Asta este proeuropenismul?
Să fii într-o stare de beatitudine, de exaltare de încântare, de idolatrizare, de transă ?
Nu!
Dacă ești rațional pui în pericol proiectul european?
Nu există votanți pro UE și anti UE!
Cei pe care îi numiți proruși, extremiști, anti UE își doresc ca procesul de integrare ( ASIMILARE), dizolvare să înceteze!
Am ajuns într-un punct și ne oprim aici!
Avem lucruri bune precum Schenghen , moneda euro, , piața comuna a muncii, Interpol, fonduri europene, copiii celor care muncesc în străinătate primesc alocație în România de la statul în care muncește românul, studenții pot studia în altă țară.
Ajunge!
Până aici și punct! Nu vrem mai mult de atât !
“ Antieuropenii “ doresc o PAUZĂ!
E bine cum e acum!
La Craiova inca se mai produc locomotive electrtice de mare putere ( pentru transportul de marfuri), care se exporta in Suedia printre altele.
Dar sa nu uitam ca sub strigatul de lupta ,, Nu ne vindem tara ” din ani 90 ,nu am vrut o adevarata privatizare,la fel ca si acum dam crezare celui ce striga mai tare.
Polonia a ales calea mai dura si ceea ce a privatizat a facut-o cu cap ,multi au dus-o greu in anii 90 , dar au rezultate acum.
Noi atunci am ales socialismul cu fata umana si uite unde suntem ,dar nu recunoastem ca ma gresit din contra credem in povesti depanate de un fost nomenclaturist din esalonul 3 a lui Ceasusescu si de un altul care pana sa fie ales senator nu a muncit nicaieri.
Da mah da de Aoftronic care modernizeaza locomotive practic le reface … n ai zis nimica … numa de alea comuniste ha?! Aia e firma bah … ca le livreaza si la scandinavi locomotive si dinalea hard de putere.
Da mah da de Softronic care modernizeaza locomotive practic le reface … n ai zis nimica … numa de alea comuniste ha?! Aia e firma bah … ca le livreaza si la scandinavi locomotive si dinalea hard de putere.
Foarte bine și să continue modernizarea țării pe toate ariile…. uniți România din nou!!
Care modernizare?
Trăiești pe altă planetă! Toate sunt pe butuci…
Ești încă ești emoționat că a ajuns președinte un userist de-al tău, dar de unit cu „deștia” ca tine NICIODATĂ!
Conditii de 5 stele pentru populimea care manca seminte, trage o dusca de RDV si bat saptica de la Bistrita la Cluj.
Traiasca NASUL Mare !
@Balan Marius -Horea- ecologist
😃…nu fi rău, lasă-i să simtă că e și al lor și ei fac parte din schimbare, de o manieră sau alta va exista un click până la urmă ce va schimba obiceiurile … asta pe o parte, iar pe cealaltă parte ți-am scris eronat numele tău, scuze… voi deschide ochii mai bine la următoarele.
Vine foametea din anii 1946–1947 în România a fost o perioadă de lipsuri alimentare majore în special la nivelul populației…
SUPY.
Foametea poate fi mult diminuata daca iti pui si tu pe un petec de pamnat cele necesare traiului.
Nu sta si te lamenta ca vine sau nu foametea.
Ea vine tot timpul la puturosi si la comozii care isi pierd vremea pe retelele mizerabile de DEZINFORMARE.
Gandeste-te la bunicii tai care au muncit candva pamanul cu dragoste.
Mie personal nu imi este frica de foamete deoarece am invatat sa ma feresc de toate aberatiile pe care lumea le scorneste.
Sunt bine blindat de gandurile pozitive de zi cu zi pe care le traiesc.
Golanii abia așteaptă să-l mîzgălească cu spray-uri.
Dragi calatori, va rog sa nu va comportati ca si animalele cand calatoriti si sa pastrati trenurile intr-o conditie ca noua cat de mult. Multumesc.