Actualitate

Cum au ajuns două foste eleve ale CNLR să studieze în Emiratele Arabe Unite. Reţeta de succes

„Clujul nu e singura opţiune!”. Au aflat absolvenţii promoţiei 2016 a Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa de la două foste eleve ale liceului care au venit să le vorbească despre oportunitatea de a studia în Emiratele Arabe Unite, la Abu Dhabi, la New York University.

Beatrice Ionaşcu a studiat în ultimii patru ani la New York University la Abu Dhabi şi este proaspăt licenţiată în Beatrice Ioanscuinginerie electrică.

„Dintre românii de la universitate, o treime sunt bistriţeni. Eu am aflat de această filială a  universităţii din Abu Dhabi când eram în clasa a XI-a. Am făcut un schimb de experienţă şi am studiat la o şcoală privată din America. Am avut ocazia să particip la mai multe prezentări ale diferitelor universităţi şi chiar să le vizitez fiindcă în America în clasa a XI-a se începe această discuţie despre facultăţile la care vor aplica elevii. La una din aceste prezentări, a venit un reprezentant al filialei care tocmai se deschisese în acel an şi am fost foarte impresionată. La început nici nu am ştiut unde e, dar am fost foarte încântată şi de prezentare, şi de cei patru ani petrecuţi acolo. A fost o experienţă de viaţă din toate punctele de vedere: culturală, socială, profesională, în primul rând pentru că am trăit într-un mediu foarte diferit de România, este o societate diferită, dar foarte interesantă. Am avut ocazia să cunosc oameni de pe toate continentele, o experienţă educaţională în sine fiindcă am descoperit că am foarte multe în comun cu prietena mea cea mai bună din Kenya, lucruri la care niciodată nu m-aş fi gândit. Am avut oportunitatea să petrec un an în New York, ceea ce mi-a oferit o altă perspectivă”, a spus Beatrice Ionaşcu.

La finalul celor patru ani, Beatrice şi-a dorit să vină înapoi în Europa, „nu neapărat acasă”. „Mi-am dorit să fiu şi fizic mai aproape de casă, vreau să mă integrez în mediul acesta european fiindcă vreau să mă stabilesc aici. Sper ca, prin programul de master pe care îl voi urma în Suedia, să devin activă în ecosistemul tehnic din Europa şi să mă afirm aici. Probabil în viitor o să mă întorc şi în ţară”, a explicat ea.

Raluca Diugan este şi ea studentă la Abu Dhabi. „Eu am aflat de facultate de la Beatrice Ionaşcu. Ea m-a îndrumat Raluca Diugancum să aplic. Am muncit mult în cei patru ani de liceu ca să am multe activităţi extracurriculare, medii bune, am avut noroc şi am fost acceptată la universitate. Abia apoi m-am profilat pe un anumit domeniu, iar eu am ales să studiez filmul. Să studiezi în străinătate e o provocare foarte plăcută. Poţi să faci diferenţe între cum e acasă şi cum e în altă parte şi te deschizi mult la minte. În Emirate, se simte cultura arabă, dar e foarte plăcut, nu e niciun pericol. Ajungi să ai prieteni de pe toate continentele şi te înţelegi cu ei ca şi cum ar fi din Cluj. Acum, dacă ai vrea să călătoreşti, ai putea să suni un prieten din Australia şi să stai la el. Chiar dacă nu îi cunoşti foarte bine pe toţi studenţii, fac oarecum parte din familia ta”, a spus Raluca.

Am întrebat-o ce meserie va avea la absolvirea facultăţii: „Universitatea te ajută să îţi găseşti locul, nu neapărat să ai o meserie. Eu îmi doresc să fac regie film, dar şi scenaristică. Chiar dacă nu voi face asta imediat după facultate –  fiindcă am posibilitatea să-mi deschid orizonturile şi în alte domenii – asta e ceea ce vreau să fac şi o să ajung la asta”.

Atât Beatrice Ionaşcu, cât şi Raluca Diugan au fost bursiere fiindcă altfel nu şi-ar fi permis să plătească studiile, cazarea, masa şi transportul, costurile acestora fiind foarte mari la universităţile americane. Însă, pe baza rezultatelor din liceu, a activităţilor extracurriculare la care au participat elevii, aceştia pot deveni bursieri.

Directorul Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa, prof. Constantin Rus, le-a felicitat pe cele două studente pentru realizările lor: „Într-adevăr e interesantă lumea în care trăiesc tinerii de astăzi. Pe de-o parte sunt o mulţime de oportunităţi, pe de altă parte o mulţime de tentaţii. Au posibilitatea să aleagă orice. Dacă se apropie mai mult de oportunităţile din lumea de acum, se ajunge în situaţia în care sunt ele, o situaţie excelentă de care eu şi colegii mei suntem extrem de mândri, şi anume aceea că elevii noştri ajung să studieze la mari universităţi din lume şi îşi propun să revină, să se apropie de casă, şi eu sunt convins că vor reveni în ţară, condiţia fiind ca noi, cei de aici, să fim capabili să le asigurăm condiţii ca ei să se simtă confortabil aici. Vorbesc din punct de vedere profesional şi apoi din punctul de vedere al convieţuirii în lumea în care s-au născut”.

De la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa, liceu pe care l-au absolvit cele două studente, pleacă în fiecare an la universităţi din străinătate între 10 şi 15 absolvenţi.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS