Fermele din județul Bistrița-Năsăud s-au dotat, cu ajutorul banilor europeni, atât cu tractoare foarte performante în valoare de 150.000 de euro fiecare, cât și cu alte utilaje moderne pentru lucrat pământul, iar 20 de ferme de vaci cu roboți de muls.
Banii au fost accesați în ultimul exercițiu financiar – 2014-2020- care a avut și doi ani de tranziție, 2021 și 2022, perioadă în care pe regulile existente s-au alocat bani și din exercițiul financiar 2021-2027, respectiv prin instrumentul de relansare al UE, a declarat, în ședința Colegiului Prefectural, Sorin Roșu-Mareș, directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Nu mai puțin de 56 de proiecte au fost finanțate prin Submăsura 4.1. ”Investiții în exploatațiile agricole”, valoarea totală a acestora fiind de circa 39 de milioane de euro.
”Prin aceste proiecte, s-au dotat fermele cu peste 50 de tractoare cu capacități între 90 și 360 CP, un astfel de tractor fiind în valoare de 150.000 de euro. Fără aceste fonduri, greu ar fi putut fermierii să își achiziționeze astfel de tractoare. Au mai fost achiziționate peste 350 de utilaje agricole moderne, de la discuri, la pluguri reversibile, semănători direct în miriște, combinatoare și toată gama de utilaje care poate fi găsită într-o fermă, iar pentru fermele de creștere a vacilor de lapte avem peste 20 de roboți de muls. Știm cât de greu e să găsești forță de muncă pentru fermele zootehnice, iar roboții au rezolvat astfel problema fermierilor. Cel puțin 20 de ferme de vaci au, în momentul de față, acești roboți performanți de muls”, a declarat Sorin Roșu-Mareș, directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Bistrița-Năsăud.
Și în sectorul pomicol s-au făcut investiții: 15 proiecte încheiate cu o valoare totală de 6,5 milioane de euro.
Prin Submăsura 4.2, “Sprijin pentru investiţii în procesare/marketingul produselor agricole”, au fost finanțate 12 proiecte cu circa 7 milioane de euro. Au fost modernizate cinci fabrici de procesare a laptelui, dar și fabrici de procesare a fructelor.
În exercițiul financiar 2014-2020, Uniunea Europeană a alocat bani pentru modernizarea și creșterea viabilității exploatațiilor agricole, prin comasare, orientare spre piață și procesare; sprijinirea instalării tinerilor fermieri, pentru întinerirea generațiilor din agricultură; dezvoltarea infrastructurii rurale de bază, esențială pentru atragerea investițiilor și crearea de locuri de muncă; diversificarea economiei rurale prin susținerea IMM-urilor non-agricole; relansarea sectorului pomicol, printr-un subprogram dedicat și implementarea abordării LEADER, menită să stimuleze dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității.











Nu avem nevoie de tractoarele europene de 350 CP !
Noi aram cu U 650 , tractorul nostru strămoșesc !
Aram cu plugul tras de boi ,
Stăpâni suntem în sat la noi !
😃
Marii suveranisti ar trebui sa multumeasca Uniunii Europene. Fara Uniunea Europeana, tara asta ar fi fost un fel de Belarus. Cine ar fi visat acum 20 de ani ca va primi zeci de mii de euro de la Uniunea Europeana ca sa-si curete terenul parloaga? Multi si-au facut ferme cu bani europeni, si-au achizitionat utilaje, si-au facut pensiuni, si-au luat chiar si masini de teren. Aratati-mi un singur (asa-zis) suveranist din domeniul agricol care s-ar intoarce la industria calului, aia promovata de Georgescu. Long live the European Union!
Un c.c.. mare e vândută țara! 😉
Si ce folos ca avem bani europeni si tracyoare de 350cp? Noi platim aceeasi bani ptr aceleasi produse ca europenii dar din salarii mai mici……exact ca gazul din marea neagra..avem gaz dar platim mai scump decat cei ce nu au gaz!!!!
Despre curent….numai de bine!!!
Când îi aud pe prosti cu “Europa ne fură!” și pe ăla cu industria calului… Bine ca nu sunteti mulți.
nu ne mai fura fincă au furat tot de la pământ,fabrici,săcaminte,gaz,petrol tot.
Finca Iulia nu mai are sacaminte, finca sta toata ziua pe tiktok.
Așa-i , Iulia !
Tot ne-a furat UE !
☹️
Din cauza Europei au ajuns românii să nu mai aibă nimic .
N-ar fi rău să ne fure și dulcea limbă românească , ca sa nu mai poată unii s-o schingiuiasca ori de câte ori se screm să scrie o propoziție .
Stai liniștit, nu ne-a furat nimeni, le-au dat ai noștri cu mana lor. Au închis și au privatizat cam tot ce înseamnă industrie, pe bani de nimic și acum exportăm materia primă și importam produse finite, multe de slabă calitate.
Am ajuns cățelușii uniunii europene, facem ce ne cere doar ca sa primim osul ( banii din PNRR).
A fi mândru că ești bistrițean sau ardelean nu înseamnă că urăști România, la fel cum a fi suveranist nu te face automat anti-UE. Identitatea locală și respectul pentru țară pot coexista cu deschiderea către Europa.
pentru calu
stai liniștit eu una chiar muncesc, dar tu purtător de ochelari de cal nu ai cum să vezi ce se întâmpla.
Au furat tot nenorocitii astia de straini. Au furat Dacia, care ar fi concurat azi cu Mercedes daca ar fi ramas romaneasca si ne-au facut praf toate fabricile.
Nu conteaza ca in comunism cam tot ce era reprezentativ era produs pe licentele strainilor astia rai, importanta e propaganda cu “fabrici si uzine”. Tractoare si camioane pe licenta nemteasca si italiana, avioane pe licenta britanica sau sovietica, trenuri pe licenta suedeza, masini, elicoptere, frigidere, electrinica pe licenta franceza, etc.
Sunt de acord ca Romania e moarta din punct de vedere industrial, dar astazi nu-ti mai da nimeni licenta sa produci nimic. Vedeti cam ce intreprinderi au fost salvate dupa ’90 prin asociere sau absorbtie completa de capital strain si vedeti cum s-au dus in cap cele la care raspunsul a fost “nu ne vindem tara”. N-ar fi rau sa vorbiti si de multele fabrici care erau asa depasite tehnologic in anii ’90, de nici pe gratis nu le-ar fi luat nimeni la ce investitii aveau nevoie (ca sa nu mai luam in calcul alte probleme gen supracapacitatea de personal).
Daca vrei sa fii suveran, trebuie sa-ti pui mintea la contributie si sa produci, iar pentru asta e nevoie de ani grei de scoala si seriozitate, de oameni cu cap, de antreprenori care sa se asocieze, de sacrificiu, de ore de munca care parca nu se mai termina. Altii in 35 de ani au construit/reconstruit tari de la zero, noi inca plangem dupa fabricile de acum 50-60 de ani. Puneti mana serios la treaba daca vreti un trai mai bun, ca azi nu va mai da nimeni “locul de munca sigur”.
România e stat suveran. Suveranitatea aparține poporului român. Asta scrie în Constituție la articolele 1 și 2. De aici derivă “suveranismul” pe care idioții îl asociază cu vreun partid sau în registru negativ. Cui nu-i convine, să facă referendum și să schimbe Constituția. România a intrat în UE în 2007. În 2007 datoria externă a României era de 9,915 miliarde de euro. Astăzi datoria externă a României este de 227,3 miliarde de euro. Numai dobânzile la aceste împrumuturi sunt de 1 miliard de euro pe lună. Din 2007 până astăzi 4,25 milioane de români au părăsit țara. Din 2007 până astăzi petrolul, gazele și pădurile României( în valoare de 172 miliarde de euro) au ajuns în Austria-via OMV. Astăzi România importă energie electrică de la Ucraina, Ungaria, și Bulgaria. Astăzi România importă 75% din produsele alimentare consumate de români. Importurile în 2025 au fost cu 33,2 miliarde de euro mai mari decât exporturile( deficit de balanță comercială). 33,2 miliarde de euro au părăsit România anul trecut, banii ăștia finanțează economiile țărilor de unde importăm. Oligofrenii văd doar 50 de tractoare și 20 de mulgători. N-ai ce să le ceri, sunt săraci cu duhul, de aia merge atât de bine România.
Nu inteleg care-i mesajul, ce vrei sa transmiti? Zi raspicat ca Romania n-ar fi trebuit sa intre niciodata in UE, daca asta crezi sau esti las?
Ce legatura are intrarea in UE cu importul produselor si a energiei electrice? Avem o gramada de tari din Europa care importa masiv, in care activeaza multinationale si care nu sunt in UE (Serbia, Rusia, Norvegia, Elvetia, Turcia, etc.) Avem exemple precum Polonia, Cehia, Spania, Ungaria, care dupa intrarea in UE au devenit boom-uri economice, produc si atrag investitii si in ziua de azi. Uniunea Europeana n-avea nevoie de fapt in 2007 de ciurucuri pline de coruptie si hotie gen Romania sau Bulgaria, la fel cum n-ar avea nevoie acum de Republica Moldova sau Ucraina, tari primitive care n-au ce sa caute momentan in UE.
Problema adevarata pentru care nu producem si importam mult nu e ca “nu ne lasa UE”, ci faptul ca avem o gramada de ingineri de astia esuati ca tine, care in loc sa produca ceva pentru tara, s-au compromis profesional alegand cai mult mai usoare. Asta trebuia sa faci in anii ’90, Florene, daca voiai sa intri in 2007 in UE cu capul sus si daca voiai sa eviti toate problemele mentionate de tine! Sa pui mana sa produci! Si sa lasi propaganda asta cu cat de mult rau ne-a facut UE, ca in anii ’90 si la inceputul anilor 2000 in partea de vest a Germaniei, in Franta, UK si in Italia se traia de zece ori mai bine ca la noi.
Un alt aspect pe care vad ca nu-l discuta nimeni: binefacerile Europei( binefaceri cu si fara ghilimele) vin la pachet cu o ideologie distructiva pe mai multe planuri! Cel mai perfid este atacul la valorile creștine si morala normalitatii prin implementarea insidioasa a “valorilor” neomarxismului aberant!! Nu tu mama , nu tu tata, nu tu barbat , nu tu femeie, nu tu familie-toate trebuie dizolvate intr-un fluid vascos si urât mirositor! In Ucraina , acum un an sau doi , in timp ce soldatii se luptau si mureau pe front, la Kiev a avut loc “ “ “praidul” celor cu volan pe dreapta! De ce? Face parte din conditiile preaderarii Ucrainei la UE si livrarii de armament! In R Moldova se produce aceeasi implementare a nebuniilor initiate de Lenin in1920 la Petersburg unde a avut loc prima demonstratie tblg! Daca vedem numai tractoare, mercedesuri , blugi si banane si nu ne intereseaza decat aparatul digestiv, da, ne merge bine, mai bine decat oricand! Chiar daca si-n acest aspect deja am inceput sa achitam nota de plata!
Nu mai publicați cât costă un tractor! Dacă află doamnele nopții ce valoare are asemenea utilaj, nu-i a bine pentru bieții tractoriști și soțiile lor…..