Actualitate

Ce salarii şi pensii au bistriţenii. Câţi oameni nu muncesc

În Bistriţa-Năsăud, un salariat aproape că trebuie să ţină în spate un pensionar şi un şomer, diferenţa între numărul celor care muncesc şi al celorlalte două categorii fiind de doar 6000 de persoane. La sfârşitul lunii septembrie, în judeţ munceau 68212 persoane, erau 57.613 pensionari şi 4653 de şomeri.

Potrivit Direcţiei Regionale de Statistică Bistriţa-Năsăud, numărul salariaţilor a crescut cu 126 faţă de luna anterioară şi cu 5371 persoane peste nivelul lunii corespunzătoare a anului anterior.

Pe de valtă parte însă, în trimestrul II al anului, numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat din judeţ a fost de 57613 persoane, în creştere cu 350 comparativ cu trimestrul II al anului 2015. Faţă de trimestrul anterior numărul pensionarilor a crescut cu 116 persoane, iar numărul şomerilor aflaţi în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud la sfârşitul lunii septembrie a.c. era de 4653 persoane, în creştere cu 382 persoane faţă de luna anterioară şi cu 98 persoane mai puţine faţă de acelaşi moment al anului 2015. Din numărul total al şomerilor 44,7% erau femei. Rata şomajului a fost de 3,5%, cu 0,3 puncte procentuale mai mare decât în luna anterioară şi cu 1,3 pp sub rata şomajului la nivel naţional.

Ponderea salariaţilor judeţului în efectivul de salariaţi la nivel naţional la sfârşitul lunii era de 1,4 %.

Câştigul salarial mediu brut pe judeţ a fost în luna septembrie a.c. de 2137 lei, cu 10,3% mai mare faţă de luna corespunzătoare a anului trecut şi cu 1,5% sub nivelul lunii precedente. Câştigul salarial mediu net înregistrat la nivelul judeţului a fost de 1548 lei, cu 1,4% mai mic faţă de luna anterioară şi cu 10,7% peste nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent.

Câştigurile salariale medii lunare brute şi nete pe judeţ s-au situat cu 26,3%, respectiv 26,1% sub nivelul mediu al acestor indicatori la nivel naţional. 

Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a fost în trimestrul II al a.c. de 776 lei, situându-se cu 4,7% peste nivelul trimestrului corespunzător al anului precedent şi cu 0,1% sub nivelul trimestrului anterior. Comparativ cu pensia medie lunară la nivel naţional, pensia medie lunară la nivelul judeţului a fost în trimestrul II 2016 cu 16,6% mai mică.

Etichete

31 comentarii

  • trebuie eliminati somerii, ei sunt doar sugativa celor de la ajofm
    vreau sa aflu ce au lucrat inainte acesti someri de nu au mai gasit de lucru acum?

    • date incorecte pentru prostit lumea.
      ni se spun câti muncesc, câti sunt în pensie si câti sunt someri.
      as vrea sa stiu NUMARUL ASISTATILOR SOCIAL.
      de fapt pe aia îi duc în spate cei ce muncesc.
      cei care au muncit au dreptul la o pensie dupa 30 si ceva de ani de munca, iar somerii poate ca ar vrea sa-si gaseasca loc de munca dar nu au unde.
      problema este cu trântorii care nici nu au avut nici nu vor si nici nu vor avea vreodata loc de munca si pe care trebuie sa-i duca în spate altii.
      si care peste o saptamâna vor rupe urnele votând „asa cum trebuie”.
      la astia le-as ridica si dreptul la vot, nu-s în stare sa-si faca singuri viitorul, dar ni-l hotarasc pe al nostru.

    • a mai aparut o noua grupare de „smecheri”
      sunt fosti angajati care au luat credit sau descoperire de card ….intrebati la leonii… la cati fosti angajati le vin hartii de instiintare de la banca de dezvoltare?…. si care
      acum lucreaza la NEGRU pe unde apuca pentru a nu inregistra venituri vizibile sau sa nu fie prinsi!
      cunosc cel putin 3 persoane care fug de asa ceva …si mi-au spus ca ei nu se mai angajeaza niciodata
      astia la 65 de ani vor beneficia de pensia minima garantata, nu ?

  • Lăsați şomerii in pace.
    1. Nu sunt mulți doar 4.653 someri raportați la o populație a județului de 300,000 persoane.
    2. Somerii au contribuit la fondul de somaj cand au muncit.
    3.Perioada de somaj este limitata (nu primesti bani până iesi in pensie).
    Poate ca unii dintre someri (foşti salariați) ei au cotizat la fondul de somaj timp1 0-20 ani si acum isi primesc banii inapoi.

    • EU CAND CUMPAR CEVA DIN ROMANIA PLTESC TVA
      VREAU SA PRIMESC TVA-ul INAPOI DE CAND MA STIU
      ADICA VREO 2.050.000 LEI
      ASTEPT DOMNULE adrian demersul dumneavostra sa primesc banii inapoi
      (banii de somaj sunt pentru exceptii nu pentru toti…atunci, hai sa facem prin rotatie, un fel de roata sa primim banii de somaj inapoi …astept si alte propuneri domnule adrian ..din astea hazlii!!!!!…apropo…am auzit pe unul care spunea: ma duc trei luni la lucru la cules de cirese in italia si trei luni in germania la cules de struguri , pentru asta am vorbit cu sefu si-mi da somaj si cand ma intorc ma primeste inapoi!!!!!!!!!!! )

    • raporteaza 4500 de someri la populatia activa aflata in judet
      cum poti sa raportezi somerii la un nou nascut?????
      ATUNCI….CAM TOTI CEI NASCUT PREMATUR AU DREPTUL LA SOMAJ…NU?????????
      (astea sunt din spusele unora ca domnul …adrian C)

  • Câştigul salarial mediu net înregistrat la nivelul judeţului a fost de 1548 lei, cu 10,7% peste nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent.
    E bine. Salariile au crescut cu 10% intr-un an de zile. Probabil că acesta va fi ritmul de crestere a salariilor in urmatorii 10 ani. 10% pe an.
    Bucurestenii si Clujenii nu o sa resimtă modificarea salariului minim pe economie, pentru ca ei au salarii mult peste acel nivel.
    Mulți bistriteni insă, vor primi mai mulți bani la salariu, pentru ca sunt angajati cu salariul minim pe economie

  • 4.653 someri raportați la o populație a județului de 300,000 persoane.
    Rata şomajului a fost de 3,5%
    astia scot ce procent vor ei si cu minus daca e cazu

    spania are 20 milioane angajati la o populatie de 47 milioane cu rata somajului de 22,7%.
    romania nici 5 milioane angajati la o populatie de 20 milioane cu rata somajului de vreo 6% parca

  • @vreau si eu sa primesc 20% inapoi
    Stiu foarte bine ca banii pe care îi plăteşti la bugetul țarii sunt banii societatii si nu bani pe care o sa ii primesti inapoi bănuţ cu bănuț.
    Se cotizeaza după posibilități, se beneficiază după nevoi. Unii cotizează, altii beneficiază.
    PNL nu intelege lucrul asta. De fiecare data cand vorbesc de majorari de TVA, de imoizitare progresivă mi se pune intrebarea ” dar dacă eu plătesc impozit progresiv de 30% beneficiez de ceva in plus? Nu domnilor PNL-isti. Nu cotizezi la buget ca să primesti banii inapoi. Cotizezi pentru cei care nu au avut norocul să se nască intr-o familie bogată care sa-i trimita la facultate. Cotizati pentru cei care nu au avut norocul sa se nasca in Bistrița si licuiesc in vârful muntelui unde nu sunt licuri de muncă.
    Tu nu ai citit ce am scris eu in ultima lună. Eu tocmai asta vreau, ca bogatii sa inceteze sa pună intrebarea” eu dacă am cotizat cu mai multi bani la buget ca vecinul, eu beneficiez de ceva in plus?”

    • ai spus
      Somerii au contribuit la fondul de somaj cand au muncit. Perioada de somaj este limitata (nu primesti bani până iesi in pensie). Poate ca unii dintre someri (foşti salariați) ei au cotizat la fondul de somaj timp1 0-20 ani si acum isi primesc banii inapoi.
      completzez : daca nu e musai sa beneficieze de ei….de ce sa-i ceara????
      si acum stim ca FIRMELE CER RAMBURSAREA DE TVA
      PERSOANA FIZICA DE CE NU POATE CERE RAMBURSAREA DE TVA????

  • @nu sunt multi someri?
    Stiu foarte bine ca nr. de someri nu se raportează la toată populația județului. Am vrut doar ca nr. de someri sa pară neinsemnat de mic.
    Si chiar daca raportam nr. de someri la populatia activa tot obtineam o cifra mică.
    68212 angajați
    4653 şomeri
    Somaj de 6,8%. E putin in comparatie cu Grecia, Spania, etc.
    In câte țări europene ai văzut tu şomaj mai mic de 6,8%?

    • pe mine nu ma prea interseaza aceste numere
      vad altceva
      se folosesc aceste statistici doar electoral fara ca ele sa reflecte realitatea
      cand esti mintit in fata … te simti prost
      daca nu vezi asta atunci… chiar esti!!!!

  • Apropo de salarii si mai ales pensii.
    Anul 2015 a adus un deficit de 4 miliarde de euro la pensii. Pe romaneste, contributia salariatilor pentru pensiii a fost cu 4 miliarde de euro sub necesar.
    Totodata, bugetul general consolidat a incheiat anul trecut cu venituri de 233,6 miliarde lei, in crestere cu 9% fata de 2014, iar cheltuielile au urcat cu 8%, la 243,9 miliarde lei, rezultand un deficit de 10,3 miliarde lei. Adica 2,3 miliarde de euro. Bani pe care trebuie sa-i imprumutam.
    Ce concluzii grosiere putem trage de aici?
    1.Ca am mai avea nevoie de 4 miliarde de euro anual in plus din contributia salariatilor pentru a echilibra balanta si a degreva anumite sume din buget care ar putea merge in alta parte (investitii, salarii etc). Asta in cazul in care pensiile raman pe loc. Dar politicienii promit cresteri de pensii si mai ales, au si votat pentru anumite categorii privilegiate asa-zisele pensii speciale.
    2.Ca pentru pensiile bunicilor vor trebui sa plateasca nepotii (grosier vorbind, nu uitati). Majoritatea pensionarilor au contribuit in mod onest la fondul de pensii, problema mare e la pensiile speciale.
    3.Deficitul bugetar e „datorat” in mod special deficitului de la pensii. Asa ca politicienii vor trebui sa faca pe dracu-n patru pentru a propune abordari ce vor facilita crearea de noi locuri de munca si pastrarea celor existente.
    4.Exacerbarea deficitului de la pensii va duce invariabil la cresterea deficitului bugetar si la crestrea corespunzatoarea a datoriei Romaniei, care si-asa incepe sa atinga cote alarmante.

    • Deficitul la pensii a apărut pentru că România duce o politică de pensii liberală.
      Voi ştiți ca in Danemarca toată lumea primeşte aceeasi pensie de stat, indiferent ce salariu au avut si indeferent de sumele cu care au cotizat la bugetul de pensii?
      Eu nu zic că trebuie să aplicăm acelasi model, insă trebuie să stabilim un nivel al pensiei maxime.
      Nimeni, indiferent de cât a contribuit la buget, nu ar trebui sa aibă o pensie mai mare ca si salariul mediu pe economie.
      Aşa se restsbileşte echilibrul la pensii.
      Aşa trebuie făcut si la concediile de maternitate. Nu primeşti mai mult de salariul mediu pe economie chiar daca ai fost judecătoare la Curtea Constituțională.

    • 5. daca salariile bugetarilor vor creste in ritmul ultimului an ar trebui ca in fiecare oras cu o populatie mai mare de 20.000 locuitori sa vina cate un leoni sa creeze 1000 de locuri de munca / oras pentru a putea acoperii doar din impozite aceste MEGASALARII TEHNOCRATE!!!!
      (adevarul ca se justifica aceste cresteri de salarii…pentru ca nu stiu sa fure!!!)

    • Adrian C, nu stiu care e situatia in Danemarca si daca vorbim de trecut nu conteaza.
      Ceea ce cred eu e ca deficitul de pensii a avut mai multe cauze
      -pensionarile anticipate,pensionarile pe caz de boala inexistenta
      -pensiile speciale
      -inversarea raportului salariat/pensionar prin exodul fortei de munca
      Sistemul „liberal” de pensii din Romania dateaza de foarte mult timp.
      Dar m-am informat nitel si despre pensia din Danemarca
      „Luând în considerare cele patru aspecte enumerate mai sus şi analizate de Barometrul European al Pensiilor, se constată că Danemarca, Estonia, Irlanda, Letonia, Olanda şi Marea Britanie au în acest moment cele mai bune sisteme de pensii din Uniunea Europeană. Un factor important în asigurarea performanţei sistemelor de pensii îl reprezintă pensiile private, care vin în completarea pensiilor publice, destul de mici în majoritatea statelor membre, nu doar în România. Spre exemplu, în Danemarca, deşi pensia publică este DEPARTE de a se chema generoasă, majoritatea persoanelor care se retrag din activitate nu suferă o diminuare a nivelului de trai, întrucât MAJORUTATEA danezilor cotizează la fondurile private de pensii.

      Peste 95% dintre danezi cotizează la fonduri de pensii private, completându-şi astfel veniturile obţinute după pensionare. Sistemul de pensii danez reprezintă un succes şi datorită vârstei înaintate până la care poate munci o persoană, angajatorii având la dispoziţie diferite formule de angajare a persoanelor de peste 55 de ani, astfel încât aproximativ 50 de procente dintre cei ce s-ar putea pensiona preferă să rămână activi.”

    • Raspuns la punctul 5.
      Salariile in Romania sunt mici si e evident ca ar trebui crescute (ar echilibra oarecum si bugetul de pensii si in plus i-ar pune pe salariati intr-o lumina mai favorabila in ceea ce priveste pensia ce ar incasa-o dupa ce s-ar retrage), toata chestia e sa se faca intr-un ritm care sa nu dezechilibreze bugetul.
      De aceea spuneam de importanta noilor locuri de munca.
      Si de aceea chestii precum cresterea salariilor si a pensiilor in parlament doar „din pix” ar trebui sa fie interzise. Iar cei care nu-si respecta promisiunile sa nu mai aiba voie sa candideze.

    • am o intrebare
      daca tot faci analize punctuale
      E CORECT DACA PRIVATII AR PUTEA BENEFICIA DE
      1. PRIME DECONTATE DE LA BUGETUL DE STAT
      2. CONCEDII DECONTATE DE LA BUGETUL DE STAT (nu banii de concediu!!!!)
      3. ZILE LIBERE de la patron DECONTATE DE LA BUGETUL DE STAT
      ……..
      TOT ASA CUM DE TOATE ASTEA BENEFICIAZA ANGATII DE LA STAT???????

    • Nu inteleg 100% intrebarea, dar ideea e ca vorbim de 2 angajatori diferiti.
      Si patronii sunt liberi sa acorde prime, sa sustina intr-o forma sau alta concediul angajatilor. Iar zilele libere sunt zile libere (sau platite corespunzator) pentru toti.
      Ca sunt multi angajati bugetari care poate nu merita? Concurs frate!

    • angajatii de la stat au salariu
      angajatii de la privat au salariu
      pana aici e echitabil
      angajatii de la stat primesc zile libere platite de la buget
      angajatii de la privat nu primesc nimic de la buget
      angajatii de la stat primesc prime nu din fondul de salariu ci platite de la bugetul de stat
      DE CE CEI DE LA PRIVAT NU AU ACCES LA PRIME SI ZILE LIBERE PLATITE DE LA BUGETUL DE STAT???????
      BUGETUL DE STAT ESTE DOAR PENTRU CEI ANGAJATI LA STAT????????/

  • Dă-o dracu de șomeri și pensionari. Pe lângă ei mai trebuie să ținem și un aparat bugetar supradimensionat și cu salarii generoase (bugetarii își permit concedii scumpe în străinătate, mașini noi, bijuterii… în timp ce 90% din cei care lucrează în sistemul privat cu greu o lungesc de la un salariu la altul), ar mai fi țiganii care nu muncesc nimic totuși au bani de băutură, țigări și pt traiul zilnic și diferiții asistați sociali care nu pot să lucreze, dar să populeze birturile de la orele 07.30, pot.

    • corect!
      dar ar sari multi sa spuna ca de ce nu spunem asta patronilor sa ne maresca salariile!!!!!
      gresit!
      noi spunem patronilor cand avem performante!
      CE PERFORMANTA AU BUGETARII CA SUNTEM TOT PE ULTIMUL LOC IN LUME!

    • Cum spuneam mai sus : aparatul bugetar ar trebui redimensionat si angajat (deci platit) pe criterii de eficienta. Pentru fiecare post important, concurs.

  • La toate comentarile sa omis un lucru esential si adica , cei tineri in activitate profesionala si activi in sistemul social platesc pensiile actuale pensionarilor , fara ei nu functioneaza nici un sistem de pensii , solutia ie sa le oferim perspective , locuri de munca bine platite intr-un sistem social sanatos , iar atunci o sa ramana acasa in tara in care s-au nascut si va fi cu timpul a lor ! Cu stima , Ultimul Mohican.

    • Dar acei pensionari nu au platit la rindul lor pensiile bunicilor tai si a altora,fiindca si lor li s-a retinut din salar pensie pentru batrinete(deci ei si-au platit pensiile cu 38 ani de munca)aici totul se rezuma la pensiile celor care n-au contribuit la fondul de pensii(exceptatii)si cei cu pensii nesimtite care papa tot fondul de pensii.Noi n-am primit majorari la pensiie de 8 ani numai reindexare in raport cu inflatia si asta nu in fiecare an,asa ca nu va mai legati de pensionari,legati-va de cei care fura banii nostrii,de cei care primesc ajutoare sociale si au vile,masini si bani(romii)si care nu platesc nimic la stat.Si va mai spun ceva,noua si din pensiile care le primim ne retine impozit si CASS.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS