Turiştii care au optat pentru pensiunile din Munţii Rodnei pentru petrecerea Crăciunului au făcut anul acesta o alegere inspirată fiindcă au avut parte din plin de zăpadă, dar şi de ospitalitatea gazdelor care s-au străduit să le ofere de toate: de la tăiatul porcului în satil tradiţional, la plimbări cu sania trasă de cai.
La Pensiunea Someşană, în Ajunul Crăciunului a fost tăiat porcul, iar oaspeţii s-au putut înfrupta din şorici şi cârnaţi proaspeţi. O formaţie a întreţinut apoi atmosfera în incinta cabanei, unde toată lumea a cântat şi a dansat.
După mesele îmbelşugate a fost binevenită apoi o ieşire în aer liber, cu bulgăreală şi săniuş pentru cei mici, respectiv cu o plimbare cu sania trasă de cai pentru cei mari.
Toată lumea s-a simţit bine şi a adunat amintiri frumoase.
Pentru acest sejur cu totul inclus, turiştii au plătit 1200 de lei/persoană. Pentru acelaşi număr de zile de cazare, în Maramureş pensiunile au cerut cel puţin 1750 de lei/persoană cu demipensiune, iar cele din Bucovina 1850 de lei/persoană tot cu demipensiune.
Turiştii care şi-au rezervat locuri pentru Revelion sunt aşteptaţi la Pensiunea Someşană în data de 29 decembrie 2018 şi vor rămâne până în 2 ianuarie 2019.
Şi la Alpina Blazna, turiştii au avut parte de un program similar. Au venit din toată ţara, mai ales din sudul României, şi s-au bucurat de aerul curat al muntelui, de peisaje de vis şi mai ales de băile vikingilor.
Comentarii recente