Economie Sănătate

Cum decurg lucrările la SJU. Secţiile ORL şi Oftalmologie se mută în curând în clădirea mare

Lucrările la faza a doua de extindere a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa mai fac un pas spre finalizare graţie unei alocări de 5 milioane de lei de la Guvern, prin CJ. Astfel, până la începutul lunii mai, conducerea spitalului speră să poată muta în clădirea principală secţiile de Oftalmologie şi ORL.

Din luna noiembrie a anului trecut, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa a început faza a doua din proiectul de supraetajare a clădirii centrale. Cu aceşti bani se face un bloc operator cu opt săli de operaţie, dotat la cheie, inclusiv cu lămpi scialitice, mese de operaţi, aparate de anestezie, inclusiv pentru operaţie laparoscopică, iar la etajul patru se amenajează spaţii medicale, saloane cu unu până la cinci paturi fiecare cu grup sanitar propriu şi cu dotare de terapie intensivă.

Directorul administrativ Gabriel Lazany a declarat pentru Timp Online că cele 5 milioane de lei alocate de Guvern prin Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud – alocare aprobată de CJ în şedinţa de vineri – ajută spitalul să se apropie de finalul lucrărilor civile. „Am mai avea nevoie de încă 4-5 milioane de lei ca să finalizăm partea de construcţie. Diferenţa până la închiderea contractului implică dotarea pentru blocul operator. Sunt opt săli de operaţie, cu opt lămpi scialitice, mese de operaţie. Banii alocaţi de Guvern prin CJ nu ajung să terminăm totul. Mai avem nevoie şi la rectificarea din toamnă de încă 4-5 milioane de lei ca să terminăm partea de construcţii şi, după aceea, să ne mai rămână partea de dotare „, a spus Lazany.

El a explicat că etajul patru va fi predat într-o lună şi jumătate, undeva la începutul lunii mai. „La etajul respectiv se va muta Secţia Chirurgie, care acum funcţionează la etajul întâi al spitalului, iar pe zona eliberată de Chirurgie mutăm o parte dintre secţiile care funcţionează pe Independenţei, ORL şi Oftalmologie. Partea de recuperare medicală va merge pe Alba Iulia unde acum funcţionează Policlinica. Noi sperăm ca anul viitor să terminăm toate lucrările fiindcă avem un sprijin foarte bun din partea Consiliului Judeţean, dar şi a Ministerului Sănătăţii”, a spus Lazany.

Reamintim că faza întâi a lucrărilor la Spitalul Judeţean de Urgenţă a început în 2012, cu construcţia efectivă a spaţiului. În 2014, s-a trecut la faza a doua care e posibil să se încheie anul acesta.

„După aceea, începem altă fază, cu extinderea UPU, proiect prin care vrem să amenajăm un heliport pe terasa superioară de la etajul şase. Îi mulţumim domnului preşedinte Radu Moldovan pentru susţinere şi Ministerului Sănătăţii, de asemenea. În final, va fi foarte bine”, a conchis el.

În şedinţa de CJ de vineri, preşedintele CJ, Radu Moldovan a explicat care e stadiul lucrărilor la spital. „Încă din 2012, am continuat procesul de modernizare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi, în discuţiile pe care le-am purtat la faţa locului cu premierul Victor Ponta, l-am rugat să ne ajute să finalizăm investiţiile mai mari de la etajul patru şi cinci din noua construcţie, mai exact un etaj unde se construiesc saloanele în care am putea muta secţiile de pe Independenţei şi blocul operator. De asemenea, avem documentaţiile depuse şi sperăm să primim finanţare şi pentru extinderea zonei UPU. Mai avem un proiect îndrăzneţ de construire a heliportului, cu un lift special care se va construi pe exterior care să ducă bolnavii direct de la UPU la elicopter. Am primit anul trecut la rectificare 5 milioane de lei, la rectificare, se lucrează de la finalul anului, lucrările sunt avansate pe un etaj, iar în două luni pot fi finalizate lucrările să mutăm secţiile de pe Independenţei. Vom continua apoi lucrările la blocul operator. În urma discuţiilor de la Guvern şi al interesului pe care CJ l-a arătat faţă de spital, am mai primit 5 milioane de lei pentru continuarea investiţiilor de acolo”, a spus Radu Moldovan.

Ce cuprinde obiectivul de investiţii “Supraetajare pavilion P+2 şi transformare în P+4 în vederea construirii unui Bloc operator centralizat şi spaţii medicale – Faza 2”, în valoare de 19.437.841,79 lei (lucrări realizate de SC GB Indco SRL Bucureşti şi SC Depisto Star SRL Gheorgheni în asociere):

Etaj 3: Construire Bloc operator centralizat cu 8 săli de operaţii şi sterilizare proprie: 3 săli de operaţii Chirurgie generală, 2 săli de operaţii Ortopedie-traumatologie, 1 sală de operaţii Urologie, 1 sală de operaţii Oftalmologie, 1 sală de operaţii ORL, 1 staţie de sterilizare proprie a Blocului operator. Fiecare sală de operaţii este o structură complexă care cuprinde şi spaţiile anexe aferente şi este compusă din: filtru sanitar pentru pregătire medici, sală de pregătire preoperatorie a bolnavului, sală de operaţii, sală de trezire postoperatorie, spălător pentru instrumentar.

Dotare Bloc operator prevăzută în cadrul proiectului: 8 mese de operaţii cu dotările specifice profilului operator, 8 lămpi scialitice, 1 unitate de electrochirurgie cu sistem de furnizare argon medical şi evacuator de fum, 2 platforme electrochirurgicale de înaltă performanta destinate procedurilor chirurgicale complexe endoscopice şi deschise, avand optiunea de taiere si coagulare, funcţionalitate bipolară, sigilare vasculară şi fuziune tisulară, 2 platforme electrochirurgicale monopolare/bipolare, 2 oximetru cerebral, 1 aparat de masurare uniemisferică a profunzimii anesteziei, 2 sisteme de anestezie şi monitorizare complexă, 1 trusă de laparoscopie pentru intervenţii chirurgicale, 1 centrală triplex de producere oxigen medical, 1 staţie de sterilizare compusă din sterilizator cu abur de 250 l, echipament automat de spălare/dezinfecţie instrumentar, aparat mobil de dezinfecţie pe cale aeriană, dispozitiv de curăţare cu jet de apă/ aer comprimat, dispozitiv de sigilare ambalaj sterilizabil, lampă inspecţie instrumentar, modul de curăţare cu ultrasunete.

Etaj 4: Construire spaţii medicale (saloane cu grup sanitar propriu, săli de tratament, spaţii administrative).

Întregul obiectiv de investiţii va fi realizat la standarde europene, va fi în conformitate cu normativele legale în vigoare şi va fi dotat cu: sistem de climatizare, sistem de evacuare aer viciat, sistem de alarmare şi detecţie incendiu, sistem de control acces, sistem apel medical, sistem de supraveghere video, sistem de alarmare vocală, sistem CATV, sistem voce-date, sistem telefonie-interfonie.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS